ministerul educatiei

Soția președintelui Parlamentului Igor Grosu, tot el – lider al Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), s-a ales cu o funcție la Ministerul Educației în decembrie 2024. Solicitat să comenteze angajarea soției sale la Minister, oficialul a spus că Inga Grosu a obținut funcția de consultant principal în cadrul

În Republica Moldova, cu sprijinul Băncii Mondiale, vor fi renovate 15 școli din cele 35 selectate în Rețeaua Școlilor Model. Ministerul Educației și Cercetării a discutat conceptul viitoarelor „școli model” cu reprezentanți ai 7 companii de proiectare, arhitecți și ingineri. Potrivit Ministerului, instituțiile de învățământ vor fi cu infrastructură adaptată

Ministerul Educației și Cercetării va lansa, în 2025, al doilea pachet de măsuri pentru debirocratizarea școlilor și grădinițelor din Moldova. Noul set va permite directorilor de școli și grădinițe să realizeze raportări și să completeze documente prin intermediul unui sistem, totodată vor fi eliminate mai multe documente obligatorii pentru raportare

Peste 600 de școli din Republica Moldova utilizează catalogul electronic. În ultimul se regăsesc notele, absențele dar și temele pentru acasă ale elevilor. Din totalul celor peste 600 de școli, 104 instituții folosesc exclusiv catalogul electronic, renunțând la varianta pe hârtie. În prezent, aplicația este utilizată de peste 85 de

Federațiile din Republica Moldova care au avut sportivi participanți la ultima ediție a Jocurilor Olimpice sau Paralimpice vor primi câte 200 000 de lei, iar fiecare sportiv participant câte 100 000 de lei. Totodată, federațiile care au participat la Jocurile Mondiale, la probele neolimpice, vor primi câte 100 000 de

Imagini cu caracter intim au fost incluse într-un dosar de concurs pentru funcția de director al unei școli din raionul Soroca. Cazul a fost raportat de Ziarul de Gardă. Candidata vizată, actuala directoare interimară, ar fi decis să cedeze și să se retragă din concurs. Între timp, susținută de colegi

De la 1 ianuarie 2025, cadrele didactice, educatorii și managerii din sistemul educațional vor beneficia de majorări salariale, conform deciziilor adoptate de Guvernul Republicii Moldova în cadrul ședinței de miercuri. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a subliniat că aceste măsuri vin în urma consultărilor cu sindicatele, având scopul de

Pe 13 decembrie, reprezentanți ai Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, printre care angajaţi din învăţământ şi ştiinţă, au protestat în fața Parlamentului. Aceștia au cerut „stabilirea salariului minim pe țară în mărime de 6 mii lei începând cu 1 ianuarie 2025”, inclusiv „alocarea a 50 de milioane de lei

Ministerul Educației a declarat, pe 22 noiembrie, că profesorii din municipiul Chișinău își vor primi salariile și premiile la timp. Instituția a adăugat că, în comun cu Ministerul Finanțelor și Primăria Chișinău, a identificat soluții pentru achitarea salariilor. „Ministerul Finanțelor a acceptat alocarea a 123 de milioane de lei din

Profesorii din municipiul Chișinău ar putea rămâne fără salarii și premii pentru luna decembrie. Cel puțin asta susține primarul Ion Ceban. Edilul acuză guvernarea și a spus că ei sunt cei repsonsabili de plata salariilor. Conform lui, din 201 milioane de lei care trebuia alocate din bugetul de stat municipiului,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x