Deputații din opoziție au venit la parlament pentru a participa la ședința legislativului. Aceasta nu a avut loc din lipsă de cvorum

Deputații din opoziție s-au prezentat astăzi la parlament pentru a participa la ședința legislativului. Însă, aceasta nu a avut loc din lipsă de cvorum.  

„Am fost martorii la o situație mai puțin plăcută. Ne-am adunat pentru că avem pe agendă câteva proiecte foarte importante, care fac parte din condiționalitățile pentru debursarea tranșei a doua de finanțare din partea Uniunii Europene. Pe rol sunt 600 milioane lei”, a declarat Igor Grosu, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate.

„Din păcate, majoritatea parlamentară a hotărât să respingă invitația noastră. Este un gest regretabil. Au deconectat una dintre cele mai importante instituții din stat”, a mai spus Grosu.

De asemenea, acesta a propus ca săptămâna viitoare, deputații să revină în parlament pentru a vota în regim de urgență legile restanțiere.

Amintim că deputații urmau să se autoizoleze la domiciliu până la obținerea rezultatelor negative la COVID-19. O dispoziție în acest sens a fost semnată de către președinta parlamentului, Zinaida Grecianîi pe 22 mai.

Precizăm că, până acum, doi deputați au fost testați pozitiv cu COVID-19. Este vorba despre parlamentarul PDM, Eugeniu Nichiforciuc și cel al PSRM, Vladimir Mizdrenco.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Parlamentul urmează să reconstituie grupul pentru susținerea Belarus Democrat: proiect de hotărâre

Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat, constituit în Parlamentul Republicii Moldova în 2022, urmează să fie reconstituit în noua legislatură. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 16 septembrie.

Potrivit documentului, componența noului grup parlamentar va fi formată din deputați ai formațiunii de guvernământ PAS.

Președinta grupului ar urma să fie Tatiana Rotari, iar din componența acestuia să facă parte 18 deputați: Alic Baraboi, Veronica Briceag, Silvia Bondarenco, Artemie Cătănăoi, Tatiana Cucuietu, Natalia Davidovici, Liliana Grosu, Ilie Ionaș, Dorian Istratii, Iurie Levinschi, Stela Macari, Victor Mătrăgună, Marina Morozova, Angela Munteanu-Pojoga, Ana Oglindă, Maxim Potîrniche, Valeriu Robu și Igor Talmazan.

În spiritul continuării demersurilor întreprinse în legislatura a XIa şi al asigurării unei continuități instituționale a angajamentului Parlamentului Republicii Moldova faţă de valorile democratice, constituirea grupului parlamentar în legislatura a XII-a va contribui la menţinerea şi aprofundarea dialogului cu reprezentanţii Belarus Democrat, de susținere a forţelor democratice din Belarus şi de promovare a valorilor democratice, a statului de drept, precum şi a respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, se arată în proiect.

Amintim că Grupul parlamentar pentru susținerea Belarus Democrat a fost constituit în anul 2022.

Mișcarea democratică din Belarus se referă la ansamblul forțelor politice și civice belaruse care contestă regimul președintelui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Mișcarea s-a consolidat după alegerile prezidențiale din august 2020, contestate de opoziție și de numeroși observatori internaționali, urmate de proteste și de o represiune extinsă împotriva opoziției și societății civile.

Svetlana Tihanovskaya, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil, este recunoscută drept lideră a forțelor democratice belaruse.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: