noi.md

(DOC) CSE a interzis demisiile judecatorilor de la CSJ pentru a evita blocajele în sistemul de justiție

Prim-ministrul Dorin Recean a convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale pentru a examina, la propunerea Ministerului Justiției, măsurile necesare pentru a evita blocajele în sistemul de justiție.

Membrii Comisiei pentru Situații Excepționale au constatat situația excepțională existentă la Curtea Supremă de Justiție și au decis adoptarea unei măsuri extraordinare temporare de suspendare a cererilor de demisie a judecătorilor, pe un termen de 30 de zile, în vederea asigurării funcționalității instituției.

„Este un instrument de intervenție rapidă, o măsură extraordinară, dar necesară. Trebuie să ajustăm și să asigurăm cadrul legal de funcționare a justiției, astfel încât să diminuăm riscurile care pot apărea și să asigurăm accesul oamenilor la justiție. Este o oportunitate în plus pentru judecătorii onești de a face un pas înainte și de a acționa în beneficiul cetățenilor”, a subliniat premierul Dorin Recean.

Potrivit ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în contextul în care mai mulți judecători și-au dat demisia și există riscul de întrerupere a funcționalității Curții Supreme de Justiție și o posibilă stopare a examinării dosarelor, se impune în ultimă instanță aplicarea acestei măsuri temporare.

„În cazul în care o bună parte a funcțiilor vacante existente la Curtea Supremă de Justiție vor fi completate mai devreme, decizia în cauză poate fi revăzută  în orice moment. Decizia este luată  pentru a asigura interesul public, pentru continuarea procesului de examinare a dosarelor prioritare, inclusiv a contestațiilor depuse împotriva comisiei de pre-vetting. Mai mult, având în vedere rolul esențial pe care îl joacă sistemul instanțelor judecătorești în procesul de apărare a drepturilor omului și accesul la justiție, este esențial să păstrăm funcționalitatea neîntreruptă a acestuia pe perioada stării de urgență”, a adăugat ministra Veronica Mihailov-Moraru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Sandu, despre proiectul de unire cu România inițiat de Șoșoacă: „Scopul este să discrediteze ideea unirii”

Președinta Maia Sandu susține că inițiativa legislativă privind unirea României cu Republica Moldova, lansată de partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, are drept scop „să discrediteze ideea unirii”. Potrivit șefei statului, proiectul, adoptat tacit de Camera Deputaților de la București, a fost propus de „un agent al Moscovei”.

„Este un document propus de un agent al Moscovei și scopul acestei acțiuni este să discrediteze ideea unirii, nu altceva. E ca și cum eu m-aș duce mâine în Parlament cu o inițiativă legislativă în care aș scrie că vream ca Franța să devină parte a Republicii Moldova. Guvernul rog să pună în aplicare. Nu așa se face unirea, noi cu toții înțelegem foarte bine”, a declarat președinta Maia Sandu.

Întrebată dacă un referendum privind unirea cu România ar putea fi organizat în viitorul apropiat, președinta a răspuns că nu consideră că Republica Moldova se află în prezent aproape de un asemenea scenariu.

Precizăm că inițiativa legislativă a Dianei Șoșoacă a fost depusă în Parlamentul de la București pe 14 aprilie și a fost avizată negativ de Guvern, precum și de Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaților. În lipsa unei dezbateri și a unui vot în plen, proiectul a fost considerat adoptat tacit pe 24 iunie și va fi transmis Senatului în forma inițiatorilor.

Potrivit proiectului, Parlamentul României ar urma să decidă unirea României cu Republica Moldova. Documentul abilitează, totodată, Guvernul României să înceapă „de urgență, imediat” negocieri cu autoritățile de la Chișinău pentru „definitivarea unirii cu Republica Moldova”.

***

Amintim că, de la începutul acestui an, președinta Maia Sandu a vorbit în repetate rânduri despre o potențială unire dintre Republica Moldova și România, afirmând inclusiv că ar susține ideea în cazul organizării unui referendum pe această temă. De asemenea, în mai, la Strasbourg, șefa statului a semnalat că Chișinăul ar putea analiza posibilitatea reunificării drept o rută alternativă pentru accederea în UE, dacă procesul de aderare va stagna.

Conform unui sondaj iData, în prezent 41% dintre cetățenii Republicii Moldova susțin unirea cu România, în timp ce peste Prut nivelul de sprijin este considerabil mai înalt – circa 72% dintre cetățenii României susțin unirea celor două state.

Pe 27 martie 2018, la împlinirea a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, Parlamentul de la București a adoptat o declarație prin care afirmă că România „va fi întotdeauna pregătită” să vină în întâmpinarea oricărui demers de reunificare, dacă cetățenii Republicii Moldova își vor dori acest lucru.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: