Detalii noi în cazul gravidei de la Orhei, găsită moartă. În casa suspectului a trăit o fetiță de 10 ani, care ar fi fost violată

Noi detalii ies la iveală în cazul Anei-Maria, găsită moartă pe 20 aprilie, la 8 zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei. Publicația Rise Moldova scrie că principalul suspect în acest caz, Gheorghe Cotorobai, în vârstă de 45 de ani, a lucrat în ultimii ani la Penitenciarul nr. 10-Goian, cunoscut drept Centru de Detenție pentru Minori și Tineri. Ultimul salariu el l-a primit de aici anul trecut. Potrivit sursei citate, în casa acestuia, anterior, ar fi locuit o familie cu o fetiță de 10 ani. Copila ar fi fost abuzată sexual, în repetate rânduri, de socrul principalului suspect.

Potrivit Rise.md, Gheorghe Cotorobai, 45 de ani, principalul suspect în dispariția fete de 19 ani din Orhei, găsită decedată în apropierea localității Chițcanii Vechi, Telenești, a fost ajutor șef de grup în secția Siguranța și Regim Penitenciar din Penitenciarul nr. 10-Goian. În timpul în care a deținut această funcție, el ar fi participat la mai multe instruiri despre prevenirea torturii în penitenciare. Ultimul venit încasat de la Penitenciarul din Goian a fost la finalul anului trecut.

RISE Moldova a descoperit că, anterior, în casa lui Cotorobai din Chițcanii Vechi a locuit temporar o familie cu o fetiță de 10 ani. Potrivit unei de decizii de judecată, fetița a fost violată repetat de către socrul lui Cotorobai, la acea vreme.

„S-a întâmplat de mai multe ori, nu poate să spună de câte ori, de vreo 5 ori crede că s-a întâmplat. O amăgea că o să-i cumpere o ciocolată sau o înghețată, însă nu venea cu ele, dar îi spunea că o să-i dea bani să își cumpere… ca să aibă relații cu dânsul. Ea nu era de acord, îi spunea că nu, dar el a trântit-o în pat, a început să o dezbrace și s-a dezbrăcat și el…”, le-a mărturisit fata violată judecătorilor.

Potrivit sursei citate, pe acest caz, dosarul a ajuns în instanță iar procesul penal a fost întrerupt „în legătură cu intervenția decesului inculpatului”, adică a fostului socru lui Cotorobai.

***

Amintim că Ana-Maria Guja a fost găsită moartă pe 20 aprilie, după ce pe data de 12 aprilie a urcat într-o mașină de ocazie, la Orhei, și de atunci a dispărut fără urmă. Tânăra era însărcinată în luna a șasea. Corpul neînsuflețit a fost găsit la 21 de kilometri de satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești, unde locuiește principalul suspect – Gheorghe Cotorobai, fost polițist.

Procurorii au pornit între timp urmărirea penală pentru omorul intențional al unei femei gravide, conform articolului 145 alin. (2) lit. e) din Codul penal. Pe caz, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului. La fel, potrivit PG, au fost inițiate un șir de expertize biologice, inclusiv a hainelor victimei. De asemenea, a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului.

Procuratura anunță că suspectul nu-și recunoaște vina nici acum și nu cooperează cu organul de urmărire penală

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: