Parlament RM

Deputații se vor întruni joi și vineri în ședință plenară. Ce subiecte vor fi examinate

Deputații se vor întruni în ședință plenară joi și vineri. Ședința de mâine va începe la ora 10:00. Biroul permanent al parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor pentru următoarele două săptămâni.

Astfel, deputații vor examina următoarele proiecte de lege:

  • proiectul de lege cu privire la blocul locativ, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl;
  • proiectul cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I al clasificatorului activităților din economia Moldovei;
  • proiectul privind compensarea tarifelor la energia electrică utilizată de consumatorii gospodăriilor casnice;
  • proiectul privind instituirea unor măsuri de susținere a întreprinderilor micro în cazul imposibilității calculării, raportării și achitării impozitelor, taxelor și altor plăți obligatorii.

Menționăm că ultima ședință a parlamentului a avut loc vineri, 16 aprilie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

Accident mortal în Chișinău: un pieton, lovit de un autobuz de pe ruta nr. 37. Ce spun poliția și „Parcul Urban de Autobuze”

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a decedat după ce a fost lovit de un autobuz de pe ruta suburbană nr. 37. Tragedia s-a produs în seara zilei de 5 noiembrie, pe strada Calea Orheiului din capitală, pe traseul Chișinău-Stăuceni.

Conform Inspectoratului General al Poliției, accidentul a avut loc în jurul orei 19:35. „Preliminar, oamenii legii au stabilit că, în circumstanțe care urmează a fi stabilite, un autobuz de rută, condus de un bărbat de 61 de ani, a tamponat un pieton de aproximativ 40 de ani. În urma traumatismelor suferite, pietonul a decedat la fața locului”, a comunicat Inspectoratul.

Instituția a adăugat că polițiștii întreprind acțiuni procesual-penale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Întreprinderea municipală „Parcul Urban de Autobuze” a precizat că accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Stăuceni și a implicat autobuzul de pe ruta suburbană nr. 37.

„Accidentul s-a soldat cu decesul unui pieton, care ar fi traversat strada neregulamentar. A fost deschisă o anchetă, iar pe marginea acestui caz urmează să se pronunțe organele competente. Î. M „Parcul Urban de Autobuze” transmite sincere condoleanțe familiei”, a comunicat întreprinderea.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: