Primăria comunei Trușeni

Din penitenciar – la domiciliu. Judecătorii au schimbat măsura preventivă pentru primarul comunei Trușeni

Primarul comunei Trușeni a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia a fost luată, pe 22 noiembrie, de Curtea de Apel Chișinău, care a decis schimbarea măsurii preventive.

Curtea de Apel Chişinău a decis schimbarea măsurii preventive în privința primarului de Trușeni, din control judiciar în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Pe 16 septembrie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis plasarea acestuia în Penitenciarul nr. 13.

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au inițiat, pe 14 septembrie, percheziții în cadrul Primăriei Trușeni. Astfel, primarul comunei Trușeni, arhitectul-șef, fostul șef al întreprinderii municipale a primăriei și un agent economic sunt cercetați de CNA și procurorii anticorupție în cadrul mai multor dosare de corupție.

Aceștia au intrat în vizor, după ce a fost documentat un caz de pretindere de mită din partea funcționarilor primăriei pentru eliberarea unor acte permisive pentru legalizarea unui imobil.

Totodată, în cadrul investigațiilor și acțiunilor de urmărire penală, a fost documentată şi tentativa de preluare abuzivă a unor proprietăți, care aparțineau unei locuitoare, în vârstă de 73 de ani, a comunei Trușeni.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă până la 10 ani de închisoare.

***

Pe 19 noiembrie, a fost reținută și fiica fostului primar de Durlești, Diana Crudu. Ulterior, ea a fost plasată în arest pentru 20 de zile, fiind bănuită de de implicare în afaceri ilegale cu terenuri. Procurorii susțin că bugetul Primăriei a fost prejudiciat cu peste 6,5 milioane lei.

Diana Crudu este cercetată pentru abuz de putere sau de serviciu, în interesul unui grup criminal organizat. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 8 ani de detenție cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

PSRM

PSRM acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Găgăuz din alegeri. Reacția partidului de guvernare

Partidul Socialiștilor (PSRM) acuză PAS că ar pregăti excluderea lui Fiodor Găgăuz din cursa pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Socialiștii susțin că mai multe conturi anonime de TikTok ar fi folosite pentru a crea impresia că echipa candidatului desfășoară agitație electorală ilegală. Solicitată de NM, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile drept „aberații”.

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, rețeaua de conturi ar crea artificial aparența unor încălcări comise de echipa electorală a lui Găgăuz. În paralel, susțin socialiștii, ar fi răspândite informații false pentru a-l discredita pe candidat.

Formațiunea califică situația drept o provocare premeditată și afirmă că PAS s-ar teme de echipa socialiștilor din Găgăuzia.

PSRM anunță că a sesizat Comisia Electorală Centrală și neagă orice legătură cu respectivele conturi, inclusiv finanțarea activității lor. Totodată, potrivit partidului, Fiodor Găgăuz a depus o plângere la poliție.

Socialiștii le cer observatorilor internaționali, inclusiv reprezentanților OSCE, să urmărească situația și să prevină eventuale presiuni asupra candidatului.

Acuzațiile vin după ce comunitatea de experți WatchDog a semnalat că peste 20 de conturi de TikTok care distribuie același conținut cu Fiodor Găgăuz. Potrivit experților, unele conturi au fost create chiar pe 16 octombrie, în ziua lansării acestuia în campania electorală.

Găgăuz a respins anterior orice legătură cu aceste pagini și cu persoanele care le administrează. Candidatul a numit situația „o provocare bine pusă la punct”, menită să îl discrediteze, și a cerut organelor de drept să investigheze cine se află în spatele conturilor. Ulterior, el a anunțat că a depus și o plângere oficială la Poliție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: