sentință

Inculpatul din satul Beriozchi, acuzat de omorul unui bărbat în 2011, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată pe 18 iunie de Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi. Informația a fost comunicată de Procuratura Generală. Sentința nu este definitivă. Procuratura a amintit că în privința

Condamnarea fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc, la 19 ani de închisoare în dosarul „frauda bancară” a fost reflectată pe larg în presa internațională. Despre verdictul considerat de mulți „istoric” au scris publicații de referință precum BBC, Reuters, Bloomberg, Euronews și Associated Press. Jurnaliștii străini au pus accent atât pe amploarea

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu, condamnat la 8 ani de închisoare pentru infracțiunea de escrocherie și trafic de influență, a spus că a contestat sentința la Curtea de Apel Centru. Într-un mesaj postat pe un cont de rețele sociale al ex-deputatului, Țuțu a menționat că i-a fost „încălcat dreptul la

Procuratura Anticorupție a contestat sentința fostului deputat Constantin Țuțu, condamnat la 8 ani de închisoare în dosarul de escrocherie, trafic de influență și îmbogățire ilicită. Instituția consideră că pedeapsa stabilită de prima instanță este prea blândă și solicită majorarea termenului de detenție la 15 ani. Procuratura Anticorupție a anunțat că,

Bărbatul acuzat că a jefuit două tinere de aproape 500.000 de lei, bani ce aparțineau partidului „Șor” scos în afara legii, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, dintre care 4 cu suspendare. Informația a fost comunicată pe 29 decembrie de Procuratura Anticorupție, care a precizat că bărbatul a

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din nordul țării, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, după ce a fost recunoscut vinovat că și-a abuzat sexual fiica vitregă, ani la rând, de când copila avea doar șapte ani. Procurorii nu sunt de acord cu pedeapsa și

Un moldovean în vârstă de 50 de ani, care a atacat o judecătoare cu o cheie pentru sisteme de gaz, a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Anunțul a fost făcut de Procuratura municipiului Chișinău pe 18 noiembrie, într-un comunicat. Potrivit sursei citate, cazul a avut loc pe 22

O femeie în vârstă de 38 de ani din Anenii Noi a fost condamnată la 5 ani și 3 luni de închisoare, după ce ar fi delapidat peste 1,15 milioane de lei de la compania unde lucra. Potrivit procurorilor, ea și-ar fi transferat banii pe propriul cont de pe platforma

Marina Tauber, care s-ar afla în Federația Rusă, a venit cu o reacție după ce Procuratura Anticorupție a solicitat Curții de Apel o pedeapsă de 13 ani de închisoare, pe motiv că sentința pronunțată pe 30 septembrie – 7 ani și 6 luni – ar fi „prea blândă”. Deputata, care

Pe 5 august, bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, și-a aflat verdictul în dosarul în care este acuzată de finanțare ilegală a fostului partid „Șor”. Aceasta a fost condamnată la 7 ani de închisoare în regim semi-închis. În fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, are loc un protest. Mai mulți susținători ai bașcanei

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x