1news.md

(DOC) Adevărul despre sentința fostului șef al SIS, Vasile Botnari. Judecătoria Chișinău a publicat documentul

Pedeapsa fostului șef al SIS Vasile Botnari, vizat în dosarul privind expulzarea profesorilor turci, a constituit o amendă în mărime de 88 de mii de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani. Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani a publicat pe 16 septembrie extrasul din sentința anunțată pe 15 iulie.

„Ținându-se cont de multiplele solicitări parvenite referitor la comunicarea informațiilor relevante pe marginea cauzei penale nr. 1-298/2020 de învinuire a lui B.V. în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (2) lit. b) Cod penal, precum și având în vedere imposibilitatea desecretizării, (…) a actului judecătoresc pronunțat în cauza dată, aducem la cunoștința publicului larg Extrasul din Sentința judecătorească din 15 iulie 2020”, se arată în mesajul Judecătoriei Chișinău.

Potrivit documentului, procurorul Victor Plugaru a cerut pentru Botnari condamnarea la închisoare pentru o perioadă de 3 ani, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip semi-închis și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani.

De cealaltă parte, avocatul Vasile Nicoară și inculpatul au solicitat aplicarea unei pedepse minime sub formă de amendă.

jc.instante.justice.md

Conform legii, decizia judecătorului Andrei Niculcea putea fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile, lucru care, se pare că nu s-a întâmplat.

NM a solicitat un comentariu de la reprezentanții Procuraturii Generale, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Amintim că, într-o emisiune televizată din 8 septembrie, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari a fost condamnat cu suspendare în dosarul profesorilor turci.

Totodată, procurorul general a anunțat că Botnari a achitat 125 de mii de euro despăgubiri familiilor profesorilor turci.

Precizăm că Vasile Botnari a fost singura persoană care figura în calitate de învinuit în acest dosar.

Amintim că 7 profesori turci din liceul „Orizont” au fost expulzați la data de 6 septembrie 2018 din Republica Moldova la solicitarea autorităților de la Ankara, fiind suspectați de legături cu organizația FETO, considerată de Ankara drept o grupare teroristă.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: