screenshot

DOC Găgăuzia vrea mai multă autonomie? Revendicările înaintate de autoritățile locale guvernării de la Chișinău

Deputații și autoritățile reprezentative din Autonomia Găgăuză îi cer președintei țării, prim-ministrului și șefului Legislativului să acorde Legii „Cu privire la Autonomia Găgăuză” din 1994, statul de lege constituțională și să înceteze „să pună piedici” autorităților din Autonomie în exercitarea atribuțiilor. Revendicările au fost înaintate conducerii țării de Congresul deputaților, reunit astăzi la Comrat.

Actuali și foști deputați ai Adunării Naționale, membri ai Comitetului Executiv al Găgăuziei, primari și activiști civici din regiune, au adoptat, pe 27 mai, o rezoluție în adresa conducerii de vârf a țării. Semnatarii cer mai multă autonomie pentru Găgăuzia și solicită guvernării să asigure o „distribuire corectă și transparentă” a resurselor destinate Autonomiei, finanțate din bugetul de stat și fondurile internaționale. Totodată, semnatarii cer ca, în termen de trei luni, în regiune să fie create subdiviziuni autonome ale mai multor instituții de stat, cum ar fi serviciul fiscal, ecologic sau vamal.

Potrivit textului Rezoluției, semnatarii cer autorităților centrale să „oprească amestecul ilegal” în alegerile din Găgăuzia și pledează pentru intensificarea activităților grupului de lucru interparlamentar al Parlamentului Republicii Moldova și Adunării Populare a Găgăuziei. De asemenea, în rezoluția adoptată, Găgăuzia solicită interzicerea activităților partidelor al căror program include „lichidarea Republicii Moldova” ca stat independent li cer crearea unei misiuni de garanți, formată din reprezentanți ai Consiliului Europei, ONU, Rusiei, Turciei și Germaniei, care ar asigura respectarea de către autoritățile centrale a statutului unității administrativ-teritoriale autonome.

„În cazul nerespectării în continuare a cerințelor legale de respectare a competențelor și atribuțiilor Găgăuziei, precum și a stabilirii statutului politic și juridic al autonomiei în Constituție, toată responsabilitatea va reveni autorităților centrale ale Republicii Moldova”, se arată în document.

nokta.md
nokta.md

Amintim că Congresul deputaților de toate nivelurile și legislaturile din Găgăuzia s-au reunit astăzi la Comrat. La ședință a participat și bașcanul Irina Vlah, precum și președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dumitru Constantinov. Aleșii locali au discutat despre relațiile dintre Autonomie și Chișinău. În discursul său, Irina Vlah a venit cu critici, în special la adresa președintei Maia Sandu și a partidului de guvernământ PAS, pe care l-a numit „sectă” și „aventurier”. „Președinta Maia Sandu își creează un cult al personalității. A divizat deja complet societatea noastră”, a declarat Vlah. Acuzațiile au fost respinse drept „populiste” de PAS, într-o reacție pentru NM.

„Nu vrem să îngenunchem! Vrem să fim ca toți ceilalți locuitori ai țării. De 30 de ani încercăm să transmitem asta autorităților din Republica Moldova. Vrem să ne audă toată republica! (…) Găgăuzia niciodată nu va merge împotriva Republicii!”, a declarat, la rândul său, de la pupitru, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Dumitru Constantinov.

Amintim că pe 23 mai, la Comrat, a avut loc o ședință a comitetului de organizare pentru desfășurarea Congresului. Decizia de a organiza un congres a fost luată la ședința Adunării Populare din Găgăuzia din 16 mai.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: