Facebook/Janis Mazeiks

Deputat PAS: Recomandările Comisiei Europene au fost realizate în proporție de 80%

Guvernarea a reușit să implementeze recomandările Comisiei Europene, formulate la obținerea statutului de țară candidată la aderare, în proporție de 80%. O spune deputata PAS, Alina Dandara. Potrivit reprezentantei guvernării, acum sunt depuse eforturi pentru realizarea condiționalităților ce vizează reforma justiției, pentru ca până la sfârșitul anului Republica Moldova să înceapă negocierile de aderare, notează IPN.

Deputata PAS, Alina Dandara, spune că rezoluția Parlamentului European care recomandă instituțiilor europene inițierea negocierilor de aderare cu Republica Moldova până la sfârșitul anului, este un mesaj clar de susținere a procesului eurointegrării. Potrivit reprezentantei guvernării, 80% din planul de acțiuni privind implementarea celor 9 condiționalități formulate de Comisia Europeană au fost deja realizate.

„Suntem aproape de final. Până la mijlocul lunii iunie vom avea un rezultat bun pentru a prezenta un raport tehnic pozitiv. Acum avem rezultate în proporție de 80%. Mai avem de lucru pe domeniul justiției, însă cu pași mici, dar siguri, suntem convinși că vom depăși impedimentele. Rezoluția Parlamentului European vine să reafirme suportul pe care Uniunea Europeană ni-l oferă. Acum doi ani Republica Moldova a ales calea democrației, însă sunt forțe care încearcă destabilizarea păcii interne printr-un război hibrid, dar Uniunea Europeană ne ajută că combatem efectele acestui război hibrid și să luptăm împotriva falsurilor”, a spus deputata PAS, Alina Dandara, în cadrul emisiunii „Spațiul public” de la Radio Moldova.

În același context, comentatorul politic Ion Tăbârță spune că rezoluția Parlamentului European este doar o recomandare cu caracter politic. Potrivit expertului, decizia privind începerea negocierilor de aderare va fi una pragmatică, bazată strict pe abilitatea Republicii Moldova de a-și onora obligațiunile față de Uniunea Europeană.

„Este un document cu conținut politic. Această rezoluție recomandă instituțiilor Uniunii Europene să înceapă negocierile de aderare, cu specificarea că Republica Moldova trebuie să îndeplinească toate condiționalitățile. Documentul demonstrează că Uniunea Europeană are deschiderea față de aderarea Republicii Moldova la blocul comunitar. Mingea este pe terenul nostru. Depinde de noi cum ne vom face temele. Această rezoluție a Parlamentului European ne face să fim optimiști, dar trebuie să rămânem realiști și să înțelegem că lucrurile trebuie făcute în interiorul Republicii Moldova”, a spus comentatorul politic, Ion Tăbârță.

La 18 aprilie, comisia pentru bugete a Parlamentului European a avizat asistența macrofinanciară de 145 de milioane de euro pentru Republica Moldova. Ulterior, la 19 aprilie, Parlamentul European a votat o rezoluție în care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul anului 2023, după îndeplinirea celor 9 recomandări enunțate de Comisia Europeană. Rezoluția a fost adoptată cu 555 de voturi pentru, 49 – împotrivă și 26 de abțineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Defecțiuni temporare la plățile cu cardul în mai multe zone ale țării

În Republica Moldova se înregistrează defecțiuni masive la plățile cu cardul. Multe unități comerciale din diferite zone ale capitalei și din țară nu pot accepta plăți cu cardul. Asupra acestui fapt au atras atenția mai mulți corespondenți NM.

De asemenea, sunt semnalate probleme în funcționarea unei aplicații bancare. Nu se știe care este cauza defecțiunii.

Contactați de NewsMaker, reprezentanții băncii au confirmat că există probleme tehnice și au precizat că se lucrează pentru remedierea acestora. Întrebați dacă situația se va rezolva în decursul zilei de astăzi, ni s-a răspuns că „cel mai probabil, da”.

(UPDATAE 22:35) Maib informează că deficiențele au fost remediate. 

„Toate aplicațiile și serviciile maib sunt din nou disponibile. Ne cerem încă o dată scuze pentru inconveniențele create și vă mulțumim pentru înțelegere”, se arată în mesajul băncii.

(UPDATE 20:58) Potrivit unei surse NM din sectorul bancar, defecțiunea nu vizează întregul sistem bancar al țării, ci doar una dintre marile bănci.

(UPDATE 20:40) Maib a anunțat, într-un comunicat, despre defecțiuni în funcționarea serviciilor sale. Potrivit reprezentanților băncii, aplicația maibank și rețeaua de POS-terminale sunt indisponibile.

Echipele noastre lucrează la remedierea acestora și vom reveni cu un mesaj imediat cum funcționalitatea lor va fi integral restabilită”, au adăugat aceștia.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: