În seara de 17 februarie, a devenit cunoscută informația despre întrevederea de la parlament dintre fracțiunea socialiștilor și cea a democraților cu președintele Igor Dodon și prim-ministrul Ion Chicu. Prima întrevedere în acest format a avut loc în contextul declarațiilor Partidului PAS cu privire la o posibilă apropiere a blocului ACUM de Partidul Democrat. În timp ce socialiștii consolidează în parlament uniunea cu democrații, NM și câțiva experți au analizat dacă este posibilă o coaliție de alternativă dintre ACUM și PDM și dacă aceasta ar putea deveni o „capcană” pentru bloc.
PAS
Președintele fracțiunii Partidului „Acțiune și Solidaritate” (PAS) Igor Grosu a declarat în cadrul unei emisiuni de la Publika TV că blocul ACUM va întreprinde anumite măsuri pentru adoptarea unor decizii comune cu Partidul Democrat. „Eu nu pot dezvălui detalii, însă acest lucru ține de cooperarea strategică dintre partide, inclusiv în politica externă, de exemplu, în cazul unor declarații recente ale ministrului afacerilor externe și integrării europene Aureliu Ciocoi, precum și al votului de neîncredere pe care PAS și DA i l-au înaintat din această cauză”, a spus Grosu.
Într-un comentariu pentru NM, el a explicat detaliat, ce anume a avut în vedere. Potrivit afirmațiilor sale, blocul ACUM ar putea avea cu Partidul Democrat „discuții în anumite subiecte ce țin de integrarea europeană și combaterea corupției”.
Întrebat de NM, cum va discuta ACUM cu PDM despre problemele de corupție dacă se consideră că unii deputați din Partidul Democrat sunt implicați în scheme de corupție, Grosu a spus că PDM ar trebui singur „să decidă, ce fac acești oameni în partid”. „Noi putem să ne expunem opinia în acest sens, dar ei decid. Noi urmărim ceea ce se întâmplă în PDM și ce decizii iau ei”, a spus Grosu.
El a mai comunicat că blocul ACUM a elaborat un proiect care reglementează privatizarea și revânzarea unor bunuri de stat importante pentru țară. Grosu a mai spus că potrivit proiectului, în cazul vânzării și revânzării proprietăților de importanță strategică pentru stat, va fi nevoie de autorizația guvernului.
„Acesta va fi un exemplu [control] concret și noi vom vedea, cât de pregătiți sunt ei [democrații] să schimbe ceva. Destul cu atâtea declarații tari”, a menționat Grosu.
DA
Deputatul Partidului „Platforma Demnitate și Adevăr” (DA), vicepreședintele parlamentului și vicepreședintele DA, Alexandru Slusari consideră că Igor Grosu nu poate vorbi din numele întregului bloc ACUM. „Dacă noi am fi avut o fracțiune comună a blocului ACUM, așa cum am insistat după alegeri, domnul Grosu ar fi putut vorbi din numele blocului ACUM. Nu noi suntem cei vinovați că avem două fracțiuni, dar dacă e așa, fiecare ar trebui să vorbească din numele fracțiunii sale”, a spus Slusari.
El a menționat că Partidul DA a început să afle „prea multe informații” din presă. De exemplu, despre așa-numitul „pact de neagresiune”, pe care PAS l-a propus tuturor forțelor politice de dreapta să-l semneze, a mai spus Slusari. El a menționat că s-a mirat când a auzit despre colaborarea dintre ACUM și Partidul Democrat, mai ales despre una strategică: „Prima dată aud o asemenea formulare și nu înțeleg, ce înseamnă asta”.
Slusari a remarcat că DA nu examinează o variantă de colaborare cu democrații, întrucât nu vede procesul de curățare a partidului. „Mai ales când vedem ce decizii ia Partidul Democrat în privința cadrelor”, a adăugat Slusari, subliniind că democrații au ce demonstra prin vot și nu prin cuvinte.
Vorbind despre problema cadrelor, Slusari a avut în vedere numirile recente ale noilor vicepreședinți ai PDM, pe care Congresul național al partidului i-a votat la 15 februarie. Adjuncți ai lui Pavel Filip, președintele partidului, au devenit Valentina Buliga, Monica Babuc, Ludmila Guzun, Violeta Ivanov, Ruxanda Glavan, Eugen Nichiforciuc, Vasile Bâtcă, Igor Vremea și Vladimir Andronachi.
Slusari a comentat și Declarația PDM și ACUM cu privire la reconfirmarea vectorului european al țării. Potrivit afirmațiilor sale, deputații DA au aflat de la colegii lor din PAS despre inițiativa PDM de a propune acest proiect de declarație și tot de la ei au primit acest proiect. Slusari îl consideră „un document steril care conține prea puține lucruri serioase”. Slusari a mai menționat că Partidul DA se va gândi dacă va vota sau nu această declarație, după ce inițiativa va fi înregistrată la secretariatul parlamentului.
„Vreau să subliniez faptul că DA nu examinează nicio posibilitate de cooperare strategică cu Partidul Democrat în actuala componență”, a concluzionat vicepreședintele DA.
PDM
NM nu a reușit să afle de la conducerea PDM, ce cred ei despre cooperarea cu blocul ACUM. Nici liderul partidului Pavel Filip, nici președintele fracțiunii parlamentare a PDM Dumitru Diacov nu au răspuns la numeroasele apeluri ale reporterului NM.
Un interlocutor al NM din Partidul Democrat a menționat că după declarațiile acuzatoare ale lui Alexandru Slusari, se îndoiește de eventualitatea unei colaborări eficiente cu blocul ACUM.
ADĂUGAT la 20:08. După articolul NM a fost publicat, ne-a constactat Andrian Candu. El a spus că membrii blocului ACUM au transmis democraților textul Declarației cu privire la vectorul european al Moldovei și că astăzi, conducătorii blocului și cei ai Partidului Democrat trebuiau să se întâlnească și să discute despre declarație. „Din câte știu, această întâlnire n-a avut loc. De aceea nu știu care va fi soarta acestei declarații”, a menționat Candu. În ce privește colaborarea democraților cu ACUM în alte chestiuni, Candu a declarat că nu știe nimic despre aceasta.
Anterior, Pavel Filip a declarat că democrații sunt deschiși pentru colaborarea cu ACUM în ceea ce privește vectorul țării. „Colegii poartă negocieri, însă nu știu la ce etapă au ajuns. Despre această situație se va ști nu din declarații, ci din acțiuni concrete. PDM este un partid social-democrat proeuropean. Noi vom susține tot ce va corespunde acestui vector”, a spus Filip citat de publika.md.
Ce spun experții
În opinia politologului Stela Jantuan, lipsa unei comunicări dintre PAS și DA se agravează. Ea consideră că „Declarația privind reconfirmarea vectorului european și promovarea consecventă a cursului strategic și ireversibil de Integrare Europeană”, despre care a vorbit Grosu, înseamnă dividende politice suplimentare pentru Partidul Democrat, dar nu și pentru blocul ACUM, care oricum și-a reafirmat angajamentul față de vectorul european.
Jantuan a menționat că deocamdată, PDM nu și-a făcut publică noua doctrină și că transmite același mesaj ca și socialiștii – politica externă echilibrată.
Stela Jantuan consideră că votarea în comun cu ACUM va permite democraților, datorită blocului ACUM, să obțină legitimitate și să-și reafirme statutul de partid proeuropean care, „în realitate, a promovat în interiorul țării o politică antieuropeană”.
Experta a reamintit că în Declarația comună despre uzurparea puterii în țară, ACUM și PSRM au învinuit Partidul Democrat de tentativă de uzurpare a puterii și au declarat PDM ca partid care a capturat statul. „Dacă PDM va obține legitimitate și iarăși va deveni sau va încerca să devină acea acțiune de aur, care vrea să fie mereu, îi va șantaja și pe partenerii de stânga, și pe cei de dreapta, pentru a ajunge la putere. Despre aceasta a declarat, de facto, Filip, când a spus că ei nu sunt interesați de fotolii, ci de putere, pentru ca ei să-și poată realiza promisiunile electorale”, a spus Jantuan.
