Facebook/Siegfried Muresan

(DOC) Comitetul parlamentar UE-Moldova, întrunit la Chișinău, cere ca negocierile de aderare să înceapă cât mai repede

Parlamentul de la Chișinău a găzduit cea de-a 12-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Moldova. În cadrul întrunirii, Comitetul a adoptat o declarație în care se solicită instituțiilor UE să înceapă negocierile de aderare cu Republica Moldova îndată ce țara noastră îndeplinește cele nouă recomandări înaintate în Avizul său. 

În document se solicită Comisiei Europene să comunice Republicii Moldova, în timp util, condițiile suplimentare necesare procesului de aderare și să asiste țara noastră în pregătirea unei strategii cuprinzătoare de preaderare.

De asemenea, parlamentarii cer instituțiilor europene să asigure sprijin financiar rapid și suplimentar, inclusiv fonduri europene nerambursabile, pentru a susține procesul de aderare a Republicii Moldova și pentru gestionarea crizei energetice din Moldova.

În context, se solicită Comisiei Europene să ofere Republicii Moldova, cât mai curând posibil, acces la Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA III).

La fel, Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Moldova invită UE să sprijine țara noastră în modernizarea capacităților de apărare și în consolidarea securității, stabilității și rezilienței naționale, având în vedere provocările de securitate cu care se confruntă.

Comitetul Parlamentar de Asociere salută progresele investigațiilor în câteva dosare anticorupție răsunătoare, precum și eforturile continue ale Moldovei în domeniul justiției și al luptei cu corupția. În același timp, „observă cu satisfacție că Parlamentul ales și-a arătat voința și abilitatea de a susține programul ambițios de reforme al Guvernului moldovean, adoptând rapid o serie de acte legislative în scopul de a reforma ramura judecătorească, a combate corupția, a digitaliza economia și a ridica pensiile minime”.

Parlamentarii mai cer încheierea unui acord între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind eliminarea tarifelor de roaming, precum și liberalizarea totală a comerțului și transportului din Moldova în Uniunea Europeană și accelerarea integrării Republicii Moldova în piața unică europeană.

De menționat că ieri, Parlamentul a găzduit cea de-a 12-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Moldova. Sesiunea a fost coprezidată de vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi și europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației UE la CPA UE-Moldova. Reuniunea a fost prima de la acordarea statutului de țară candidată UE Republicii Moldova în iunie.

Comitetul Parlamentar de Asociere reprezintă forumul parlamentar al Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Din el fac parte membri numiți atât de de Parlamentul Republicii Moldova, cât și de Parlamentul European, care se întrunesc de două ori pe an, alternativ la Chișinău și Bruxelles.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării al Republicii Moldova

Năsui, de acord cu Tofan privind Penitenciarul nr. 13: „Prețul dictează întrebuințarea cea mai bună a terenului”

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu-Iulius-Gavril Năsui, susține poziția premierului Vasile Tofan și declară că „cea mai bună întrebuințare a unor terenuri nu este de penitenciar în centrul orașului”. Declarația a fost făcută la ediția din 28 octombrie a emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

Năsui a declarat că „este irațional să folosești un teren extraordinar de scump, cum e cel din centrul unui oraș – oricare ar fi el – pentru a face un penitenciar”. „Mai degrabă pui penitenciarele puțin mai departe și folosești terenul acela pentru altceva”, a adăugat ministrul.

Oficialul a susținut afirmația prezentatorului TV potrivit căreia situația este similară celei din cazul proiectului privind relocarea unităților militare din municipiul Chișinău la Băcioi. „Da, adică poate fi o unitate militară, care are sens să fie în oraș. Nu știu”, a menționat Năsui.

„Nu vreau să zic lucruri care nu țin de domeniul ministerului meu. (…) Dar dacă mă întrebați pe mine, știți, de ce nu se face agricultură în mijlocul orașului? De ce nu facem lan agricol în mijlocul Chișinăului sau Bucureștiului, Parisului sau Tokyo? Pentru că acolo terenul e scump și, dacă vrei agricultură, îți trebuie teren mult. (…) Prețul cumva dictează și întrebuințarea cea mai bună a terenului. (…) În orice caz, pare că cea mai bună întrebuințare a unor terenuri nu este de penitenciar în centrul orașului”, a conchis ministrul.

***

Pe 28 octombrie, premierul Vasile Tofan a declarat că terenul ocupat de Penitenciarul nr. 13 trebuie valorificat „pentru lucruri care să aducă bani statului”. „Să fie un hotel acolo, clădire de birouri, orice a fi, dar să nu stea chiar criminalii din țara asta acolo, în cel mai luxos loc”, a declarat Tofan. Potrivit lui Tofan, penitenciarul trebuie mutat în afara orașului, iar terenul Penitenciarului nr. 13 să fie vândut. În acest context, premierul i-a cerut ministrului Justiției să accelereze proiectul de construcție a noului penitenciar, care, potrivit planurilor prezentate anterior de autorități, urmează să înlocuiască Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: