Unimedia

Detalii noi despre perchezițiile desfășurate acasă la Vladimir Andronachi. Ce obiecte au ridicat oamenii legii?

În urma perchezițiilor desfășurate pe 23 septembrie de procurorii Anticorupție și angajații Serviciului de Informații și Securitate au fost ridicate suporturi electronice, documente, bani, precum și alte obiecte relevante pentru anchetă într-un episod vizând dosarul ”frauda bancară”. Informația a fost confirmată pentru NM de către reprezentanta Procuraturii Anticorupție Maria Vieru.

„Procuratura Anticorupție, de comun cu SIS, au efectuat pe parcursul zilei de astăzi, mai multe percheziții într-un episod vizând dosarul ”frauda bancară”. În rezultatul acțiunilor de urmărire penală au fost ridicate suporturi electronice, documente, bani, precum și alte obiecte relevante pentru anchetă. Persoanele vizate au fost citate la Procuratura anticorupție pentru a fi audiate în calitate de bănuit. Acțiunile de urmărire penală continuă, iar Procuratura va informa pe parcurs despre evoluțiile acestora”, a menționat Maria Vieru.

Amintim că șeful interimar al Procuraturii Anticorupție, Adrian Bordianu, a confirmat pentru presă că pe 23 septembrie au fost făcute percheziții acasă la ex-deputatul PDM Vladimir Andronachi și la domiciliul altor doi administratori care gestionau două companii în interesul fostului parlamentar.

Acum câteva zile, într-o scrisoare deschisă publicată de Unimedia, ex-deputatul democrat Vladimir Andronachi a declarat că ar fi fost pus sub acuzare în dosarul „furtului miliardului”, însă citația i-ar fi fost înmânată soției sale, în timp ce el se afla în afara țării. Contactați de NM, reprezentanții Procuraturii Generale au declarat doar instituția „nu intentează dosare penale la comandă”.

Andronachi susține că nu are nicio implicare în dosarul respectiv și califică drept „abuz” modul cum au acționat organele de drept.

Vladimir Andronachi a devenit deputat în 2019, pe lista Partidului Democrat din Moldova. În vara anului 2020 a părăsit partidul. Acesta și-a argumentat decizia prin faptul că nu îi convine Pavel Filip drept lider al formațiunii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

kremlin.ru

Putin a interzis scoaterea a mai mult de un 1 milion de ruble în numerar din Federația Rusă

Președintele rus Vladimir Putin a înăsprit restricțiile privind scoaterea din Rusia a rublelor în numerar. Potrivit unui decret semnat pe 29 septembrie, persoanele fizice nu vor mai putea scoate din țară peste 1 milion de ruble către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (UEE), precum și către Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan. Pentru persoanele juridice și antreprenorii individuali, interdicția se aplică indiferent de suma transportată, relatează The Moscow Times.

Noile restricții vizează transferul de numerar în ruble către Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Azerbaidjan, Tadjikistan și Uzbekistan.

În cazul încălcării interdicției, persoanelor fizice le va fi confiscată suma care depășește limita de 1 milion de ruble. În cazul persoanelor juridice și al antreprenorilor individuali, va fi confiscată întreaga sumă transportată.

Sunt prevăzute unele excepții. Astfel, cetățenii care scot bani din Rusia prin anumite aeroporturi internaționale desemnate de guvern vor putea face acest lucru dacă prezintă extrase bancare care confirmă retragerea întregii sume din conturile lor.

Excepții sunt prevăzute și pentru companiile care efectuează transporturi internaționale sau asigură activitatea misiunilor diplomatice și consulare ale Rusiei.

Decretul a intrat în vigoare în ziua semnării, 29 septembrie.

Restricțiile privind scoaterea rublelor în numerar din Rusia au fost înăsprite și la 1 aprilie. La acel moment, persoanelor fizice li s-a permis să scoată în statele membre ale UEE cel mult echivalentul a 100 000 de dolari în ruble, adică aproximativ 8,4 milioane de ruble, la cursul de schimb de atunci.

Prin urmare, noua limită este de peste opt ori mai mică decât cea stabilită în aprilie.

După începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, autoritățile ruse au impus și restricții privind scoaterea din țară a valutei străine. În prezent, este interzisă scoaterea unei sume mai mari de 10 000 de dolari.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: