Андрей Мардарь / NewsMaker

Deputații se vor întruni în alte două ședințe plenare în luna august. Ce subiecte vor fi examinate?

Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 20 august și pe 24 august. O Hotărâre în acest sens a fost adoptată, pe 17 august, de Biroul permanent al Parlamentului.

În cadrul ședinței plenare din 20 august deputații vor audia raportul de progres privind procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar.

„Necesitatea desfășurării unor audieri parlamentare în acest subiect rezidă în interesul sporit al cetățenilor, dar și în faptul că aceasta reprezintă o condiționalitate a Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare pentru țara noastră”, se arată într-o declarație de presă.

În cadrul ședinței din 24 august, deputații urmează să aprobe mai multe proiecte de lege, în cea de-a doua lectură.

Cea de-a doua parte a ședinței din 24 august va purta caracter festiv și va fi prilejuită de aniversarea a 30-a a independentei Republicii Moldova. Cu acest prilej, la ședință vor participa membrii Biroului Executiv ai Asociației Obștești ”Parlamentul-90”, semnatarii Declarației de independență a Republicii Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь / NewsMaker

Câine lovit și înjunghiat la Florești: Instanța a considerat prea blândă amenda de 40 000 de lei. Dosarul va fi reluat

Instanța a dispus reluarea investigațiilor în cazul unui bărbat din Florești acuzat că a agresat un câine fără stăpân, după ce animalul a intrat pe terasa unei cafenele. Decizia a fost luată de judecătoarea Daniela Devder, care a considerat că pedeapsa solicitată de procuror – o amendă de 40 000 de lei – este insuficientă. Anunțul a fost făcut de activistul Carl Luganov, care urmărește cazul, vineri, 18 septembrie, pe Facebook.

După finalizarea anchetei, procurorul a solicitat aplicarea unei amenzi de 40 000 de lei, iar cauza a fost trimisă în instanță.

Potrivit lui Luganov, în cadrul examinării cauzei, judecătoarea Daniela Devder a respins solicitarea procurorului și a dispus reluarea investigațiilor. Activistul susține că, în motivarea deciziei, instanța a apreciat că amenda propusă ar reprezenta o sancțiune prea blândă în raport cu circumstanțele faptei.

Printre aspectele menționate s-ar număra faptul că agresiunea ar fi avut loc într-un loc public, în prezența copiilor, precum și caracterul repetat al violenței.

Cazul de maltratare a animalului a avut loc în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, pe terasa unui local din orașul Florești. Un bărbat a lovit câinele în cap, apoi l-a înjunghiat, susținând că animalul i-ar fi atacat anterior copilul, scrie Ziar.md. Câinele, pe nume Simion, a fost transferat la o clinică veterinară din Bălți.

În mai multe postări publicate pe Facebook, locuitorii orașului Florești susțin că animalul era bine cunoscut și inofensiv. Aceștia afirmă, de asemenea, că martorii ar fi negat faptul că patrupedul l-ar fi atacat pe copil.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: