NewsMaker

Dodon, Vlah și Tarlev au ieșit în stradă, de Ziua Suveranității: „Să trimitem PAS și pe Sandu în istorie”

Socialiștii au ieșit în stradă pe 23 iunie, zi în care Republica Moldova marchează 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate. La manifestație au participat și deputați ai Blocului Socialiștilor și Comuniștilor, precum și liderii Partidului „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și ai Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev. Protestatarii au criticat politicile partidului de guvernare și au îndemnat cetățenii să voteze împotriva PAS și a președintei Maia Sandu la viitoarele alegeri parlamentare.

„Suveranitatea Moldovei este astăzi în pericol. Noi nu avem suveranitate, trebuie să luptăm pentru ea”, a declarat liderul PSRM, Igor Dodon. Fostul președinte socialist a mulțumit liderilor politici care au răspuns apelului formațiunii și au participat la manifestația organizată în aceeași zi cu Marșul Solidarității, anunțat de președinta Maia Sandu.

„Nu avem ce împărți. Trebuie să ne unim împotriva PAS-ului. Să dăm dovadă de maturitate și să trimitem PAS și Maia Sandu în istorie, de acord? Vă mulțumesc și Doamne ajută pentru suveranitatea noastră!”, a spus Dodon.

Prezentă la manifestație, lidera „Inima Moldovei”, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, a criticat activitatea partidului de guvernare și a chemat cetățenii să „întoarcă Moldova poporului” la toamnă: „Suveranitatea este ceea ce trebuie să apărăm în fiecare zi. Sunt sigură că pe 28 septembrie, împreună, vom întoarce Moldova poporului”.

Fostul premier Vasile Tarlev, în prezent lider al Partidului „Viitorul Moldovei”, a acuzat guvernarea că încearcă să dezbine societatea: „Vor să ne dezbine între „ai noștri” și „ai voștri” și să ne spună că nu suntem stăpâni la noi acasă. Spunem „nu” dictaturii, „nu” umilinței și „nu” lichidării statului Moldova!”.

La finalul manifestației, protestatarii au adoptat „Declarația privind politica suverană a Republicii Moldova în secolul XXI” și i-au îndemnat pe cetățeni să o susțină. Potrivit deputatului socialist Petru Burduja, textul declarației va fi supus semnăturilor în fiecare raion al țării, în următoarele zile.

Documentul prevede, printre altele, revizuirea tuturor angajamentelor internaționale care contravin interesului național. Conform textului dat citirii, orice acord internațional trebuie să servească intereselor poporului Republicii Moldova. Neutralitatea țării este declarată incontestabilă, definitivă și ireversibilă, iar participarea la acțiuni militare și aderarea la blocuri militare sunt considerate – inadmisibile.

ACTUALIZARE 17:30: Direcția europeană aleasă de popor „este cea mai bună dovadă a suveranității Republicii Moldova”. Declarația a fost făcută de purtătoarea de cuvânt a partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, într-un comentariu pentru NM: „Moldovenii au decis liber care vor să le fie viitorul. Iar celor care fac apeluri depre suveranitate de sub ferestrele Kremlinului, le aducem aminte că acum 35 de ani, Parlamentul a adoptat o declarație în care anunța întreaga lume că moldovenii nu mai vor ca soarta lor să fie decisă la Moscova, că nu vor să mai facă parte dintr-un Imperiu criminal și că vor să trăiască într-un stat liber și suveran”.

Contactați pentru un comentariu, reprezentanții Președinției, nu au răspuns, deocamdată, solicitării NM.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Radio Free Europe

Compromis în UE privind sancțiunile împotriva Rusiei: miliardarii Usmanov și Fridman, scoși de pe listă

Reprezentanții permanenți ai statelor membre ale Uniunii Europene au convenit marți, 22 septembrie, să nu prelungească sancțiunile impuse omului de afaceri ruso-uzbec Alisher Usmanov și omului de afaceri ruso-israelian Mihail Fridman în contextul invaziei ruse în Ucraina. Potrivit Reuters, care citează surse diplomatice, decizia face parte dintr-un compromis prin care sancțiunile UE împotriva a aproape 3 000 de alte persoane și companii ruse vor fi prelungite pentru următorii trei ani. Măsurile restrictive erau prelungite anterior pentru perioade de șase sau 12 luni.

Reprezentantul permanent al Irlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE, a confirmat pentru DW că sancțiunile vor fi prelungite până la 22 septembrie 2029. Potrivit acestuia, extinderea perioadei de aplicare a măsurilor restrictive contribuie la stabilitatea și predictibilitatea regimului de sancțiuni al UE.

Ucraina critică decizia

Între timp, ministrul ucrainean de Externe, Andrei Sibiga, a criticat decizia Bruxellesului de a-i elimina pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor.

Decizia de a-i exclude pe Usmanov și Fridman de pe lista sancțiunilor este rușinoasă și nejustificată. La Moscova sărbătoresc, pentru că au obținut ceea ce urmăreau: sentimentul de impunitate, umilirea Uniunii Europene și divizarea europenilor”, a declarat Sibiga.

Șeful diplomației ucrainene le-a cerut tuturor statelor membre ale UE să anunțe fără întârziere că vor impune sancțiuni la nivel național împotriva celor doi oameni de afaceri.

Cu o zi înainte, Sibiga a declarat că Usmanov și Fridman au fost incluși pe lista sancțiunilor „din cauza apartenenței lor la regimul agresiv rus, care duce un război de cucerire împotriva Ucrainei”. El a cerut, de asemenea, înăsprirea sancțiunilor, extinderea listelor cu persoane vizate și prelungirea măsurilor restrictive pentru perioade de până la 12 luni, în loc de șase.

Divergențe între statele UE

Pe 14 septembrie, reprezentanții permanenți ai statelor UE nu au reușit să ajungă la un acord privind prelungirea cu șase luni a sancțiunilor împotriva Rusiei și au decis să mențină temporar regimul existent, în timp ce continuau consultările.

Surse de la Bruxelles au declarat pentru DW, sub protecția anonimatului, că una dintre principalele dispute a fost legată de solicitarea Slovaciei de a-i exclude pe Alisher Usmanov și Mihail Fridman de pe lista sancțiunilor. Franța a blocat, la rândul său, prelungirea regimului de sancțiuni, cerând eliminarea lui Usmanov de pe listă.

Potrivit Reuters, care a citat pe 21 septembrie surse diplomatice, și Luxemburgul a susținut eliminarea lui Fridman de pe lista sancțiunilor.

Franța și-a justificat poziția privind Usmanov prin existența unei „chestiuni specifice de securitate națională” și prin dorința de a răspunde solicitărilor venite din partea unor „parteneri internaționali” care cer eliminarea omului de afaceri de pe lista sancțiunilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: