realitatea.md

Dodon se plânge că Șor îi fură socialiștii, sub paravanul unui nou partid. „Renaștere”: Oamenii pleacă pentru că PSRM a devenit aripa PAS

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) acuză guvernarea de „un atac fără precedent” asupra formațiunii politice. Mai mult, socialiștii susțin că politicianul fugar, Ilan Șor, ar încerca să cumpere, inclusiv prin intermediu deputaților transfugi care au părăsit rândurile PSRM în favoarea Partidului „Renaștere”, membri ai PSRM.

„Partidul Socialist se confruntă cu un atac fără precedent atât din partea regimului Maiei Sandu și a partidului PAS, cât și a unei grupări mafiote organizate conduse de Ilan Șor. Așa ceva nu a mai fost nici pe timpul statului capturat al lui Vlad Plahotniuc. Fugarul condamnat Ilan Șor, folosind un partid clonă, așa-numitul „renaștere”, a inițiat un proces masiv de corupere și cumpărare a membrilor Partidului Socialiștilor. În ultimele luni, reprezentanții partidului Șor și deputații transfugi Vasile Bolea, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Alexander Suhodolscki au contactat direct zeci de deputați, primari, consilieri locali, conducători ai organizațiilor teritoriale PSRM, promițându-le milioane de lei pentru părăsirea PSRM”, se arată în comunicatul emis de PSRM.

Formațiunea politică condamnă public faptele de corupere politică cu participarea foștilor deputați PSRM și dă asigurări că nu va ceda presiunilor „grupărilor mafiote care se ascund sub paravanul fals al opoziției”.

Contactată de NM, purtătoarea de cuvânt a Partidului „Renaștere”, Olesea Vitneanskaia, a negat orice implicare a politicianului fugar Ilan Șor în activitatea partidului. La fel, Vitneanskaia a negat coruperea membrilor PSRM, precizând că aceștia ar alege benevol să părăsească rândurile socialiștilor.

„Noi nu avem în rândurile Partidului „Renaștere” niciun membru sau fost membru al Partidului „ȘOR” și nici nu am avut. Negăm orice asociere a Partidului cu Ilan Șor. Suntem un partid independent și creștem ca partid independent. (… )Dacă Dodon are dovezi, putem să vorbim despre asta. Dar nu are și nici nu va avea. Oamenii singuri văd că PSRM a devenit o aripă stângă a PAS și aleg ca și alternativă „Renaștere””, a spus Olesea Vitneanskaia.

NM a contactat pentru o relație și reprezenta PAS, Adriana Vlas. „Aceste acuzații la adresa PAS sunt niște aberații menite să ascundă faptul că în rândul PSRM există oameni lipsiți de integritate. Condamnăm cu fermitate fenomenul transfugilor. Îndemnăm PSRM să se adreseze cu denunț la Procuratură”, a precizat Vlas pentru NM.

Partidul „Renaștere – Возрождение” a fost creat în toamna anului 2012. Atunci mișcarea politică și-a declarat oficial cursul ca fiind unul pro-Rusia. Formațiunea a devenit o perioadă „inactivă”, după decesul liderului acestuia, fostul deputat Vadim Mișin. Mișcarea a revenit, însă, în opinia publică, în special, odată cu organizarea de către politicianul fugar, Ilan Șor, condamnat la ani grei de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”, a protestelor anti-guvernamentale. De la începutul anului, mai mulți deputați, dar și membri din teritoriu ai Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM) au părăsit formațiunea în favoarea „Renașterii”. Între ei se numără Vasile Bolea, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Alexandr Suhodolskii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Igor Cecan / NewsMaker

Cum să relatăm despre Uniunea Europeană fără sloganuri? n-ost și NewsMaker invită jurnaliștii la o conferință internațională la Chișinău

Rețeaua europeană de jurnaliști n-ost din Germania și publicația NewsMaker invită jurnaliștii, alți profesioniști din domeniul mass-media, dar și persoanele aflate la început de carieră să participe la conferința „EU Reporting Beyond Slogans”, care va avea loc pe 10 noiembrie, la Chișinău. Alături de colegi din Armenia, Georgia, Ucraina, Polonia și Germania, participanții vor discuta despre cum poate fi reflectat procesul de integrare europeană într-un mod clar și aprofundat, cum poate fi combătută dezinformarea și cum pot fi prezentate schimbările pe care aderarea la UE le aduce în viața unei țări. Limba de lucru a conferinței va fi engleza.

Ce înseamnă extinderea Uniunii Europene pentru cetățenii țărilor care aspiră la aderare? Cu ce dificultăți se confruntă jurnaliștii locali care reflectă acest proces? Cum pot identifica subiecte și protagoniști relevanți, cum pot depăși cadrul declarațiilor oficiale și explica publicului reformele complexe? Acestor întrebări le vor fi dedicate discuțiile și sesiunea practică din cadrul conferinței.

Ce include programul?

Jurnaliști din Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina își vor prezenta materialele realizate în cadrul proiectului și vor vorbi despre dificultățile întâmpinate în procesul de documentare și realizare a acestora.

În cadrul sesiunii practice „Cum relatăm despre UE?”, trei experți își vor împărtăși experiența și vor răspunde la întrebările participanților:

  • Jan Vitásek, editorul publicației cehe Update EU, va explica cum poate fi ales un unghi relevant de abordare, cum pot fi identificați experții potriviți și cum pot deveni subiectele legate de Uniunea Europeană mai atractive pentru cititori.
  • Aliaksandr Babyi, Europe MédiaLab, va vorbi despre construirea unei rețele de contacte profesionale care să ajute jurnaliștii să înțeleagă mecanismele de luare a deciziilor în UE și va prezenta oportunitățile disponibile pentru jurnaliștii din țările candidate.
  • Tetiana Litvinova-Mykhalonok, corespondenta la Bruxelles a postului Hromadske Radio, va împărtăși experiența sa în reflectarea subiectelor europene atât din perspectiva unui jurnalist aflat la Bruxelles, cât și a unuia care lucrează de la Kiev.

Discuția finală va aborda aderarea la Uniunea Europeană ca pe un proces complex de transformare socială și politică, care depășește simpla armonizare a legislației. La aceasta vor participa cercetătoare și experte din Georgia, Republica Moldova, Armenia și Ucraina.

Discuția va fi moderată de redactorul-șef al NewsMaker, Stela Untila.

După încheierea discuțiilor, participanții vor avea ocazia să continue schimbul de idei și să cunoască alți colegi în cadrul unei recepții informale.

Când și unde?

  • Data: marți, 10 noiembrie 2026
  • Ora: 12:00–18:30
  • Locul: Summit Events, Chișinău, str. Tighina 49/3
  • Limba de lucru: engleza

Cum puteți participa?

Conferința se adresează jurnaliștilor și profesioniștilor din domenii conexe. Pentru a participa, completați formularul de înregistrare.

Programul detaliat al conferinței

Conferința „EU Reporting Beyond Slogans”

12:00 — Înregistrarea participanților și cafea de bun venit

12:00–13:45 — Panel: Provocările reflectării subiectelor europene: studii de caz

Jurnaliști din Armenia, Georgia, Republica Moldova și Ucraina își vor prezenta materialele publicate recent și vor discuta despre principalele dificultăți întâmpinate în realizarea acestora.

13:45–14:15 — Pauză de cafea

14:15–16:45 — Atelier practic: Cum relatăm despre UE?

Sunt planificate prezentări susținute de trei experți, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri:

  • Jan Vitásek, editorul Update EU, un portal ceh de știri și analize dedicat politicilor europene, afacerilor Uniunii Europene și evoluțiilor regionale. Jan Vitásek va împărtăși din experiența publicației sale, explicând cum poate fi identificat cel mai potrivit unghi de abordare a unui subiect, ce experți merită consultați și cum pot fi prezentate temele europene într-un mod atractiv pentru cititori.
  • Aliaksandr Babyi, Europe MédiaLab, un centru de analiză și acțiune care contribuie la dezvoltarea unui ecosistem media sustenabil. Aliaksandr Babyi va oferi recomandări privind construirea unei rețele de contacte profesionale care să faciliteze înțelegerea proceselor decizionale din Uniunea Europeană. De asemenea, va prezenta oportunitățile oferite de program jurnaliștilor din țările candidate.
  • Tetiana Litvinova-Mykhalonok, corespondenta la Bruxelles a Hromadske Radio, va prezenta abordările sale în reflectarea subiectelor legate de Uniunea Europeană din două perspective: cea a unui jurnalist care lucrează la Bruxelles și cea a unui jurnalist aflat la Kiev.

16:45–17:00 — Pauză de cafea

17:00–18:30 — Panel: Dincolo de acquis-ul comunitar: aderarea la UE ca proces complex de transformare socială și politică

Participante:

  • Dr. Lia Tsuladze, directoarea executivă a Centrului pentru Științe Sociale (Tbilisi, Georgia).
  • Dr. Tatiana Cojocari, cercetătoare în științe sociale, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (Chișinău).
  • Dr. Anna Melikyan, expertă juridică în cadrul organizației neguvernamentale Protection of Rights Without Borders(Erevan, Armenia).
  • Dr. Viktoriia Ahapova, manageră de proiect și coordonatoare de cercetare la VoxUkraine (Kiev, Ucraina).

Moderatoare: Stela Untila, redactor-șef NewsMaker.md.

După încheierea panelului, participanții sunt invitați la o recepție și o sesiune informală de networking.

n-ost este o organizație media nonprofit cu sediul la Berlin, care reunește peste 500 de jurnaliști și profesioniști din domeniul mass-media din întreaga Europă. Organizația sprijină presa independentă și cooperarea jurnalistică internațională prin proiecte comune, programe de formare și conferințe.

NewsMaker.md este partenerul oficial și coorganizatorul proiectului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: