1 septembrie
Максим Андреев, NewsMaker

(DOC) Fără străini în școli, iar manifestațiile și întâlnirile politice – interzise. Ordinul Ministerul Educației, în contextul pandemiei de COVID-19

Accesul în instituțiile de învățămînt a persoanelor străine, precum și organizarea în cadrul instituțiilor de învățământ a activităților ce nu au tangență cu procesul educațional au fost interzise. Prevederea a fost inclusă într-un ordin emis de Ministerul Educației și publicat pe 17 septembrie. 

Astfel, toate manifesările cultural-artistice, politice, întîlnirile cu demnitarii de stat, cu alegătorii și cu candidații la funcții publice au fost interzise.

Conducătorii instituțiilor de învățământ vor permite accesul în instituțiile de învățământ:

– a studenților, elevilor (copiilor) înscriși în instituția respectivă de învățământ – conform orarului de studii;

– a personalului angajat al instituției – conform programului de muncă.

– a colaboratorilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, altor organe de control – în baza delegației (ordinului).

Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie abatere disciplinară și servește temei pentru tragerea la răspundere disciplinară a conducătorilor vinovați, se mai arată în document.

Măsurile au fost luate din cauza pandemiei de COVID-19.

Citiți și Să curgă voturile pe seama copiilor. Stela Untila, despre panglici în toalete și cum politicienii ne folosesc (ilegal) în campania electorală.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: