btv.md

Decizie: Crucifixul din sediul MAI trebuie înlăturat, iar Năstase să își ceară scuze publice. Ce răspunde liderul PDA

Liderul Partidului Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, ar fi încălcat legislația în momentul în care, în calitate de ministru de Interne, a decis instalarea în sediul instituției unui crucifix și a declarat că „oastea e creștină” sau că „toți cei care poartă uniforma Republicii Moldova nu ar putea mișca nici măcar un grăunte fără puterea lui Dumnezeu și a Sfintei Cruci”. Este concluzia Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, care a precizat că „aceste fapte reprezintă instigare la discriminare pe criteriul de convingeri religioase”. De cealaltă parte, liderul PDA a scris astăzi, 13 ianuarie, pe pagina sa de Facebook că în spatele deciziei Consiliului ar fi un plan pentru ca Andrei Năstase „să fie din nou linșat mediatic și compromis”.

Într-un document publicat astăzi, 13 ianuarie, pe site-ul Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, se arată că acesta a fost elaborat încă în data de 16 decembrie 2019.

Astfel, Consiliul a decis ca Andrei Năstase să aducă scuze publice, în termen de 10 zile de la recepționarea documentului.

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne trebuie să înlăture simbolistica religioasă din holul instituției și să asigure protecția/salvgardarea neutralității serviciului public și a principiului secularismului.

Decizia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data recepționării.

https://www.facebook.com/AndreiNastase.DA/posts/2445115192377827

Am încercat să obținem o reacție de la Andrei Năstase, însă până la această oră, politicianul nu ne-a răspund la telefon și nici la mesaj. Ulterior, acesta a scris pe pagina sa de Facebook că astfel de simboluri se găsesc „în clădiri extrem de importante din toată Europa, începând cu Parlamentul României până la instituțiile Germaniei, Austriei, Greciei sau Italiei”.

Amintim că în data de 15 septembrie 2019, ministrul de Interne de atunci, Andrei Năstase, a instalat un crucifix pe peretele din holul Ministerului de Interne. Ulterior, bloggerul Corneliu Gandrabur a sesizat Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, în legătură cu această inițiativă. Astăzi, 13 ianuarie, acesta a scria pe pagina sa e Facebook că va apela la un executor judecătoresc, care să pună în aplicare decizia Consiliului pentru egalitate.

https://www.facebook.com/gandrabur/posts/10212765039441242

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Cântece în sprijinul Ucrainei, printre suspiciunile poliției la un festival din Rusia. 100 de persoane, reținute

Aproximativ 100 de persoane au fost reținute la un festival din regiunea Leningrad, Rusia. Reținerile au avut loc în urma unui raid, al cărui motiv a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”, relatează Meduza.

Organele de drept au declarat pentru agenția de stat RIA Novosti că „sub pretextul unui festival muzical, în apropiere de Vîborg, în zona de frontieră a regiunii Leningrad cu Finlanda, s-au adunat cetățeni cu viziuni de stânga radicale”. Potrivit RIA Novosti, motivul raidului a fost „suspiciunea că ar fi fost interpretate cântece în sprijinul Ucrainei, pentru schimbarea puterii în Federația Rusă și consumul în masă de droguri”.

În urma raidului, au fost reținute aproximativ 100 de persoane – participanți și organizatori ai festivalului. Potrivit agenției ruse, polițiștii percheziționează corturile în căutarea drogurilor și „evaluează pancartele cu simboluri ucrainene, amplasate pe copacii din apropierea scenei improvizate”. De asemenea, de la participanți și organizatori sunt confiscate drone, a căror lansare este interzisă în zona de frontieră, subliniază RIA Novosti.

Potrivit sursei citate, în materialul RIA Novosti nu se precizează despre ce festival este vorba, menționându-se doar că evenimentul are loc din 2023, iar locul desfășurării este ținut secret până în ultimul moment. „Mediazona” a scris, la rândul său, că este vorba despre festivalul Day x Night, la care, potrivit afișului, urmau să evolueze trupe punk din Sankt Petersburg și Karelia. Potrivit Baza, festivalul s-ar fi numit anterior NOJ („Mod de viață nesănătos”).

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: