Alegeri prezidențiale
Татьяна Султанова, NewsMaker

DOC Un candidat PSRM la funcția de primar, exclus din cursa electorală cu o zi înainte de alegeri. Decizia Curții de Apel

Candidatul la funcția de primar al satului Nihoreni, raionul Râșcani, Constantin Macovei, a fost exclus din cursa electorală, după ce nu și-a suspendat activitatea de primar, așa cum prevede legea. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bălți, pe 4 noiembrie.

Curtea de Apel Bălți a declarat inadmisibilă, pe 4 noiembrie, sesizarea depusă de Macovei, prin care a cerut anularea deciziei Consiliului electoral de Circumscripție Nihoreni, care a dispus anularea înregistrării lui în cursa electorală.

Se întâmplă după ce Macovei, care a ocupat fotoliul de primar al satului Nihoreni din raionul Rîșcani, nu și-a suspendat activitatea, așa cum prevede legea, dar și-a luat, în schimb, concediu anual. O plângere în acest sens a fost depusă pe 30 octombrie în adresa CECE Nihoreni.

***

Astăzi, 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova se desfășoară alegeri locale generale în orașe (inclusiv în municipiile Chișinău și Bălți), sate (comune) și raioane, cu excepția localităților din stânga Nistrului și a municipiului Bender. În cadrul acestui scrutin vor fi aleși pentru un mandat de patru ani reprezentanții administrației publice locale, respectiv 898 de primari și 11 058 de consilieri locali (raionali, municipali, orășenești, comunale și sătești).

Pentru a fi validate, la alegeri trebuie să participe cel puțin 1/4 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din fiecare circumscripție. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. Află tot ce trebuie să știi despre actualul scrutin electoral – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ce notă primește Moldova de la Comisia Europeană? Kos, Kallas și Tofan, conferință de presă la Bruxelles LIVE

Premierul Republicii Moldova Vasile Tofan, înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, și comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, susțin o conferință de presă la Bruxelles, după cea de-a 10-a reuniune a Consiliului de Asociere Moldova–UE. NewsMaker transmite în direct declarațiile celor trei oficiali.

Consiliul de Asociere este o reuniune de nivel înalt între Republica Moldova și UE, care are loc în fiecare an. Acest format a fost creat în baza Acordului de Asociere pe care l-am semnat în 2014 cu Uniunea Europeană și care reprezintă baza legală a relațiilor noastre actuale cu Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii de astăzi, 5 octombrie, participanții urmau să evalueze cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană din ultimele 12 luni și să discute despre reformele din domeniile cheie: securitate, justiție, economie și energie. Pe agenda reuniunii s-au aflat și principalele subiecte legate de parcursul european al țării noastre.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: