Din Israel până în Canada

Cât plătește diaspora moldovenească pentru gaze și încălzire

Relatează cititorii NM
Moldova se pregătește să primească primele facturi pentru gazele naturale cu un nou preț – 11,08 lei pentru un metru cub. În ultimele câteva săptămâni, mulți compară noile prețuri la gazele naturale din țara noastră cu cele la nivel global. NM a decis să afle de la cititorii care locuiesc peste hotare, cât plătesc ei pentru gaze și încălzire și cât de mult plățile pentru utilități bat la buzunar.

Așadar, despre prețurile la gaze ne comunică diaspora moldovenească, din Israel până în Canada.
Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați comunicat despre facturile și situația voastră! Pentru a face lectură mai comodă, mesajele au fost puțin redactate.
Spania
Gheorghe Stratan:
Pentru aceleași luni și aceeași locuință, noi am plătit în Spania €60. Dar acum s-a scumpit. În plus, vin lunile de iarnă și vom plăti în jur de €200 pentru două luni. Suntem la nordul țării, iarna e frig și multă umiditate. Apartamentul are suprafața de 80 metri pătrați, mai am un garaj care nu se încălzește.

Sistemul de încălzire e nou, are 5 ani. Căldura e conectată mereu la temperatura de 19-20 grade, iar seara sau când ajungem acasă, setăm până pe la 23 de grade. Umblu prin casă în haine de vară sau chiar în chiloți.
Marina Marimar:
Trăim în Spania. În sezonul rece, am achitat 356 de euro pentru 3 luni, dar am economisit mult. În perioada caldă a anului, plătim 30-50 de euro pentru încălzirea apei.
Santander Lenuța Snegur:
În perioada de iarnă, conectăm gazul 24/24, nu-l deconectăm niciodată până în primăvară. Avem 21 de grade în locuință. Apartamentul are 96 de metri pătrați: 3 dormitoare, 2 băi, un salon, 2 coridoare, bucătărie, baie. Plătim în medie câte €350, dar dacă afară e tare frig, plătim și €400-450.
Nadia Bulgaru:
Vara achităm aproximativ €30/lună, iarna – maximum €90/lună. Locuința are 70 metri pătrați. Orientare spre sud. Ziua, căldura nu prea este necesară, în schimb seara, de la 18:00 până dimineața, la 9:00, nu lăsăm să scadă temperatura sub 21 de grade. Vara, folosim gazul doar pentru încălzirea apei.
Conform datelor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Spania a fost de circa €2211.
Italia
Alla Vieru-Reabichin:
Din noiembrie până în februarie, plătim câte €160 pentru încălzirea apartamentului cu două camere.
Maxim:
Locuiesc la Roma. Am achitat 51 de euro pentru 3 luni. Cuptorul este electric, folosim gazele doar pentru a găti mâncarea. €31 din acești €51 sunt pentru transportarea și deservirea contorului.

În ce privește încălzirea, am o înțelegere cu proprietarul apartamentului. Îi plătesc lunar cu €75 mai mult pentru întreținerea casei și încălzire (aproximativ €850 anual). Și nu economisesc. Suprafața locuinței este de 70 metri pătrați.

