zdg.md

Bugetul de stat pentru 2023, aprobat în prima lectură. Cum va fi acoperit deficitul

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 a fost votat, astăzi, 12 decembrie în prima lectură. Potrivit ministrului Finanțelor, Dumitru Budianschi, documentul a fost elaborat în condițiile unor situații fără precedent din anul curent: criza energetică, criza economică și cea a refugiaților, condiții climaterice nefavorabile, dar și în contextul unor procese inflaționiste cu impact pronunțat asupra bugetului. Se estimează o descreștere a Produsului Intern Brut în anul curent cu 3%.

Aceste circumstanțe au determinat concentrarea nu doar pe măsuri de redresare economică pe termen scurt, ci și pe reforme pe termen lung care să genereze resurse de creștere durabilă.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 este fundamentat pe o creștere economică de 2% și pe nivelul inflației medii anuale de 15,7%.

În anul 2023, veniturile bugetului de stat vor constitui 64,9 miliarde de lei, cu 9,3% mai mult decât venitul precizat în anul curent, iar cheltuielile vor fi de 83,2 miliarde de lei, mai mari cu 12,5%. Deficitul bugetului de stat de 18,3 miliarde de lei va fi acoperit din surse interne și externe.

Taxa pe valoare adăugată este cea mai importantă sursă de venit, peste jumătate din tot volumul. Intrările din granturi la bugetul de stat în anul viitor se prevăd în mărime de 5,5 miliarde de lei, ceea ce constituie 8,5% din totalul veniturilor.

Principalele cheltuieli care s-au regăsit în proiectul bugetului pe anul 2023 sunt:

– acordarea compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie, cu un fond de reducere a vulnerabilității energetice în volum de 5 miliarde de lei;

– acordarea sporului lunar pentru bugetari, în mărime de 1300 lei;

– acordarea plății compensatorii persoanelor ale căror salariu lunar va fi mai mic de 4000 lei;

– realizarea programului Prima Casă;

– programele START pentru TINERI și PARE 1+1;

– asigurarea majorării normelor financiare pentru alimentarea copiilor și elevilor din instituțiile de învățământ;

– majorarea burselor elevilor, studenților și sportivilor;

– susținerea activității teatrelor, a circului și a organizațiilor concertistice și altele.

În anul 2023, vor derula 154 proiecte finanțate din surse externe. Cheltuielile pentru executarea acestora sunt estimate la 4,5 miliarde lei.

Ministrul finanțelor Dumitru Budianschi a mai precizat că datoria publică  se estimează la  nivel de 39,7 la sută din Produsul Intern Brut, la finele anului 2023.

„Cu suportul partenerilor externi vom reuși să executăm toate programele bugetare pe care ni le-am propus”, a spus vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian. Deputatul a punctat că obiectivul  este ca în 5 ani să fie dublat ritmul de creștere a PIB-ului la o rată medie de creștere  de 6%.

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2023 a fost votat în prima lectură de 54 de deputați; urmează cea de-a doua lectură.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Oficiului Avocatului Poporului/Facebook

Reforma Codului muncii: Avocatul Poporului cere garanții pentru angajații ajunși la vârsta pensionării. Reacția Guvernului

Avocatul Poporului, Ceslav Panico, solicită Guvernului să revizuiască legislația muncii, astfel încât angajații să nu poată fi concediați doar pentru că au ajuns la vârsta de pensionare. Ombudsmanul atrage atenția că prevederea actuală poate favoriza concedierile abuzive și discriminarea pe criteriul vârstei. Propunerea a fost înaintată luni, 9 noiembrie, în contextul planurilor Guvernului de a modifica Codul muncii.

Mai exact, este vorba despre articolul 86, alineatul (1), litera y¹) din Codul muncii, care permite angajatorilor să înceteze raporturile de muncă cu salariații care au obținut dreptul la pensie pentru limită de vârstă.

Potrivit Avocatului Poporului, legislația nu obligă angajatorul să demonstreze că există o necesitate reală de concediere, să evalueze individual activitatea angajatului sau să justifice proporționalitatea acestei măsuri. Astfel, o persoană poate rămâne fără loc de muncă chiar dacă își îndeplinește corespunzător atribuțiile și dorește să continue să muncească.

„Dobândirea dreptului la pensie nu trebuie confundată cu pierderea capacității de muncă sau cu intenția persoanei de a se retrage din viața profesională. Statutul de pensionar reprezintă exercitarea unui drept de protecție socială și nu ar trebui să constituie, prin el însuși, o justificare suficientă pentru concediere”, a menționat Ceslav Panico într-un comunicat.

Avocatul Poporului a subliniat că pierderea locului de muncă poate afecta serios situația financiară a persoanelor în etate, pentru care salariul reprezintă adesea un venit important pe lângă pensie.

„Problema principală a reglementării actuale constă în posibilitatea aplicării arbitrare a temeiului de concediere, în absența obligației angajatorului de a demonstra o justificare concretă și a unor garanții suficiente pentru salariat”, a spus el.

Pentru a preveni astfel de situații, ombudsmanul propune ca angajatorii să fie obligați să justifice în scris necesitatea concedierii, să evalueze individual activitatea salariatului și să discute în prealabil cu acesta despre intenția de a continua munca. De asemenea, sunt solicitate garanții suplimentare care să le permită angajaților să conteste deciziile de concediere și să obțină compensații.

Oficiul Avocatului Poporului a menționat că, în unele state europene, precum Franța și Germania, simpla atingere a vârstei de pensionare nu reprezintă un motiv suficient pentru concediere.

Contactat de NewsMaker, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dumitru Ciorici, a declarat că „Guvernul va analiza toate propunerile pe acest subiect, atunci când procesul va ajunge în această etapă”.

Amintim că, pe 5 noiembrie, în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în prezent, se lucrează la reforma Codului muncii, menționând că acesta este „antic” și că „limitează posibilitatea de a lua decizii”. Șeful Guvernului a spus că modificările vor viza inclusiv simplificarea procedurilor de concediere.

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) a criticat planurile Guvernului de a simplifica procedurile de concediere a angajaților și a cerut autorităților să clarifice ce modificări pregătesc la Codul muncii. Sindicaliștii susțin că nu au fost informați despre inițierea acestui proces și avertizează că modificarea legislației nu trebuie să ducă la diminuarea garanțiilor oferite salariaților.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: