MAN

Deputatul Vartanean, din partidul lui Ceban, propune parlamentarilor din PAS și BCS semnarea unei declarații

Deputatul neafiliat Gaik Vartanean, membru al partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN) – condus de primarul capitalei Ion Ceban, a îndemnat parlamentarii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) dar și ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) să semneze o declarație. Ultima se referă la „condamnarea coruperii alegătorilor și utilizarea discursului de ură în campaniile electorale”. Vartanean a precizat că a elaborat „împreună cu colegii din Partidul MAN” un proiect de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea acestei declarații. 

În timpul unei conferințe de presă, din data de 6 noiembrie, Vartanean a anunțat că „împreună cu colegii din Partidul MAN” a elaborat un proiect de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea unei declarații. Ultima, a menționat deputatul, va fi propusă spre semnare fracțiunii PAS și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

„Cumpărarea de voturi care este un atentat la democrația Republicii Moldova. (…) Toată societatea nu înțelege de ce această rețea, de cumpărare a votului, există până în prezent și nu au fost luate măsuri ținând cont că despre asta se vorbea demult. Nu vreau să cred că aceste acțiuni au fost comode unor părți. (…) Împreună cu colegii din Partidul MAN am elaborat proiectul de hotărâre a Parlamentului Republicii Moldova privind adoptarea declarației cu privire la condamnarea coruperii alegătorilor și utilizarea discursului de ură în campaniile electorale. Îndemnăm colegii din fracțiunile PAS și Blocul Comuniștilor și Socialiștilor să se alăture și să semneze această declarație”, a comunicat Vartanean.

Totodată, el a chemat „toate fracțiunile parlamentare să voteze aceste proiect” iar partidele extraparlamentare să susțină declarația. În continuare a dat citire declarației.

„Parlamentul condamnă ferm orice formă de corupere a alegătorilor în schimbul votului, considerând această practică o amenințare gravă la adresa democrației și statului de drept. Denunță categoric utilizarea discursului de ură și a retoricii care dezbină societatea în cadrul campaniilor electorale, subliniind că astfel de practici contravin valorilor democratice, integrării europene și coeziunii sociale. Afirmă că aceste acțiuni distrug actul de guvernare la nivel local și central, alterează procesul electoral și discreditează legitimitatea alegerilor. Recunoaște că coruperea alegătorilor și promovarea discursului de ură subminează încrederea publică în instituțiile democratice, încalcă egalitatea de șanse în competiția politică și compromit reprezentativitatea instituțiilor alese. (…) Solicită instituțiilor abilitate să întreprindă măsuri ferme și eficiente pentru prevenirea și combaterea coruperii alegătorilor și utilizarea discursului de ură inclusiv prin aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege”, se arată în declarația citită de Vartanean.

El a adăugat că va transmite proiectul de declarație Partidului Acțiune și Solidaritate și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.

Partidele vizate nu au comentat deocamdată propunerea deputatului, membru al partidului MAN.

***

Gaik Vartanean a făcut parte din Partidul Socialiștilor. În decembrie 2022, partidul a anunțat că Vartanean părăsește formațiunea socialistă și se alătură Mișcării Alternative Naționale (MAN), în frunte cu primarul Ion Ceban. Totodată, socialiștii au declarat că mizează pe bunul simț al lui Vartanean, care trebuie să-și depună mandatul de deputat și să respecte voința alegătorilor, întrucât acest mandat aparține PSRM. Ulterior, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a anunțat despre excluderea lui Vartanean din fracțiune. La rândul său, Vartanean a precizat că va activa în calitate de deputat independent. Potrivit Rise, Gaik Vartanean s-a născut în Armenia, a studiat politologia la Universitatea de Stat din Moldova, după care a emigrat în SUA, unde a locuit aproape șase ani. În 2006 a revenit în Republica Moldova, lucrând o perioadă în sectorul privat. În 2013 este propulsat în Parlament, în funcția de asistent de deputat, iar în 2015 este ales membru al Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

MAN, condus de primarul capitalei Ion Ceban, a fost înregistrat oficial la ASP în ianuarie 2023. O categorie aparte a membrilor MAN o constituie angajații Primăriei Chișinău. Consilieri, șefi de Direcție, șeful cabinetului primarului și viceprimarii Ilie Ceban, Irina Gutnic și Angela Cutasevici fac parte din partidul edilului Ion Ceban. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Coaliția Națională „Viața fără Violență” aduce în prim-plan la Conferința „Realități personale, revendicări colective” trăirile femeilor care ajung prea rar în centrul conversațiilor publice

Coaliția Națională „Viața fără Violență”, o rețea de 24 de organizații din domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva fetelor și femeilor, organizează, în perioada 29-30 octombrie 2026, Conferința Internațională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor, cu tema „Realități personale, revendicări colective”. Conferința va reuni activiste, reprezentante/-ți ale/ai organizațiilor societății civile, instituțiilor publice, mediului academic, comunităților locale și femei cu experiență trăită pentru a explora felul în care anumite experiențe și sisteme produc marginalizare și excludere. 

Așa cum țara avansează în parcursul său european, discuțiile despre democrație, drepturi și participare devin tot mai importante. În același timp, suntem martori/-e la amplificarea discursurilor care contestă drepturile femeilor și ale persoanelor din grupuri marginalizate, la creșterea vizibilității discursului de ură și la cazuri de femicid care continuă să zguduie societatea. Doar în acest an am deconspirat trei grupuri de Telegram care publicau, fără consimțământ, materiale intime, inclusiv cu fete minore; am contestat numeroși creatori de conținut care glorifică abuzul împotriva femeilor și actori politici care instrumentalizează cazurile de violență pentru capital politic. În paralel, în primul trimestru al anului 2026, poliția a înregistrat 5 033 de sesizări privind relațiile disfuncționale în familie, iar conform estimărilor noastre, cel puțin 7 femei au fost ucise în urma violenței. Totodată, 54% dintre femei nu solicită ajutor din cauza rușinii, iar doar 8,4% raportează violența la poliție. Cercetările noastre arată că femeile din mediul rural, femeile rome, femeile cu dizabilități și alte grupuri marginalizate continuă să întâmpine bariere suplimentare în accesul la servicii, protecție și participare. În spatele acestor numere se află femei reale, cu propriile nevoi, povești și voci care merită ascultate. 

În acest an, am organizat conferința pornind de la o întrebare: ce se întâmplă atunci când nu doar oamenii ignoră trările și nevoile femeilor, ci și politicile, serviciile, instituțiile și conversațiile publice?  Pornim de la poveștile femeilor, le ascultăm cu empatie și atenție, iar apoi le transformăm în revendicări colective. Împreună analizăm ce trebuie schimbat și ce putem construi diferit, astfel încât nicio femeie să nu fie împinsă la margine. Vom vorbi despre violență, sărăcie, izolare, lipsa transportului și a locuinței, dizabilitate, migrație, detenție, orientare sexuală și identitate de gen, trafic de persoane, maternitate, infertilitate și accesul limitat la servicii. În loc să tratăm vulnerabilitatea ca pe o caracteristică individuală a femeilor, evenimentul își propune să analizeze experiențele, normele și sistemele care le împing la marginea comunităților, serviciilor și proceselor de decizie.

Începem prima zi cu discuții prin care vom înțelege și vom numi problemele cu care se confruntă femeile, apoi mergem înainte către discuții despre autonomie, participare și soluții pentru construirea unor comunități mai incluzive și echitabile. Organizăm conferința „Realități personale, revendicări colective” ca un spațiu de dialog, reflecție și învățare colectivă, în care experiențele individuale sunt conectate la întrebări mai largi despre putere, reprezentare, acces la drepturi și responsabilitatea instituțiilor și a comunităților. Evenimentul creează oportunitatea de a înțelege mai bine barierele cu care se confruntă femeile și de a construi răspunsuri care pornesc de la realitățile lor, nu de la presupuneri. 

Conferința din acest an are loc într-un moment important pentru Republica Moldova. În timp ce țara noastră avansează pe calea integrării europene, e mai important ca niciodată să vorbim și despre oamenii care riscă să rămână în afara acestui proces. Vorbim despre cum ne asigurăm că femeile sunt în siguranță, dacă sunt ascultate atunci când vorbesc despre experiențele lor, dacă au acces egal la servicii și dacă participă la deciziile care le influențează viața. 

De aceea, în cadrul conferinței, vom dedica un atelier special relației dintre egalitatea de gen și parcursul european al Republicii Moldova. Ne dorim să discutăm deschis despre ce poate însemna integrarea europeană pentru femeile din țară, ce oportunități creează și ce responsabilități ne asumăm odată cu acest proces. Credem că nu putem construi o Moldovă europeană fără să construim, în același timp, o societate în care femeile sunt protejate de violență, au acces la drepturi și servicii și sunt prezente în spațiile unde se iau decizii. Iar pentru ca acest lucru să se întâmple, experiențele femeilor trebuie să ajungă în centrul conversațiilor despre viitorul țării, nu la marginea lor. 

Invităm instituțiile media să fie parte din această conversație 

Jurnalismul poate aduce în centrul atenției experiențe care rămân prea des invizibile și transforma probleme considerate individuale în subiecte de interes public. De aceea, am fi onorate să vă avem ca parteneri ai conferinței și să contribuim, împreună, la extinderea acestor conversații dincolo de sala evenimentului. Suntem deschise să ne adaptăm intereselor și formatelor echipei dumneavoastră, astfel încât împreună să creștem gradul de informare a publicului și să stimulăm discuții relevante despre prevenirea violenței, egalitatea de gen, participarea femeilor la procesele de decizie și incluziunea socială. 

Vă punem la dispoziție acces la intervievate și intervievați, experte și experți naționali și internaționali, materiale tematice, participări în emisiuni, comentarii de specialitate și oportunități de producere a conținutului original. 

Despre conferință 

Conferința pentru Prevenirea și Combaterea Violenței împotriva Femeilor este organizată anual de Coaliția Națională „Viața fără Violență” și reprezintă una dintre cele mai importante spații de dialog din Republica Moldova dedicate prevenirii violenței împotriva femeilor, promovării egalității de gen și consolidării mișcării feministe.

Pentru contacte și parteneriate media, puteți apela la comunicatoarea Coaliției Naționale „Viața fără Violență”, Neaga Andreea. Email: [email protected] Număr de telefon: 061249028.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: