ecopresa.md

DOC Autoritățile au prelungit autorizația de mediu pentru Uzina Metalurgică de la Rîbniţa 

Autoritățile Republicii Moldova au prelungit, până la 30 septembrie 2022, termenul de valabilitate a Autorizației de mediu privind gestionarea deşeurilor și a Autorizației de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe pentru Uzina Metalurgică de la Rîbniţa. 

O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale.

Se menționează că Agenţia de Mediu va emite în termen de o zi lucrătoare de la depunerea cererii de către SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească”, actul permisiv – „Autorizaţia de mediu pentru gestionarea deşeurilor”, cu valabilitatea până la 30 septembrie 2022.

Totodată, potrivit deciziei, SATD „Uzina Metalurgică Moldovenească” a fost obligată să înlăture neajunsurile constatate în decizia de refuz emisă de Agenţia de Mediu pe 26 august curent.

Precizăm că decizia CSE a fost luată în pofida faptului că, potrivit unui aviz publicat pe 26 august, Agenția de Mediu a refuzat eliberarea autorizației de mediu pentru gestionarea deșeurilor, pentru activitatea de colectare și tratare a deșeurilor de metale feroase și neferoase în amplasamentul din or. Rîbnița.

La sfîrșitul lunii iunie, autorizația de mediu temporară pentru Uzina Metalurgică de la Rîbniţa a fost prelungită pentru încă două luni. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale și potrivit ministrei mediului Iuliana Cantaragiu, a constituit un compromis pentru a obține un preț redus la energia electrică.

Mai exact, prin decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, Uzina de la Rîbniţa a primit două autorizaţii – una de gestionare a deşeurilor și una de emisie a poluanților în atmosferă de la surse fixe.

La începutul lunii iunie, uzina a depus o cerere pentru a obține autorizația de mediu pentru o perioadă de 5 ani. Solicitarea urma a fi examinată în termen de 90 de zile.

Uzina metalurgică de la Râbnița este unul dintre principalii finanțatori ai bugetului regiunii separatiste din stânga Nistrului. Potrivit unui raport al pretinsului minister al dezvoltării economice de la Tiraspol, la sfârșitul anului trecut, vânzările uzinei au fost de peste 400 milioane de dolari. Ceea ce reprezintă jumătate din cifra totală a exporturilor regiunii transnistrene, notează TVR Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Festivalul Vinului de Autor 2025 confirmă potențialul vinurilor moldovenești

Chișinăul a trăit pe 6 și 7 septembrie una dintre cele mai calde ediții ale Festivalului Vinului de Autor. În curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei, vinul a devenit limbaj comun pentru aproape 4.000 de vizitatori, veniți să descopere istorii ascunse în fiecare pahar.

Atmosfera a fost una unică: de la degustări ghidate cu sommelieri și conversații sincere cu vinificatorii, la muzică live și momente de convivialitate. Totul a fost despre vinuri de calitate produse în Moldova, despre tradiții, terroir și pasiunea celor care pun suflet în fiecare sticlă. Publicul a arătat că există o generație de consumatori atenți, dornici să înțeleagă diferența dintre vinul de serie și cel creat cu devotament, în ediții limitate.

Arcadie Foșnea, președintele Consiliului Asociației Micilor Producători de Vinuri din Moldova și fondatorul Cramei Mircești, a declarat la deschiderea festivalului:

„ Asociația noastră se dezvoltă cu pași rapizi, inclusiv datorită sprijinului oferit de partenerii noștri. Le mulțumesc și colegilor care, pentru acest weekend, au lăsat pivnițele și au venit să fie alături de amatorii de vinuri, să împărtășească emoții și să felicite publicul cu vinuri deosebite. Le doresc tuturor o toamnă bogată, pentru că așteptările sunt mari, iar vinurile de autor merită cât mai mulți admiratori și prieteni adevărați.”

Ulterior, acesta a adresat mulțumiri partenerilor festivalului – Victoriabank (partener principal), Oficiul Național al Viei și Vinului, Ukraine-Moldova American Enterprise Fund, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern, SUPRATEN, Lagmar și BASF Agricultural Solutions Moldova – precum și vinificatorilor care au adus în fața publicului colecțiile lor limitate, vinuri ce trebuie nu doar gustate, ci și înțelese, inclusiv, într-un cadru festiv, alături de connaisseuri, muzică bună și pairing gastronomic inspirat.

Creștere și diversitate

Unul dintre cele mai vizibile rezultate ale acestei ediții este creșterea numărului de participanți: 40 de vinificatori și-au prezentat vinurile, comparativ cu 36 în 2024. Această diversitate a adus împreună terroiruri variate, tehnici inovatoare și stiluri personale, transformând festivalul într-o experiență completă pe scena culturală și gastronomică din Moldova.

Vinuri mici ca număr, mari ca valoare

Pe parcursul celor două zile, clinchetele de pahare s-au împletit cu reflecții despre viitorul industriei. Ștefan Iamandi, reprezentant al Oficiului Național al Viei și Vinului, a subliniat rolul pe care îl joacă micii producători în imaginea internațională a Moldovei:

„Dragi iubitori ai vinului de autor, dragi producători, sunteți ‘mici’ doar ca definiție a legislației. În realitate, produceți vinuri mari, care an de an cuceresc lumea și medaliile internaționale. Vinurile moldovenești sunt cele mai medaliate din Europa de Est. Fiecare dintre voi aduce unicitate și autenticitate, iar asta face Moldova unică pe harta vinului.”

Comunitate și cultură

Mai presus de cifre, festivalul a consolidat o comunitate vie. Vinificatorii au vorbit despre tradiții și inovații, vizitatorii au învățat să aprecieze subtilitățile unui vin bine lucrat, iar împreună s-a conturat o cultură a consumului bazată pe curiozitate, respect și conștiență.

Experiența festivalului a fost completată de Asociația Sommelierilor din Republica Moldova, care pe parcursul celor două zile a susținut patru masterclassuri interactive. Publicul a descoperit cum forma paharului poate schimba percepția asupra vinului, ce asocieri neașteptate se pot crea între vinurile de autor și gastronomia locală, dar și cum arată o degustare în orb – un exercițiu menit să pună în valoare atenția, simțurile și obiectivitatea participanților.

Pentru cei care vor să retrăiască atmosfera festivalului și să-și caute chipurile dragi printre albume, toate fotografiile sunt disponibile aici:

Un rol important l-au avut și partenerii media – Agromedia.md, Agrobiznes, Locuri.md, Diez, Locals.md, Agora, Agroexpert.md, NewsMaker și wine-and-spirits – care au contribuit la ducerea mesajului mai departe către publicul pasionat de vinuri autentice.

O tradiție care crește

Ediția din 2025 a demonstrat încă o dată că vinul de autor este mai mult decât un produs: este parte a identității și culturii moldovenești. Festivalul a devenit un reper anual pentru cei care apreciază autenticitatea și rafinamentul, dar și un spațiu de învățare – unde publicul descoperă diferența dintre vinul de serie și vinul de autor, creat cu atenție, în ediții limitate.

În acest fel, evenimentul contribuie nu doar la promovarea producătorilor locali, ci și la formarea unei culturi a consumului responsabil și conștient, în care vinurile de calitate sunt valorizate pentru istoria, terroirul și munca din spatele lor.

Pentru a rămâne conectați la noutăți și pentru a afla data următoarei ediții, publicul este invitat să urmărească paginile oficiale, unde vor fi anunțate detaliile despre Festivalul Vinului de Autor 2026.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: