Facebook/Igor Dodon

Dodon: „Acest sfârșit de săptămână îl voi petrece în smerenie și rugăciune împreună cu călugării de pe muntele Athos”

Președintele Igor Dodon va petrece acest sfârșit de săptămână pe muntele Athos. Despre acest lucru, șeful statului a anunțat pe pagina sa de Facebook, astăzi, 28 august.

„Acest sfârșit de săptămână îl voi petrece în smerenie și rugăciune împreună cu călugării de pe muntele Athos. Ca în fiecare an, în această perioadă, ne vom ruga împreună pentru poporul nostru, pentru o Moldovă care să trăiască în pace și unitate”, a scris Dodon.

Totodată, Dodon le transmite „un gând bun” celor din opoziție. „Dacă vor încerca să facă și din asta un motiv de luptă electorală cu președintele, le recomand să nu-și ia măcar păcatul acesta pe cap, au destule. Le doresc și lor, și nouă tuturor cumpătare și bune intenții în relațiile cu ceilalți”, a mai spus Dodon.

Precizăm că pe 26 august, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat că președintele Igor Dodon ar urma să efectueze o vizită în Grecia. Solicitată de către NM, purtătoare de cuvânt a președinției, Carmena Sterpu, nu a confirmat și nici nu a infirmat aceste informații.

Amintim că în 2018, Igor Dodon, împreună cu mai mulți deputați socialiști a fost în Grecia și a vizitat muntele Athos.

https://www.facebook.com/dodon.igor1/posts/2618805575026987

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Marea Britanie a interceptat o navă din „flota fantomă” a Rusiei în Canalul Mânecii

Un petrolier din așa-numită „flotă fantomă” a Federației Ruse a fost interceptat de autoritățile Marii Britanii, în Canalul Mânecii. Operațiunea a avut loc în dimineața de 14 iunie, transmite BBC.

Operațiunea, care a durat șase ore, a implicat militari ai Corpului Pușcașilor Marini Regali și ofițeri specializați ai Agenției Naționale pentru Combaterea Criminalității, sprijiniți de Forțele Aeriene Regale. Aceștia au urcat la bordul petrolierului Smyrtos.

Misiunea a fost susținută de aeronave ale aviației navale britanice, de un avion de patrulare maritimă P-8 al RAF și de navele HMS Sutherland și HMS Ledbury.

Petrolierul Smyrtos navighează sub pavilion camerunez și se află în prezent ancorat în Canalul Mânecii, potrivit datelor platformei Marine Traffic.

Ministerul britanic al Apărării a precizat că operațiunea s-a desfășurat în strânsă cooperare cu autoritățile franceze.

Potrivit instituției, nava a fost reținută și va rămâne sub supraveghere în largul coastei sudice a Marii Britanii pe durata investigațiilor. Autoritățile britanice susțin că intervenția a avut loc în apele teritoriale ale Marii Britanii și a fost efectuată în conformitate cu legislația națională și internațională.

Prim-ministrul Keir Starmer a declarat că a ordonat personal interceptarea petrolierului.

Această operațiune reușită reprezintă o nouă lovitură dată Rusiei și transmite un mesaj clar celor care contribuie la finanțarea războiului lui Putin împotriva Ucrainei: nu le vom permite să acționeze fără consecințe”, a scris premierul britanic pe platforma X.

Ministrul britanic al Apărării, Dan Jarvis, a afirmat că Rusia se bazează pe „flota fantomă” pentru a-și finanța războiul din Ucraina, iar măsurile luate de Londra afectează direct această sursă de venit.

Moscova utilizează o rețea de petroliere cu structuri de proprietate opace – denumită „flota fantomă” – pentru a evita sancțiunile internaționale impuse exporturilor sale de petrol.

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, această flotă, formată din peste 700 de nave și responsabilă de transportul a aproximativ 75% din petrolul rusesc aflat sub sancțiuni, reprezintă o componentă esențială a mecanismului prin care Kremlinul își finanțează activitățile.

Până în prezent, Marea Britanică a impus sancțiuni împotriva a peste 500 de astfel de nave.

Măsurile restrictive le interzic accesul în porturile britanice și blochează furnizarea de servicii financiare, de asigurare sau de brokeraj de către companii și cetățeni britanici pentru navele implicate în transportul petrolului rusesc.

Pe 1 iunie, Franța, cu sprijinul Regatului Unit, a reținut în Oceanul Atlantic un petrolier rusesc aflat pe listele de sancțiuni și suspectat că face parte din „flota fantomă” a Rusiei.

Nava Tagor a fost interceptată la aproximativ 400 de mile marine (peste 700 de kilometri) vest de peninsula Bretania. Potrivit autorităților franceze, aceasta naviga sub un pavilion fals.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: