Fracțiunea Partidului Socialiștilor boicotează ședința Parlamentului din 9 noiembrie, la care comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, va susține un discurs. Deputații socialiști spun că formatul ședinței nu le permite să ia cuvântul, să prezinte declarații politice sau să-i adreseze întrebări oficialei europene. Fracțiunea acuză majoritatea parlamentară că a limitat,
În urma atacului cibernetic din octombrie asupra sistemelor publice au fost accesate datele personale ale circa 450.000 de cetățeni, față de 750.000, cât se estima inițial. Precizarea a fost făcută de președinta Maia Sandu, după ședința Consiliului Național de Securitate din 6 noiembrie. Șefa statului a dat asigurări că atacatorii
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că ședința cu ușile închise în care Parlamentul va examina structura și efectivul Armatei Naționale „nu este ceva ce ar trebui să ne îngrijoreze”. Potrivit șefei statului, documentul va fi examinat în secret „pentru că nu vrem ca alte țări, mai ales cele
Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat. „Proiectul de hotărâre va fi examinat
Mai multe persoane au au ieșit în stradă joi, 10 septembrie, la Bender, în timpul ședinței Comisiei Unificate de Control (CUC), la care a participat și noul șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Christopher W. Smith. Manifestanții au afișat pancarte cu mesaje precum „Nu presiunilor asupra Transnistriei!” și „Operațiunea
Guvernul, condus de premierul Vasile Tofan, se va întruni marți, 8 septembrie, în ședință și va avea pe agendă un singur subiect – proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative privind simplificarea legislației fiscale și vamale. Proiectul va fi prezentat de ministra Finanțelor, Victoria Belous. Documentul prevede modificări ale
Ședința Adunării Populare a Găgăuziei (APG), în cadrul căreia urma să fie stabilită data alegerilor pentru funcția de bașcan, nu a avut loc pe 26 august din lipsă de cvorum. Președintele legislativului de la Comrat, Valentin Gaidarji, a anunțat că va convoca Prezidiul APG pentru a stabili o nouă dată
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat, pe 27 iulie, ședința Comisiei naționale pentru integrare europeană, la care au participat pentru prima dată membrii noului Guvern condus de premierul Vasile Tofan. În cadrul ședinței a fost prezentat bilanțul implementării Programului Național de Aderare pentru primul semestru al anului 2026, a
Un nou val de pete de produse petroliere se deplasează pe Nistru în aceste momente. Acestea au fost deja observate în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița, anunță Ministerul Mediului. În context, Guvernul se convoacă de urgență, la indicația premierului Alexandru Munteanu, pentru a evalua situația și a dispune
Republica Moldova ar putea intra în stare de urgență energetică pentru o perioadă de 60 de zile, după ce atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina au afectat direct alimentarea cu energie a țării. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, care a convocat Guvernul în ședință astăzi, 24