Ea mai consideră că declarația comună cu PDM nu se înscrie în logica acțiunilor și a declarațiilor blocului ACUM și ar putea deveni „o capcană” pentru partidele blocului.
Totodată, ea a atras atenția asupra faptului că PDM și-a ales vicepreședinți noi, numind această acțiune „o decizie de coaliție”, pentru că în lista adjuncților au ajuns „reprezentanții tuturor grupurilor de interese care acum, practic, distrug fracțiunea democraților”.
„Ei nu au o agendă comună, doar revenirea la guvernare ar putea să-i unească, iar Filip încearcă acum să-și mențină fracțiunea în parlament pentru ca aceasta să nu se destrame. Au numit tocmai 11 vicepreședinți, pentru a da tuturor câte o bucățică de putere”, a spus experta.
Ea a menționat că unii dintre noii vicepreședinți ai Partidului Democrat au fost vizați în investigațiile despre folosirea schemelor în sfera bugetară. Jantuan a adăugat că numele Andronachi este în raportul comisiei lui Slusari despre furtul miliardului, iar Nichiforciuc a fost învinuit de Voronin de încercarea de a mitui deputați din PCRM.
„Dacă ACUM dorește să-și verifice potențialii parteneri, ar trebui să înceapă cu proiectele de legi și nu cu această declarație”, susține Jantuan.
La rândul său, politologul Corneliu Ciurea consideră că o eventuală colaborare dintre ACUM și PDM este o încercare a blocului ACUM de a-i slăbi pe democrați. „În Partidul Democrat este un grup interesat de o strânsă colaborare cu blocul ACUM. Acest grup este condus de Candu, însă ei nu au obținut funcții de conducere în partid. Din punct de vedere strategic, pentru ei este important să păstreze tonul pozitiv în raport cu ACUM, însă acest lucru este greu de făcut din cauza atitudinii blocului față de PDM”, a menționat Ciurea.
În opinia sa, grupul dominant în PDM ar fi putut accepta colaborarea doar în condițiile unor relații pașnice, dar blocul ACUM învinuiește în permanență Partidul Democrat de vechile păcate.
Întrebat de NM dacă nu pare paradoxal faptul că este gata să colaboreze cu ACUM anume grupul condus de Candu, pe care ACUM l-a criticat mereu, Ciurea a spus că „este un paradox, dar aici apar interesele politice: aripa proeuropeană radicală a PDM este compatibilă din punct de vedere ideologic cu blocul ACUM”.
„Blocul ar putea profita de aceasta pentru a slăbi astfel Partidul Democrat. Însă democrații nu pot accepta strânsa colaborare cu cei care le sunt călăi”, a menționat Ciurea.
Întrebat dacă, reieșind din această logică, ar putea democrații să colaboreze cu socialiștii care, la fel, au semnat declarația cu privire la uzurparea puterii de către Partidul Democrat, Ciurea a spus că, ținând cont de această declarație, „și socialiștii sunt călăi [ai PDM], însă din punctul de vedere al comunicării, cu socialiștii se poate negocia, cu ei este posibil de lucrat”.
„Iar acea Declarație despre statul capturat a fost, mai degrabă, o cedare din partea socialiștilor pentru blocul ACUM, pentru a forma coaliția”, este de părere Ciurea.
Reamintim că la 8 iunie 2019, parlamentul a învinuit Partidul Democrat și Curtea Constituțională de tentativă de uzurpare a puterii. Deputații au adoptat atunci „Declarația privind condamnarea tentativei de uzurpare a puterii de stat în favoarea Partidului Democrat din Moldova și a lui Vladimir Plahotniuc de către Curtea Constituțională a Republicii Moldova”.