mold-street.com

Dezastru în agricultură: 90% din suprafața cultivată cu porumb este compromisă

Seceta a afectat grav culturile agricole din mai multe zone ale țării. Și dacă pentru cultura de grâu recolta medie pe țară ar fi de aproximativ 3 tone/ha, potrivit datelor preliminare, atunci situația este mult mai gravă pentru cultura de porumb. Până la 90% din suprafețele cultivate cu porumb sunt afectate de secetă, potrivit agrobiznes.md.

Cu un deficit grav de umiditate în perioada formării recoltei la porumb, ploile din ultima perioada nu au îmbunătățit situația, comunică sursa.

Chiar dacă la moment nu există date exacte privind suprafețele afectate, estimările Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere Agrocereale indică o suprafață afectată de porumb de până la 90%.

„Cultura porumbului este grav compromisă, vorbim de o suprafață de până la 90%. Totuși, unii producători sunt optimiști, astfel încât sunt lăsate unele rezerve și la moment am putea vorbi de o prognoză a recoltei globale de circa 700-800 de mii de tone de porumb. Este o recoltă de aproximativ patru ori mai mică decât anul trecut, când au fost obținute circa 3,2 milioane de tone”, a menționat Igor Grigoriev, președintele Asociației.

Pentru floarea-soarelui prognozele sunt relativ mai optimiste. Unii producători speră să obțină și 1,5-1,8 tone/hectar, iar alții nu-și pun speranța să recolteze nici măcar o tonă.

Estimările preliminare indică o recoltă globală de circa 500-600 de mii de tone de floarea-soarelui pentru 2022, cu circa 30% mai mică comparativ cu anul trecut, când au fost obținute 850 de mii de tone de semințe.

Fermierii spun că investițiile și munca lor a fost în zadar, mai ales în contextul inputurilor mult mai scumpe comparativ cu anii anteriori.

Igor Popov, producător agricol din satul Dângeni, raionul Ocnița, a menționat pentru Agrobiznes că, în zona de nord, în perioada de vegetație a porumbului și florii-soarelui nu s-au înregistrat cantități semnificative de precipitații.

„Cu părere de rău, în zona noastră, precipitații productive nu au fost. Floarea-soarelui, fiind puțin mai rezistentă la secetă, arată un pic mai bine. Cred că foarte mult contează premergătorii. Acolo unde floarea-soarelui a fost semănată după grâu, situația este un pic mai bună, dar acolo unde a fost semănată după porumb sau sfecla de zahăr starea culturilor este dezastruoasă. În ceea ce ține de porumb e catastrofal”, a spus Popov.

La începutul lunii august, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a anunțat că urmare a secetei hidrologice, din suprafața totală de porumb de circa 338 de mii de ha, doar 6% erau într-o stare bună, 28% erau într-o stare satisfăcătoare și 66% din suprafața de porumb erau evoluate ca nesatisfăcătoare.

Cât privește cultura de floarea-soarelui, suprafețele agenților economici erau evoluate ca fiind în stare bună în proporție de 8%, 43% – satisfăcătoare și alte 49% – nesatisfăcătoare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Poliția Republicii Moldova

NM Espresso: O dronă a explodat în apropiere de Chișinău, Tofan pleacă în SUA, în Moldova se răcește

O dronă a explodat în Colonița

În noaptea de vineri, în apropiere de Chișinău s-a auzit o explozie puternică. Ministerul Apărării a anunțat că, în acel moment, nu a înregistrat încălcări ale spațiului aerian. Însă, după mai bine de șase ore de căutări, poliția a găsit pe un câmp din apropierea satului Colonița fragmente ale unei drone și urme ale unei explozii. Poliția a confirmat că a explodat o dronă.

Ulterior, Ministerul Apărării a explicat că există mai mulți factori care îngreunează depistarea unei drone, în special viteza și altitudinea acesteia.

Alegerile din Găgăuzia

CEC a admis Partidul Popular Găgăuz al lui Nicolai Dudoglo la alegerile pentru funcția de bașcan și pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. De asemenea, CEC a permis desfășurarea unui sondaj de opinie preelectoral și a acreditat primii observatori naționali ai alegerilor.

Alegerile pentru Duma de Stat și Moldova

În Rusia au început pe 18 septembrie alegerile pentru Duma de Stat, care vor dura trei zile. Votarea principală va avea loc pe 20 septembrie. Autoritățile moldovenești au aprobat deschiderea în Moldova a unei singure secții de votare — la Ambasada Rusiei din Chișinău. Însă Moscova și Tiraspolul intenționează să deschidă încă aproximativ 15 secții pe teritoriul Transnistriei nerecunoscute, în pofida protestelor Chișinăului.

Transnistria: Fondul de convergență, comasarea primăriilor

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că, în prima jumătate a anului 2026, Guvernul a transferat peste 218 milioane de lei în Fondul de convergență pentru susținerea locuitorilor din stânga Nistrului, deși acest mecanism încă nu a început să funcționeze.

Între timp, asociația Promo-LEX a declarat că reforma administrativ-teritorială trebuie să țină cont de situația specială a raionului Dubăsari, unde o parte dintre localități se află pe malul drept al Nistrului, sub controlul Chișinăului, iar orașul Dubăsari și o parte a raionului — pe malul stâng.

Criza politică din România și Moldova

Desemnarea eurodeputatului Siegfried Mureșan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al României este a treia încercare a președintelui Nicușor Dan de a scoate Bucureștiul din criza politică prelungită. De ce puțini cred că această încercare va avea succes, ce scenarii sunt posibile și de ce situația este urmărită cu atenție la Chișinău — în materialul «Avocatul Moldovei» va prelua puterea în România?«.

Moldova Project și The Project Moldova

În Moldova activează de 18 ani organizația neguvernamentală The Project Moldova, care și-a exprimat indignarea că noua structură de stat a fost denumită la fel — Moldova Project. Organizația a îndemnat autoritățile să aleagă o altă denumire, deoarece aceasta «va crea confuzie».

Guvernul a răspuns că deocamdată nu a decis dacă va schimba denumirea, iar proiectul urmează să fie supus consultărilor publice.

Tofan pleacă în SUA

Vasile Tofan va efectua în perioada 23–26 septembrie prima sa vizită în SUA în calitate de prim-ministru. La New York, Tofan va susține un discurs la Adunarea Generală a ONU și va avea întrevederi cu șefii unor guverne, reprezentanți ai mediului de afaceri american și diaspora moldovenească.

Privatizarea hotelului «Zarea»

Hotelul «Zarea» din centrul Chișinăului a fost scos la privatizare, iar Guvernul a anunțat, în acest context, un concurs pentru cea mai bună concepție de renovare a acestuia. Comentând concursul, Tofan a declarat că este important să fie «valorificat adevăratul potențial» al acestei clădiri situate în centrul istoric al Chișinăului.

Pe scurt

Prețul motorinei a depășit 36 de lei pentru un litru, în creștere cu 25 de bani, iar benzina A-95 s-a scumpit cu 13 bani, până la 33,80 lei.

Începând cu 18 septembrie, va crește tariful pentru transportul rutier interurban de pasageri în Moldova — până la 1,16 lei pentru un kilometru, față de 1,13 lei. Astfel, biletele se vor scumpi.

Ministerul Educației și Direcția Generală Educație a municipiului Chișinău au început verificări la Liceul Academia Copiilor, după plângeri privind colectarea ilegală de bani de la părinți.

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a primit opt cereri pentru înregistrarea mărcii «Om uspeșnîi».

Un britanic în Moldova: videoreportaj NM

Britanicul Nicholas Elliot a venit în Moldova pentru o zi și jumătate și a reușit să guste mămăligă, vin local și să afle despre democrație. Detalii — în materialul video «Moldova — o enigmă»: ce a aflat un britanic despre țara noastră într-o zi și jumătate?„.

Și despre vreme

Săptămâna viitoare, în Moldova se va răci brusc, fiind prognozate ploi și vânt puternic. Răcirea va fi resimțită cel mai mult în nordul țării, unde temperatura în timpul zilei va coborî până la +12…+15 grade, iar noaptea — până la +5…+8 grade.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: