newsin.md

Diacov a dezvăluit numele celui care l-a ajutat pe Șor să fugă: „Unul din autori și dirijori a fost un băiat cunoscut cu numele Iaralov”

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM) susține că fostul vicepreședinte al formațiunii, Serghei Iaralov, este cel care l-ar fi ajutat pe Ilan Șor să rămână în liberate. Mai mult, într-o intervenție televizată din 14 mai, Dumitru Diacov a menționat că Iaralov s-ar ocupa și în prezent de interesele omului de afaceri. 

„Este o campanie dirijată, finanțată împotriva Partidului Democrat. Este foarte trist că se ocupă cu acest lucru foștii noștri colegi”, a declarat Dumitru Diacov în cadrul emisiunii În Profunzime de la Pro TV.

Președintele de onoare al PDM a mai menționat că „se depun eforturi colosale pentru a crea probleme pentru PDM”.

„Aud și eu (despre anumite sume vehiculate, NM). Când unii deputați de la Partidul ȘOR vânează colegii noștri din teritoriu sau deputați… noi știm despre discuțiile acestea. Noi înțelegem foarte bine că coruperea politică este fundamentul principal al acestor noi modificări și dacă în baza acestei coruperi se destramă un guvern, eu nu înțeleg cum partenerii noștri europeni privesc lucrurile liniștit”, a declarat deputatul.

Dumitru Diacov a mai spus că un fost membru al PDM a contribuit la faptul ca Ilan Șor să se afle în libertate și „să tragă sforile din străinătate”.

„Nu PDM, dar câțiva oameni care au avut atribuții la PDM. Unul din autori și dirijori a fost un băiat cunoscut cu numele Iaralov și eu presupun că Serghei se ocupă și în ziua de astăzi cu evoluția acestui partid”, a declarat Diacov.

În ceea ce privește interesul fostului președinte al PDM, Vladimir Plahotniuc, pentru situația politică din Republica Moldova, Dumitru Diacov a spus: „Eu presupun că pe el îl interesează cum se mișcă acest partid, acest nou grup. Eu cred că el este la curent cu tot ce se face aici. La început, când a fost prima ședință a grupului nostru parlamentar, în martie, dl Plahotniuc l-a propus pe Filip drept președinte de partid.  Am discutat și eu de mai multe ori cu Plahotniuc, dar cred că ultima dată prin octombrie-noiembrie. Se interesa ce se întâmplă în partid”.

Dumitru Diacov a mai spus că știa despre întâlnirea lui Pavel Filip și Andrian Candu cu Vladimir Plahotniuc în SUA.

„Am știut despre întâlnirea din SUA, dar nu cred că a fost o discuție foarte semnificativă pentru PDM. Am aflat despre ea la momentul potrivit, când m-am interesat”, a menționat parlamentarul democrat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: