daniella misail-nichitin

Pe malul stâng al Nistrului se află peste 200 de persoane în privința cărora există decizii ale instanțelor de pe malul drept. Declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la ediția din 11 martie a emisiunii Rezoomat de la Realitatea TV, după ce a fost întrebată dacă legea

Vicepreședintele raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în procesul pornit după moartea soției sale, Ludmila Vartic, care, potrivit informațiilor preliminare, și-ar fi pus capăt zilelor. Informația a fost confirmată de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la RLive. Potrivit acesteia, pe caz, în condiții speciale, urmează să fie audiați

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, va fi audiată în Parlament. Decizia a fost luată pe 12 februarie de toți cei 93 de deputați prezenți la ședința Parlamentului. S-a întâmplat după ce o asemenea propunere a fost enunțată de socialistul Vladimir Odnostalco, care a solicitat ca ministra să comunice rezultatele obținute

Interpol nu a oferit, deocamdată, un răspuns oficial la solicitarea autorităților de la Chișinău privind anunțarea în căutare internațională a fostului șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și a ex-șefului Direcției 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru, ambii condamnați în dosarul angajărilor fictive de la

Însărcinatul cu afaceri al SUA la Chișinău, Nick Pietrowicz, a subliniat, la o întrevedere cu ministra Afacerilor Interne a R. Moldova, „preocuparea Statelor Unite vizavi de migrația în masă”. Potrivit lui Pietrowicz, acest fenomen „poate duce la sporirea crimelor violente și perturbarea legii și ordinii”. Informația despre întrevedere și tema

Circa 2000 de percheziții au fost efectuate în Republica Moldova de la începutul perioadei electorale. Totodată, au fost intentate mai multe procese penale, inclusiv procese-verbale ce vizează protestele plătite. Zeci de persoane au fost reținute în ultima perioadă. Datele au fost comunicate de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul

Platforma Telegram continuă să ignore solicitările autorităților din Republica Moldova privind combaterea dezinformării în online. În schimb, există o colaborare activă cu TikTok. În cadrul Inspectoratului General al Poliției, funcționează o entitate specializată ce acționează ca punct de legătură cu rețeaua socială. Aceasta are scopul de a elimina conținutul manipulator,

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, confirmă informațiile potrivit cărora fostul deputat democrat Constantin Țuțu, reținut pe 22 iulie la Atena împreună cu Vladimir Plahotniuc, și-a procurat bilete spre Republica Moldova. „Avem informații că are bilete procurate. Dlui nu a avut o măsură restrictivă, respectiv, libera lui circulație nu a fost

Moldoveanul care a fost depistat în ajun cu explozibil la postul vamal Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost reținut. Poliția de frontieră a deschis un dosar penal pe numele individului. Precizările au fost făcute de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul unor declarații de presă din 20 august. „Într-adevăr, în punctul de

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a confirmat că printre sportivii cărora li s-a refuzat luni, 23 iunie, intrarea în Republica Moldova se aflau și minori. Potrivit ministrei, decizia a fost luată din motive de securitate, întrucât adolescenții „nu au putut prezenta dovezi clare privind scopul vizitei, identitatea însoțitorilor și organizatorul

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x