president.gospmr.org

„Depunem efort pentru a menține pacea”. Tiraspolul, comentariu la posibilele provocări ale Rusiei în Transnistria

Autoritățile din Transnistria neagă informațiile despre posibile provocări planificate de Rusia pe teritoriul transnistrean. Așa numitul „Minister de Externe” al Transnistriei a venit cu o reacție cu privire la declarațiile de astăzi a Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei și spune că face tot posibilul pentru a menține pacea în regiune. 

„Pe teritoriul transnistrean al Republicii Moldova nu se efectuează pregătiri militare sau măsuri speciale care să amenințe Ucraina. O analiză obiectivă a situației nu oferă nici un motiv să ne îndoim de invariabilitatea unei asemenea poziții a statului transnistrean”, se arată în declarația reprezentanților de la Tiraspol.

Sursa mai declară că depune „toate eforturile pentru a menține pacea, liniștea și securitatea”.

„Suntem interesați și de menținerea păcii în regiunile din Ucraina care sunt în apropiere de Tiraspol”, mai adaugă reprezentanții Tiraspolului.

În final, așa numitul Minister a solicitat părții ucrainene „să aibă grijă de proprii cetățeni și să se abțină de la a exprima periodic informații nesigure care creează tensiuni nerezonabile”.

***

Amintim că astăzi Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat că Federația Rusă poate comite provocări în Transnistria pentru a acuza Ucraina de agresiune împotriva unui stat vecin.

La Chișinău, informația nu a fost comentată. Nu a fost o reacție nici la declarația serviciilor secrete britanice care au declarat că Rusia încearcă să recruteze soldați în Transnistria pentru a-și spori trupele.

De menționat că în repetate rânduri autoritățile de la Chișinău au fost întrebate despre probabilitatea ca Transnistria să se implice în acțiunile de luptă din Ucraina. Atât șefa statului, cât și premierul, a menționat că nu dețin informații care ar confirma unele declarații.

Pe 5 aprilie, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat, că pe aerodromul de la Tiraspol au loc pregătiri pentru primirea aeronavelor. Autoritățile ucrainene nu au exclus faptul folosirii teritoriului Transnistriei de către trupele ruse în războiul cu Ucraina.

Maia Sandu a afirmat că autoritățile statului nu dețin informații care ar confirma faptul că aeroportul de la Tiraspol este pregătit pentru avioanele ruse.

„Este greu să spunem dacă aceste lucrări care se fac în această primăvară sunt diferite decât cele care s-au făcut în anii precedenți. Pentru moment, nici instituțiile noastre și nici partenerii noștri cu care discutăm în mod regulat, nu au informații care ar confirma că se pregătește folosirea acestui aeroport în mod ilegal de către avioanele ruse. Bineînțeles, asta nu înseamnă că nu există riscuri în general. Nu există riscuri imediate, dar vom continua să monitorizăm situația și vom informa cetățenii despre orice schimbări pe care le considerăm semnificative și care ar putea să prezinte interes pentru oameni”, a declarat președinta.

Pe 5 aprilie, premierul moldovean Natalia Gavrilița a menționat, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, că autoritățile moldovenești sunt permanent în alertă cu privire la situația din regiune.

„Moldova se află de fapt într-o situație dificilă, fiind o țară mică într-o regiune cu risc mare de securitate, unde există o regiune separatistă în care staționează trupele ruse. Urmărim îndeaproape ce se întâmplă, suntem în permanență în alertă. Deocamdată, nu vedem nici un plan de implicare a Moldovei sau a regiunii transnistrene în acest război”, a spus Gavrilița.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Franța cere Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria și să susțină „cu adevărat” soluționarea pașnică a conflictului

Franța își reafirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și îi cere din nou Federației Ruse să-și retragă trupele staționate ilegal în regiunea transnistreană. Mesajul a fost transmis de Ministerul francez de Externe pe 21 iulie, când s-au împlinit 34 de ani de la semnarea acordului de încetare a focului, care a pus capăt războiului de pe Nistru.

„Treizeci și patru de ani în urmă, acordul de încetarea focului, din 21 iulie 1992, a pus capăt războiului de pe Nistru. De atunci, cu încălcarea dreptului internațional și a propriilor angajamente, Rusia menține un contingent militar în regiune. În această zi simbolică, Franța își reafirmă încă o dată sprijinul ferm pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova și cere Rusiei să își retragă trupele staționate ilegal pe malul stâng al Nistrului și să susțină cu adevărat procesul de soluționare pașnică a conflictului transnistrean”, se arată în mesajul Ministerului francez de Externe.

Amintim, războiul de pe Nistru a izbucnit în primăvara anului 1992, după proclamarea separatistă a regiunii transnistrene, și s-a încheiat la 21 iulie, prin semnarea unui acord de încetare a focului de către președinții Republicii Moldova și Federației Ruse. Conflictul s-a soldat cu sute de morți și mii de răniți, iar regiunea transnistreană a rămas în afara controlului autorităților constituționale de la Chișinău. De atunci, Rusia continuă să mențină un contingent militar în stânga Nistrului.

Autoritățile de la Chișinău solicită constant evacuarea militarilor ruși și a munițiilor depozitate la Cobasna, precum și înlocuirea actualei misiuni de pacificare cu o misiune civilă internațională. Solicitările sunt, însă, ignorate constant de Moscova. În consecință, prezența militară rusă în stânga Nistrului rămâne unul dintre principalele subiecte ale dosarului transnistrean.

Recent, ambasadorul agreat al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a susținut că Declarația de la Istanbul din 1999 – prin care Rusia s-a angajat să își retragă complet trupele și munițiile din regiunea transnistreană până la 31 decembrie 2002 – nu ar conține obligații asumate de Moscova, ci doar „intenții”. Diplomatul a declarat, totodată, că retragerea militarilor ruși va fi posibilă doar după soluționarea conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri „5+2”, blocat de la începutul invaziei ruse în Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: