Andrei Mardari / NewsMaker

Deputați din Polonia, la Chișinău pentru discuții pe tema securității și a crizei energetice

Un grup de deputați polonezi se vor afla, în perioada 16 – 18 ianuarie, într-o vizită la Chișinău. Delegația este compusă din membri ai Comisiei pentru afaceri externe și ai Comisiei pentru afacerile Uniunii Europene din cadrul Sejmului Republicii Polone.

Parlamentarii din Polonia vor avea o întrevedere cu președintele Parlamentului Igor Grosu.

Agenda vizitei mai include întrevederi cu membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, ai Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică și cu președinta Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Polonă, Larisa Voloh.

Parlamentarii polonezi se vor mai întâlni cu prim-ministra Natalia Gavrilița, viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian și cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu.

Potrivit reprezentanților Parlamentului moldovean, în cadrul întrevederilor se va discuta inclusiv despre situația de securitate din regiune, criza energetică și parcursul de integrare europeană a țării noastre, în contextul obținerii statutului de țară candidat la aderarea la UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Maia Sandu, prima reacție după declararea stării de alertă  de mediu în Republica Moldova, din cauza poluării râului Nistru

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a venit cu o primă reacție după poluarea masivă a râului Nistru, fapt care a provocat sistări de apă și declararea stării de alertă  de mediu pentru o perioadă de 15 zile. În seara de 15 martie, pe contul de X al șefei statului a fost publicat un mesaj în limba engleză.

Maia Sandu a publicat un mesaj în limba engleză pe rețaua X: 

Atacul Rusiei asupra centralei hidroelectrice de la Novodnistrovsk, din Ucraina, a provocat scurgeri de petrol în râul Nistru, punând în pericol aprovizionarea cu apă a Moldovei.

Am declarat alertă de mediu și acționăm pentru a ne proteja cetățenii. Rusia poartă întreaga responsabilitate”, a scris șefa statului.

Pe 15 martie, Guvernul a instituit starea de alertă de mediu, pe bazinul fluviului Nistru pentru 15 zile, începând cu 16 martie 2026. Starea de alertă vizează unitățile administrativ-teritoriale situate în bazinul fluviului Nistru, inclusiv raioanele: Drochia, Soroca, mun. Bălți, Sîngerei, Florești, Șoldănești, Telenești, Rezina, Călărași, Orhei, Dubăsari, mun. Chișinău, Criuleni, Anenii Noi, Tighina, unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, precum și parțial: Briceni, Edineț, Ocnița, Dondușeni, Rîșcani, Glodeni, Fălești, Ungheni, Nisporeni, Strășeni, Hîncești, Ialoveni, Cimișlia, Căușeni și Ștefan Vodă.

Activitatea stației de captare a apei de la Cosăuți, care alimentează apeductul Soroca-Bălți, a fost sistată temporar. Totodată, a fost oprită temporar alimentarea cu apă în localitatea Naslavcea, precum și în raioanele Soroca, Bălți, Florești și Sîngerei, până la confirmarea calității apei. De asemenea, a fost interzis pescuitul sportiv și de agrement pe sectorul Naslavcea – lacul de acumulare Dubăsari, în perioada 13 martie-1 aprilie 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: