Nadejda Coptu / NewsMaker

Dodon a fost chemat, din nou, la Procuratură: „Straniu că de data aceasta a fost fără gălăgie”

Fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, aflat în arest la domiciliu, susține că ieri a fost la Procuratura Anticorupție pentru a i se aduce la cunoștință demersul procurorului de a-i prelungi arestul. Dodon s-a arătat surprins că de această dată prezența sa la Procuatură nu a fost mediatizată. 

„Niciun argument sustenabil, nicio probă care ar motiva prelungirea arestului. E foarte clar că de frică, dorința Maiei Sandu și PAS este să mă izoleze de societate și să pună presiune psihologică pe mine și membrii familiei. Nu vor reuși”, a scris Dodon pe Facebook cu referire la demersul procurorilor.

Fostul șef de stat a menționat că prezența sa la Procuratura Anticorupție, de această dată, nu a fost mediatizată.

„Straniu că a fost fără gălăgie și presă controlată, pregătită cu provocări. Aceasta confirmă faptul că anterior totul era organizat de procurori și conducerea țării, însă după ce au văzut că acțiunile lor provocatoare se întorc împotriva lor ca bumerangul, în special după atacul murdar la adresa mamei mele, s-au speriat și, de data asta, au renunțat”, a scris Dodon, pe Facebook.

Potrivit Procuraturii Anticorupție (PA), fostul președinte a fost citat de către ofițerul de urmărire penală pentru a participa la alte acțiuni de urmărire penală. Prin urmare, în prezența acestuia au fost despachetate plicuri cu documentele și dispozitive de stocare a datelor, ridicate în cadrul perchezițiilor, fiind informat prin întocmirea unui proces verbal, conform procedurii penale, despre dispunerea efectuării constatării tehnico-științifice. „Așadar, având în vedere prezența persoanei la sediul Procuraturii Anticorupție, procurorul de caz i-a înmânat și demersul la prelungirea măsurii preventive”, anunță PA.

Precizăm că procurorii anticorupție au cerut prelungirea mandatului de arest la domiciliu, pe un termen de 30 zile, emis în privința ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Potrivit procurorilor, măsura este determinată de existența în continuare a riscului împiedicării bunei desfășurări a urmăririi penale, riscului distrugerii probelor și influențării martorilor, precum și riscul eschivării de la răspundere penală. Procuratura Anticorupție invocă noi probe, în posesia căror ar fi intrat recent. Conform sursei citate, alte măsuri preventive neprivative de libertate, cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar, nu au capacitatea de a preveni riscurile invocate supra și a asigura buna desfășurare a urmăririi penale.

Examinarea demersului procurorilor anticorupție este planificată pentru data de 18 august 2022, începând cu ora 10:00 min, în incinta Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

***

Amintim că anterior, șefa statului Maia Sandu a venit cu o reacție, după ce Igor Dodon a acuzat-o că ar sta în spatele huiduielilor de în privința mamei sale care a mers la Procuratura Anticorupție.

„Justiția trebuie să le asigure dreptate, nu circ. Fără umilințe publice, răfuieli și spectacole, care nu contribuie la cercetarea cauzelor și nici la creșterea credibilității justiției. Instituțiile vizate trebuie să le asigure tuturor un tratament corect”, a declarat Sandu.

Și Procuratura Anticorupție a venit cu o reacție cu privire la incidentul produs pe 10 august cu implicarea mamei fostului președinte al Republicii Moldova. Instituția a declarat că își manifestă dezacordul cu producerea situației. Totuși, Procuratura a menționat că „nu are competențe și posibilitate de a gestiona incidentele”.

***

Mama fostului președinte al Republicii Moldova Igor Dodon, Galina, a fost citată pe 10 august curent la Procuratura Anticorupție, pentru a i se aduce la cunoştinţă rezultatul expertizei dispuse pe munițiile depistate la domiciliul acesteia din timpul perchezițiilor. În aceeași zi, câteva persoane au huiduit-o pe Galina Dodon la intrarea în sediul Procuraturii Anticorupție. Activista civică Maria Olari a urmărit femeia și în holul procuraturii, numind-o „hoață” și difuzând această acțiune pe Facebook.

Amintim că pe 24 mai, Procuratura Generală a anunțat că pe numele lui Igor Dodon a fost deschis un dosar de corupere pasivă, îmbogățire ilegală, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Investigația ține de o înregistrare video în care Dodon a primit o sacoșă de la Vladimir Plahotniuc.

Igor Dodon pledează nevinovat și califică dosarul deschis pe numele său drept unul „la comandă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ministrul Mediului, despre artificiile anunțate de Ceban: „Show-uri și teatru ieftin în loc de poduri”

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a criticat anunțul primarului Ion Ceban privind organizarea „celor mai mari focuri de artificii din istoria țării” la evenimentul dedicat Zilei Absolventului pe 19 iunie, avertizând că spectacolul pirotehnic înseamnă mai multă poluare pentru o capitală „deja sufocată” și animale terorizate.

„Chiar și așa, vă reamintesc că spectacolul pirotehnic înseamnă mai multă poluare pentru o capitală deja sufocată, plus animale și păsări terorizate”, a scris Hajder.

Ministrul a mai adăugat că după șapte ani de mandat, chișinăuienii se așteptau ca Ceban să anunțe cel puțin al treilea pod modern sau pasaj rutier, nu show-uri și artificii.

„Când nu ești capabil să construiești măcar unul în șapte ani, te acoperi cu show-uri, teatru ieftin și artificii. Vestea bună este că ți-a mai rămas un singur an”, a declarat Hajder.

Precizăm că pe 11 iunie, primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că pe 19 iunie va avea loc „cea mai mare discotecă în aer liber”, dedicată Zilei Absolventului, iar în cadrul acesteia vor fi „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”.

Între timp, pe online a fost lansată o petiție. Semnatarii solicită Primăriei Chișinău să renunțe la focurile de artificii anunțate de Ion Ceban. Aceștia susțin că, în ultimii ani, numeroase administrații locale din Europa au limitat sau au renunțat la utilizarea artificiilor în cadrul evenimentelor publice, invocând impactul acestora asupra mediului, sănătății și bunăstării animalelor.

Menționăm că anunțul lui Ion Ceban privind „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării” a stârnit reacții critice din partea mai multor internauți pe rețelele de socializare. Consiliera PAS în Consiliul Municipal Chișinău, Ana Dabija, a declarat că „toată lumea e nedumerită de acțiunile Primăriei Chișinău”.

În reacție, Primăria Chișinău a declarat că este „nedumerită” de reacțiile apărute în legătură cu „cele mai mari focuri de artificii din istoria țării”, anunțate de edilul Ion Ceban. Autoritatea a adăugat că „deja a devenit o tradiție ca toate evenimentele Primăriei să fie criticate de exponenții guvernării” și a lansat un îndemn ca „să nu strice evenimentul tinerilor”.

***

Amintim în acest context că, în decembrie 2025, avocatul poporului Ceslav Panico și avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi, au solicitat autorităților responsabile să interzică comercializarea și utilizarea articolelor pirotehnice în perioada sărbătorilor de iarnă, totodată să limiteze utilizarea acestor produse în evenimentele publice, în special în zonele dens populate.

În reacție, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, declara că autoritățile încearcă să găsească o soluție, iar aceasta trebuie, pe de o parte, să nu afecteze mulți agenți economici și, pe de altă parte, să protejeze mediul.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: