Игорь Чекан, NewsMaker

DOC Un procuror din Chișinău, în vizorul ANI. Inspectorii vor verifica dacă a încălcat regimul de incompatibilitate a funcției

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat o procedură de control pe numele procurorului Petru Iarmaliuc din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău. Inspectorii de integritate urmează să stabilească dacă acesta a încălcat regimul de incompatibilitate a funcției, întrucât este și administrator al Asociației Obștești „Acropola Moldovenească”.

Sesizarea a fost înregistrată în data de 20 ianuarie 2022. Inspectorul de integritate Sergiu Hâncu a decis să inițieze procedura de control, întrucât, potrivit legii, funcția de procuror este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, precum și cu alte activități remunerate sau nu.

În urma primelor cercetări, inspectorul ANI a stabilit că Petru Iarmaliuc este, într-adevăr administratorul Asociației Obștești „Acropola Moldovenească”, care a fost înregistrată în 2013.

Prin urma, inspectorul va verifica dacă calitatea de administrator în cadrul unei asociații obștești deținută simultan cu funcția de procuror reprezintă o încălcare a legislației. De asemenea, pentru posibile conflicte de interese în funcția publică sunt verificați un consilier din orașul Vulcănești, un primar din raionul Anenii Noi și un director de gimnaziu.

De la începutul anului, circa 8000 de funcționari și-au declarat averea pe portalul public, din cei 55-60 de mii de subiecți ai declarării. Data limită pentru depunerea declarațiilor de avere este 31 martie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Prima zi a Moldova Security Forum 2026: agenda completă. Maia Sandu, Dorin Recean, oficiali din Ucraina și reprezentanți NATO, în dezbateri

Moldova Security Forum 2026 începe astăzi, 8 octombrie, la Chișinău. În prima zi, participanții vor discuta despre rolul Republicii Moldova în securitatea regională, cooperarea în domeniul apărării și viitorul securității europene. Forumul se desfășoară timp de două zile.

Președinta Maia Sandu va susține un discurs, urmat de o discuție moderată de Alec Russell, editor pentru afaceri externe al Financial Times. Sesiunea va aborda răspunsul Moldovei la agresiunea hibridă, consolidarea capacităților de securitate, protejarea instituțiilor democratice și integrarea europeană.

O altă dezbatere va fi dedicată parteneriatelor Moldovei și contribuției acestora la consolidarea rezilienței și securității. Vor participa ministrul de Externe, Mihai Popșoi, ambasadorul SUA, Joseph Mark Burkhalter, fostul premier, emisarul  pecial al președintei pentru dezvoltare și reziliență Dorin Recean, precum și reprezentanți ai Ucrainei, NATO și UE.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său interimar din România, Radu Miruță, vor participa la o sesiune despre cooperarea în domeniul apărării și consolidarea flancului estic. Pe agendă se află și o dezbatere despre extinderea UE și securitatea europeană.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va susține un discurs în cadrul unei sesiuni publice despre cheltuielile pentru apărare. În paralel, va avea loc o discuție cu caracter închis despre procesul de reintegrare, cu participarea vicepremierului Valeriu Chiveri și a reprezentanților UE și OSCE.

Prima zi se va încheia cu lansarea cărții „Securitatea, apărarea și viitorul Europei: perspective din capitale”.

Agenda completă poate fi consultată – AICI.

Amintim, cea de-a treia ediție a Moldova Security Forum va avea loc pe 8 și 9 octombrie, la Palatul Republicii. În acest an, discuțiile vor viza securitatea Republicii Moldova, a Europei și a regiunii Mării Negre. Evenimentul reunește oficiali, diplomați și peste 90 de experți din 20 de țări. Detalii – AICI.

Forumul este organizat de Fundația Konrad Adenauer în Moldova, Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) și Oficiul de Legătură NATO în Moldova, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării. NewsMaker este partener media al evenimentului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: