bufteni.ro

Din cauza secetei, locuitorii din Vulcănești vor avea apă conform unui program 

Din cauza secetei severe, locuitorii orașului Vulcănești vor avea apă conform unui program stabilit de autorități. Un anunț în acest sens a fost făcut de Primăria orașului. 

Autoritățile locale declară că sursele de apă subterană au fost epuizate. Din cauza secetei severe se colectează doar 1 tonă de apă pe oră, fiind puțină pentru a asigura întreaga populație a stației Vulcănești.

Astfel, apa la stația din orașul Vulcănești va fi pornită conform programului: dimineața – de la 06:00 până la 09:00 și seara – de la 18:00 până la 22:00.

Pe 27 iulie curent, Ministerul Mediului a anunțat că moldovenii ar putea rămâne fără apă în intervalele de timp 09:00-12:00 și 18:00-21:00, în contextul secetei hidrologice grave cu care se confruntă Republica Moldova. Potrivit sursei, în perioada menționată, furnizarea apei va fi întreruptă pentru refacerea rezervei de apă, în condiții de secetă.

În cazul în care decizia va fi luată, operatorii de apă vor trebui să ajusteze presiunea în conducte la nivelul minim optim de transportare, cu asigurarea livrărilor către consumatori, iar autoritățile publice locale care nu dispun de sisteme centralizate de apă să asigure populația cu apă prin intermediul cisternelor și să distribuie apă îmbuteliată în centrele de urgență.

Furnizorul de apă din capitală S.A. „Apă-Canal Chişinău” a menționat că activează în regim normal, iar toți consumatorii sunt alimentați cu apă non-stop. În cazul în care se va atinge nivelul critic, Apă Canal a declarat că va solicita deschiderea barajului de la hidrocentrala de la Dubăsari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, discuție cu emisarii lui Trump de pe Aeroportul Chișinău: „Mulțumesc R. Moldova pentru ospitalitate”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că a tranzitat Republica Moldova în contextul deplasării sale în Marea Britanie. Liderul de la Kiev a mulțumit țării noastre pentru ospitalitate, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, pe 8 iunie.

Zelenski a anunțat că, în timpul unei escale pe Aeroportul de la Chișinău, a avut o discuție cu emisarii președintelui Statelor Unite, Steve Witkoff și Jared Kushner. Liderul de la Kiev a calificat conversația drept „foarte pozitivă”.

„I-am informat despre datele de care dispunem privind intențiile și planurile Moscovei. Le mulțumesc pentru cuvintele de respect adresate poporului ucrainean și pentru aprecierea pozitivă a poziției Ucrainei. Mulțumesc, America! Mulțumesc Republicii Moldova pentru ospitalitate!”, a scris președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe rețele.

Precizăm că Volodimir Zelenski a efectuat o vizită oficială în Marea Britanie în perioada 7–8 iunie. Potrivit publicației Evropeiskaia Pravda, liderul ucrainean a ajuns la Londra prin Aeroportul Internațional Chișinău, o abatere de la practica ultimilor ani, când deplasările sale externe se desfășurau, de regulă, prin aeroportul polonez Rzeszów-Jasionka.

Publicația a citat date ale platformei de monitorizare a zborurilor FlightAware, potrivit cărora aeronava utilizată de președintele ucrainean a decolat în dimineața zilei de 7 iunie de la Rzeszów, a făcut o escală la Chișinău, după care și-a continuat zborul spre Londra.

Până în prezent, autoritățile de la Kiev nu au oferit explicații privind utilizarea aeroportului din Chișinău pentru această deplasare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: