FISM

(DOC) Copiii care vor lipsi de la școală sau grădiniță timp de 3 zile, scutiți de obligația de a prezenta certificate medicale

Copiii care vor absenta cel puțin 3 zile de la școală sau de la grădiniță nu vor mai trebui să prezinte certificate de contact de la medicul de familie, privind starea de sănătate. Decizia a fost luată de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. O circulară în acest sens a fost publicată de către secretarul de stat al Ministerului Educației, Natalia Grîu, pe 7 septembrie.

Astfel, în loc de certificate de contact de la medicul de familie, părinții minorilor vor prezenta o declarație pe propria răspundere în care va indica că copilul nu a suferit de COVID-19 și nu a intrat în contact cu o persoană infectată. Doar dacă copilul a suferit de o infecție respiratorie, inclusiv Covid-19, este necesar certificatul și consultația la medicul de familie.

Totodată, admiterea copiilor nevaccinați în colectivități este interzisă. În cazul minorilor care nu sunt vaccinați din cauza unor contraindicații medicale, decizia privind admiterea în instituția educațională se va lua în urma evaluării riscurilor de către medicul de familie, se mai arată în document.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=3650378081640915&set=pcb.3650378411640882&type=3&theater

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Ploi cu descărcări electrice în nord, centru și sud săptămâna viitoare: în ce zile sunt prognozate. Prognoza meteo

Pentru săptămâna viitoare sunt prognozate averse cu descărcări electrice în Republica Moldova. Acestea sunt așteptate marți în nordul și centrul țării, miercuri în centru și sud, iar duminică doar în nord. Temperaturile vor oscila între +12°C și +34°C. Datele se regăsesc pe platforma Autorității de Meteorologie și Monitoring de Mediu.

În nordul țării, la Briceni, ziua se vor înregistra temperaturi între +25°C și +29°C, iar noaptea între +12°C și +15°C. Pentru zilele de marți și duminică sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În centrul țării, la Chișinău, ziua se vor înregistra temperaturi între +29°C și +33°C, iar noaptea între +15°C și +18°C. Pentru zilele de marți și miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

În sudul țării, la Cahul, ziua se vor înregistra temperaturi între +30°C și +34°C, iar noaptea între +17°C și +20°C. Pentru miercuri sunt prognozate averse cu descărcări electrice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: