Facebook: Bercut

Declarații scoase din context? Reacția „Bercut” la acuzațiile de tortură din partea Avocatului Poporului

Compania de pază și protecție „Bercut – Grup” SRL și-a exprimat îngrijorarea față de afirmațiile Avocatului Poporului privind trei cazuri în care agenții săi sunt acuzați de tortură. Aceștia ar fi manifestat comportament agresiv față de anumite persoane, susținându-și superioritatea. Într-un răspuns pentru NewsMaker, compania a subliniat că declarațiile Avocatului sunt considerate scoase din context și se bazează pe doar câteva secvențe video publicate pe rețelele de socializare.

Nemulțumită, „Bercut” acuză că, prin afirmațiile făcute, Ceslav Panico, Avocatul Poporului, a afectat imaginea celor 500 de angajați ai săi. Compania insistă că aceste informații, provenind din mediul online, pot fi interpretate greșit și afirmă că doar instanța de judecată are autoritatea să analizeze și să decidă asupra acestor cazuri.

„Condamnarea în acte violente trebuie să fie bazată nu pe emoții negative și informații neverificate, ci pe actul de justiție, bazat pe probe pertinente, concludente și utile, analizate din toate aspectele. Nu putem oferi detalii asupra cazurilor menționate în comunicat din motivele indicate în art. 15 și 212 ale Codului de procedură penală (inviolabilitatea vieții private, confidențialitatea urmăririi penale). Putem doar atrage atenția publicului că, conform Legii nr. 283/2003, activitatea particulară de pază este un gen autorizat de acordare a serviciilor de pază pentru apărarea vieții, sănătății și bunurilor persoanelor juridice și fizice, în bază de contract”, se menționează în reacția companiei pentru NewsMaker.

Amintim că, pe 11 septembrie, Avocatul Poporului a prezentat trei cazuri în care agenții de pază ai companiei private „Bercut” ar fi torturat mai multe persoane. Avocatul a condamnat actele de tortură și a recomandat Inspectoratului General al Poliției să efectueze controale inopinate asupra activității SRL „Bercut-Grup” pentru evitarea abuzurilor în misiunile de asigurare a ordinii publice și să ia măsuri ferme, sau chiar să suspende/ridice autorizația de activitate până la remedierea tuturor deficiențelor, dacă este cazul.

Avocatul Poporului a mai spus că va supraveghea atent desfășurarea anchetei penale și rezultatele cazurilor individuale. Totodată, a îndemnat administratorul SRL „Bercut-Grup” și agenții particulari să oprească imediat orice abuz asupra persoanelor fizice, exercitându-și responsabilitatea de pază și protecție conform autorizației emise de Inspectoratul General al Poliției, respectând legislația și tratând orice persoană cu demnitate. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) 3 regiuni în loc de 32 de raioane/Lacul de acumulare Dubăsari e plin/Moldova va primi gaz din SUA?

Joi, 1 octombrie 2026, premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a susținut o conferință de presă. Pe scurt, vă povestim despre principalele declarații ale premierului:

Guvernul anunță reforma teritorială: Nord, Centru și Sud în loc de 32 de raioane
Guvernul a prezentat conceptul reformei administrativ-teritoriale: trei regiuni — Nord, Centru și Sud — în locul celor 32 de raioane. Nordul va reuni 11 raioane, cu centrul la Bălți, Centru — 13 raioane, cu centrul la Chișinău, iar Sudul — șapte raioane, cu centrul la Cahul. Raionul Taraclia va deveni municipiu, iar Chișinăul, Bălțiul și Găgăuzia își vor păstra statutul. Premierul Vasile Tofan a explicat: „Mai puține regiuni, mai puține atribuții, mai puțini funcționari, primării mai puternice”. Fiecare regiune va avea propriul conducător. Pachetul de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului în această toamnă.

„Una dintre puținele vești bune”: Tofan, despre rezervele de apă de la Dubăsari
Nivelul apei din lacul de acumulare Dubăsari este mai mare decât de obicei, a anunțat Tofan. Autoritățile au insistat ca hidrocentrala să acumuleze apă și să nu evacueze întregul volum. Ministerul Mediului a dat asigurări că în Nistru este suficientă apă pentru Chișinău — orașul are nevoie de 2 metri cubi pe secundă dintr-un debit de 33. Problema este însă funcționarea stației de captare la un nivel scăzut al apei. Chișinăul va primi încă trei pompe puternice din rezervele de stat. Primarul Ion Ceban a avertizat că, dacă orașul rămâne fără apă, pot apărea probleme cu sistemul de canalizare, producția de pâine și spitalele. În Moldova este instituită stare de urgență în sectorul hidrologic pentru 60 de zile.

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile de gaz: toată lumea e expertă
Tofan a răspuns criticilor privind achizițiile de gaze: „Acum toți au devenit experți, dar și eu sunt nemulțumit de preț”. El a declarat că șansele de a găsi gaz mai ieftin sunt mici, dar există. Deocamdată, nu sunt planificate schimbări în conducerea „Energocom”. De la 1 octombrie, gazul costă 26,14 lei pentru un metru cub — în două luni, prețul a crescut cu aproape 12 lei.

Moldova analizează importul de gaze lichefiate din SUA
Moldova ia în calcul achiziționarea de gaz lichefiat din SUA. Tofan a discutat acest subiect cu oficiali americani, însă negocierile sunt abia la început. SUA își dorește contracte pe 20 de ani, cu un preț fix, ceea ce implică anumite riscuri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: