pro-justice.org

Detențiune pe viață pentru unul dintre autorii crimei din satul Meleșeni, Călărași. Ce pedeapsă a primit al doilea inculpat

Doi inculpați au fost condamnați la 12 ani închisoare și, respectiv, detențiune pe viață pentru crimele comise în satul Meleșeni. Procuratura raionului Călărași le-a demonstrat vina pe toate cele trei capete de acuzare și anume: ”tâlhărie”, ”omor intenționat” și ”atragerea minorului în activitatea criminală”, anunță Procuratura Generală într-un comunicat publicat pe 15 mai.

Totul a s-a întâmplat în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2019, când cei doi inculpați, în complicitate cu un minor, au pătruns în casa unei femei din satul Meleșeni, pe care au legat – o, au bătut-o și au sustras 4 mii de lei, părăsind locul crimei.

În rezultatul leziunilor incompatibile cu viața, victima, care era angajată a Primăriei locale, a decedat. Vecina a fost cea care i-a alertat pe oamenii legii, după ce a găsit femeia fără suflare, peste o zi de la crimă, în propria casă.

Între timp, doi dintre inculpați au părăsit hotarele țării, fiind anunțați în căutare. Complicele-minor a fost reținut, iar acesta și-a recunoscut vina. Băiatul, în vârstă de 17 ani, era dintr-un sat cu victima, iar rolul lui era de a informa complicii despre potențialele victime cu bani. La finele anului trecut, minorul a fost condamnat pentru tâlhărie, la 3 ani și 8 luni închisoare.

Peste aproximativ o lună de la crimă, în apropierea frontierei Româno-Ungară, au fost reținuți și ceilalți doi inculpați. La demersul Procuraturii Republicii Moldova, cei doi au fost extrădați din România și deferiți justiției, fiind condamnați și obligați să achite în folosul succesorului victimei prejudiciul moral și material.

Sentința este cu drept de atac.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

photos.casata.md

A doua încercare, mai mulți doritori: 13 persoane au depus dosarele pentru șefia Moldtelecom. Ce urmează

La concursul pentru șefia Moldtelecom au fost depuse 13 dosare. Informația a fost comunicată pe 1 octombrie de Agenția Proprietății Publice (APP), în condițiile în care termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie curent.

Potrivit APP, toate cele 13 dosare sunt complete.

Menționăm că acesta este al doilea concurs pentru șefia Moldtelecom. Primul s-a încheiat anticipat, după ce cei doi candidați, care au depus dosarele, s-au retras din cursă.

Al doilea concurs a fost lansat pe 15 septembrie, anunțându-se că dosarele de participare puteau fi depuse până pe 30 septembrie, ora 16:00. Totodată, concursul se desfășoară în baza unui regulament actualizat, de această dată păstrându-se confidențialitatea candidaților pe durata selecției. De asemenea, în procesul de recrutare este implicat un expert independent din România.

Potrivit regulamentului, concursul se desfășoară în trei etape. În prima etapă, expertul independent efectuează o evaluare preliminară a tuturor candidaților și propune Comisiei de selectare o listă scurtă de 3-4 candidați. Ulterior, Comisia confirmă această listă. În a doua etapă, candidații incluși în această listă sunt intervievați de membrii Comisiei în baza a opt competențe profesionale. Pentru promovarea etapei a doua, candidații trebuie să obțină o medie de cel puțin 7,00/10 și calificativul „Admis” la criteriile Reputație profesională și personală, Integritate și Independență decizională. Dintre candidații care promovează etapa a doua, primii 2-3, în ordinea descrescătoare a punctajului, sunt desemnați finaliști și sunt invitați în etapa a treia. În cadrul acesteia, fiecare finalist prezintă Business Case-ul în fața Comisiei și participă la un interviu final.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: