Urmare a consultărilor cu candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, parlamentarul neafiliat Vasile Tarlev a declarat că îl cunoaște pe Alexandru Munteanu „de mult timp”. Mai mult, Tarlev a spus că, atunci când a fost premier, a discutat cu Munteanu despre „posibila deținere a dumnealui a unei funcții de ministru
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condus de Igor Dodon, a anunțat că, în noul Parlament, va forma propria fracțiune parlamentară. Decizia a fost luată la câteva zile după o hotărâre similară a Partidului Comuniștilor. Menționăm că ambele partide au acces în Parlament pe listele Blocului „Patriotic”. NewsMaker a solicitat o reacție
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, ales deputat pe listele blocului „Patriotic” și lider al partidului „Viitorul Moldovei”, spune că este dispus să ofere sprijin și să împărtășească din experiența sa viitorului premier. Tarlev consideră că șeful noului executiv trebuie să dea dovadă de inițiativă și să construiască un
Paginile de Facebook și Instagram ale Partidului „Pentru Viitorul Moldovei” (PVM) și ale liderului formațiunii, Vasile Tarlev, au fost sparte. Anunțul a fost făcut pe 18 septembrie de Tarlev, care a catalogat drept „o provocare”. „Cu doar câteva ore în urmă am fost ținta unui atac cibernetic de proporții. Au
Liderii blocului electoral „Patriotic” au semnat un angajament, în fața parlamentului, prin care declară că nu vor face „coaliție de guvernare cu PAS după parlamentare”. Vladimir Voronin a numit angajamentul drept „un examen al maturității politice”. Igor Dodon a precizat că blocul, cu „șanse reale de a fi învingător la
Promit pensii și salarii mai mari, gaz la 6 lei pentru moldoveni și spun că vor „salva” țara de „pericole”. Liderii Blocului „Patriotic” – Igor Dodon, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Vasile Tarlev – au mai fost la guvernare, ocupând funcții-cheie în Președinție, Parlament și Guvern. Acum, ei vor să
Blocul „Patriotic”, condus de Igor Dodon, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Vasile Tarlev, s-a lansat în campania electorală „după poarta” Mănăstirii Căpriana, într-un spațiu public. Atât starețul lăcașului, arhimandritul Filaret, cât și vicarul Mitropoliei Moldovei, episcopul Ioan Moșneguțu, au negat, într-o reacție pentru NM, implicarea bisericii în politică. Întrebat de
Blocul Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei” s-a lansat în campania electorală pe 29 august, la Mănăstirea Căpriana. Sub sloganul „Credeam în Moldova”, liderii Igor Dodon, Vladimir Voronin, Irina Vlah și Vasile Tarlev au promis să „salveze Moldova” de la „pericol”, să obțină gaze naturale la cel
Partidul „Viitorul Moldovei”, condus de fostul premier Vasile Tarlev, este obligat să verse în bugetul de stat aproape 240 de mii de lei. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 21 august, după examinarea raportului de control privind activitatea financiară a formațiunii în perioada iulie – octombrie
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), condus de Vladimir Voronin, se alătură oficial Blocului „Patriotic”, din care fac parte deja Partidul Socialiștilor, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”. Anunțul a fost făcut pe 5 august de Igor Dodon și Irina Vlah. Cei doi lideri de partide au precizat că solicitarea comuniștilor