De la 1 august 2026, șoferii din Republica Moldova vor plăti suplimentar câte 48 de bani pentru fiecare litru de benzină și motorină. Decizia a fost luată pe 21 iulie de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care a aprobat majorarea marjei comerciale pentru benzină și motorină.
Potrivit ANRE, în marja comercială a fost inclusă contribuția destinată constituirii și menținerii stocurilor de urgență de produse petroliere. „Constituirea stocurilor de urgență va permite țării să răspundă mai eficient unor eventuale întreruperi ale aprovizionării, crize regionale sau alte situații excepționale care ar putea afecta disponibilitatea carburanților pe piață”, a adăugat instituția.
În urma modificării, marja comercială va constitui:
- 4,30 lei/litru pentru benzina, față de 3,82 lei/litru anterior;
- 4,32 lei/litru pentru motorină, față de 3,84 lei/litru anterior.
ANRE a precizat că valoarea de 0,48 lei/litru nu va fi supusă ajustărilor semestriale. Hotărârea va intra în vigoare la 1 august 2026.
***
Amintim că, pe 26 iulie 2026, Parlamentul a votat un proiect care prevede ca țara să dispună de stocuri de urgență de produse petroliere, suficiente pentru 61 de zile de consum intern sau echivalentul a cel puțin 90 de zile de importuri nete. Proiectul prevede și instituirea unui aport al consumatorilor, inclus în prețul carburanților. Detalii AICI și AICI.