Apropo, în Italia sunt conectați la gaze doar cei care doresc. Vecinul, de exemplu, are butelie de gaz. Aceasta costă €15-20 și ajunge pentru 2-3 luni. Reiese că eu plătesc de două ori mai mult pentru gaze.
Factura pentru gazele naturale de la cititorul din Italia, Roma
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Italia a fost de circa €2333.
Marea Britanie
Vitalii Tachi:
Până la 1 octombrie 2021, erau, în medie, 50£ (€59) lunar. Dar noi economisim. Iarna, avem mereu 21 de grade în casă. Cât va fi după aceasta – încă nu știm, dar, conform prognozelor, va fi aproximativ de două ori mai mult, vreo 100£ (€117). Casa are suprafața de 100 metri pătrați, sunt trei dormitoare.
Nicoleta Moloșag (Scoția):
Plătim £65/80 (€76 - €93) (gaze+lumină) pentru un apartament cu un dormitor+living+bucătărie+baie. Țin să menționez că și eu, și soțul lucrăm full time de acasă. De aceea achităm mai mult pentru un astfel de apartament.
Factura de la cititorul din Marea Britanie, Londra
Anna Scalețchi
(Edinburgh):
Achităm maximum £60-70 (€70-80) pentru un apartament cu 2 camere + living, în Edinburgh. A se lua în considerare faptul că aici, cele mai multe apartamente sunt cu mult mai mici decât în Chișinău.
Factura de la cititorul din Marea Britanie, Edinburgh
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Marea Britanie a fost de circa £3082 (circa €3662).
Irlanda
Vitalie Ciugureanu:
Îmi vin pe bill €300 pentru două luni de iarnă (ianuarie-februarie, cele mai reci luni ale anului), pentru apă caldă şi calorifere, pentru o casă cu două etaje în Irlanda (3 bed rooms).
Marina Barabas:
În Irlanda, achitam până acum in jur la €150 pentru gaze, dar luna aceasta au fost circa €250-300. Scumpiri ca pe tot globul. În plus, achităm chiria, lumina, taxe. Apartamentul are 2 dormitoare, living mare, 2 băi, un coridor pe tot perimetrul.
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Irlanda a fost de circa €4108.
Germania
Sergiu Nacu:
Pentru încălzire și apa caldă plătim €360 pe an. Suprafața locuinței este de 110 metri pătrați.
Igor Pavlov:
Locuința are suprafața de 54 metri pătrați și nu este gazificată. Pentru electricitate, încălzire centralizată și apă caldă plătim în medie câte €140 lunar. Reiese că dacă unul dintre membrii familiei lucrează cu un salariu deplin, iar al doilea – cu jumătate de salariu, venitul general este de circa €3000. Pentru o familie din două persoane, cheltuielile totale pentru utilități constituie aproape 5% din veniturile familiei. Dacă însă casa/apartamentul este mai mare, și cheltuielile sunt mai mari, ar putea ajunge până la 10%.
Alexandr Nichiforov:
Locuiesc în Berlin, într-o garsonieră. Plătesc €12 lunar. Prețul actual al gazelor în Germania este de aproximativ €2,5 pentru un metru cub. În general, ei calculează cumva altfel volumul de gaze consumate (în kilowați-oră). O anumită sumă este inclusă din start și o plătești în fiecare lună (în cazul meu, €12), iar la sfârșitul anului se face recalculare. Dacă ai cheltuit mai mult, mai plătești. Dacă ai cheltuit mai puțin – primește-ți banii plătiți în exces.
Eleonora Talmaci
Apartamentul are suprafața de aproximativ 70 metri pătrați, 2 dormitoare, un salon. Familia e compusă din 4 persoane. De la 10 ianuarie până la 31 iunie, am achitat €1100.
Factura la gazele naturale de la cititorul din Germania, Berlin
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Germania a fost de €3550.
România
Serghei Stratan:
Apartament cu 2 camere în România, €50-70 pe lună.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică România, în anul 2021, salariul mediu lunar în țară a fost de 3033 lei românești (cca €612).
Rusia
.
Natalia Sribnaia:
Pentru încălzire plătesc €20. Apartamentul are 2 camere cu suprafața totală de 53m². Pentru aragaz plătim în jur de €1.
Factura la gazele naturale de la cititorul din Rusia
Conform datelor Serviciului Federal de Statistica din Rusia (Rosstat), în august 2021, salariul mediu lunar în Rusia a fost de 52355 de ruble (cca €637).
Cehia
Artiom Zavadovschi:
Gaze – consumul anual – 550 metri cubi. Plățile lunare – 1000 Kč (aproximativ 900 de lei) = 650 metri cubi de gaze. Dacă timp de un an se plătește mai mult, surplusul de bani este returnat. Electricitate – 640 Kč (circa 580 de lei) = 1300 Kwh anual. Salariul mediu în Praga este de 46 163 Kč (€1850), iar salariul mediu pe țară e puțin mai mic – 39 mii Kč (€1540).

De la 1 ianuarie, pentru cei care nu au stabilit un preț fix în contract, prețul la gaze și energia electrică se va majora cu aproximativ 30% până când va scădea prețul de piață. Statul a alocat pentru categoriile defavorizate de cetățeni îndemnizații în mărime de 30 miliarde Kč, dar acestea urmează să fie aprobate de noul guvern.
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Cehia a fost de 36 500 de coroane (cca €1450).
Turcia
.
Valentina Vineatinscaia:
Încălzire autonomă. Familia e compusă din patru persoane. În lei moldovenești, sunt aproximativ 130 de lei lunar. Un metru cub de gaze costă aproximativ 4 lei.
Factura la gazele naturale de la cititorul din Turcia
Canada
Veaceslav Lîsîi:
Pentru două luni plătesc 26 de dolari canadieni ($21) pentru gaze și 260 de dolari canadieni ($210) pentru electricitate. Casa are trei nivele, suprafața de 148 metri pătrați. Încălzirea e cu energie electrică. Încălzirea apei este inclusă în aceste sume. În afară de încălzire, electricitatea se folosește pentru orice, inclusiv pentru a încărca automobilul (12 kWh/zi).
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în Canada a fost de 6 021 dolari canadieni (cca €4231).
SUA
.
Irina D.:
Locuiesc în statul New York. Plătim $20 lunar pentru „livrare”, indiferent de consumul de gaze. Acest serviciu poate fi deconectat și să nu plătim pentru perioada de vară, economisind cel puțin $100. Deconectarea/conectarea este gratuită. Iarna, suma totală de plată pentru gaze ajunge la $70-80 lunar pentru încălzirea locuinței de 90 metri pătrați.
Conform datelor Organizaţiei pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), în anul 2020, salariul mediu lunar în SUA a fost de $5782 (cca €5106).
Israel
Artur Panaev:
Pentru două luni – aproximativ $20. Nici nu m-am gândit vreodată să economisesc gaze. Gazele se utilizează exclusiv pentru a găti mâncare.
Conform datelor Biroului Central de Statistică din Israel, august 2021, salariul mediu lunar în țară a fost de 11 722 de shekeli israilieni noi (cca €3360).

P.S.

Conform datelor Biroului Național de Statistică din Moldova, în trimestrul trei al anului 2021, salariul mediu în economie a fost 9044,5 de lei (cca €450).
Cum va face față Moldova noilor prețuri? Urmăriți publicațiile NewsMaker și abonați-vă la paginile noastre din Facebook, Instagram și Telegram.

Vă reamintim că avem și pagini de limbă română pe rețelele sociale: Facebook NewsMaker în română, Telegram NewsMaker în română | Live.

Facturile pentru gazele naturale au fost colectate de Natalia Titova, Olga Gnatcova
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: