Doi deputați din Partidul Socialist (PSRM) și Partidul Democrat (PDM), vizați în controalele Inspectoratului de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI).
Despre aceasta a fost anunțat într-un comunicat de presă emis de ANI, care în perioada 08-12 februarie 2021, a inițiat zece controale. Astfel, potrivit comunicatului, un deputat este verificat pentru posibila nerespectare a regimului juridic al averii, iar cel de-al doilea deputat este vizat în procedura de control al incompatibilităților de funcție.
În cadrul controlului averii sunt verificați și un fost administrator al aeroportului Internațional Chișinău, precum și un președinte de raion. Alte trei controale au fost inițiate pe numele a trei primari din raioanele Ialoveni și Drochia.
În cadrul verificărilor inițiate figurează și un șef al unui Centru de Sănătate Publică din raionul Cantemir.
Inspectorii de integritate au emis opt acte de constatare a încălcării regimurilor juridice al conflictelor de interese și incompatibilităților. Aceste încălcări au fost admise de un vicedirector de Spital raional, un fost director de Teatru din Bălți, un fost șef de secție de cultură din Taraclia și alți trei primari din raioanele Soroca, Fălești. Aceștia au fost verificați și constatați cu conflicte de interese admise în timpul exercitării funcțiilor date, iar un consilier local din raionul Glodeni a deținut simultan încă o funcție.
Șapte cauze contravenționale au fost pornite pe numele a unui fost șef al IGP, vicepreședinte al raionului Strășeni, funcționar public din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, trei consilieri locali din Cricova municipiul Chișinău și un consilier local din raionul Șoldănești. Aceștia ar putea fi sancționați pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale.
NATO respectă neutralitatea militară a Republicii Moldova, iar deciziile privind politica externă îi aparțin exclusiv țării, susține secretara generală adjunctă a Alianței, Radmila Shekerinska. Într-un interviu pentru NewsMaker, acordat în marja Moldova Security Forum, oficiala a răspuns temerilor potrivit cărora o colaborare mai strânsă cu NATO ar putea atrage Moldova într-un război. Ea a precizat că parteneriatul se dezvoltă de trei decenii la alegerea Republicii Moldova și aduce beneficii cetățenilor.
Întrebată ce le-ar spune oamenilor care privesc NATO cu neîncredere și invocă neutralitatea țării, Shekerinska a declarat că Alianța respectă opțiunile suverane ale Moldovei.
„Vă respectăm pe dumneavoastră, îi respectăm pe partenerii noștri, respectăm Republica Moldova și opțiunile sale suverane. Doar dumneavoastră decideți ce direcție urmați și care va fi orientarea politicii externe. Nimeni din NATO, niciun stat aliat, nu va influența aceste decizii. Credem că parteneriatele trebuie să se bazeze tocmai pe acest principiu: Republica Moldova este un stat suveran și își ia singură deciziile. Am spus foarte clar astăzi, la Forumul de Securitate, că respectăm și politica dumneavoastră de neutralitate militară. Este decizia dumneavoastră. În același timp, parteneriatul nostru se dezvoltă de trei decenii, tot ca urmare a deciziei Republicii Moldova”, a declarat oficiala NATO.
Secretara generală adjunctă a Alianței Nord-Atlantice a precizat pentru NM că, dintre toți partenerii pe care NATO îi sprijină prin așa-numitul pachet de consolidare a capacităților de apărare, „Moldova beneficiază de cel mai mare sprijin”.
„Sunt deja în pregătire sau în curs de implementare proiecte în valoare de peste 50 de milioane de euro. Este vorba despre ajutor foarte concret: veste antiglonț și căști de protecție pentru Forțele Armate ale Republicii Moldova, atât pentru întregul efectiv, cât și pentru constituirea unor rezerve. (…) Aceste proiecte nu sunt în beneficiul unui anumit aliat sau doar al NATO. Ele sunt în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova, care vor să trăiască în pace și în siguranță. (…) Îi respectăm pe partenerii noștri respectându-le opțiunile suverane. Tocmai de aceea, acest discurs nu poate avea succes: oamenii înțeleg că un parteneriat care le aduce beneficii cetățenilor Republicii Moldova este un parteneriat bun pentru țară”, a conchis Shekerinska.
Precizăm, potrivit sondajului realizat de centrul de cercetări sociologice CBS AXA și prezentat pe 7 octombrie, în ajunul Moldova Security Forum 2026, șase din zece cetățeni consideră că Moldova are nevoie în continuare de sprijin extern pentru consolidarea securității și apărării. Aproape două treimi dintre respondenți consideră importantă cooperarea cu Uniunea Europeană și România pentru dezvoltarea țării. Totuși, doar aproximativ 4% văd aderarea la NATO drept o soluție pentru securitatea Moldovei. Majoritatea, circa 45%, susțin neutralitatea.
În cazul unei situații de urgență majore, precum un cutremur sau o inundație, aproximativ 33% dintre respondenți consideră că Moldova ar trebui să ceară ajutor în primul rând țărilor UE. Rusia a fost indicată de circa 16%, iar România – de 15%. Țările CSI, NATO, ONU și Ucraina au fost alese de câte 4% sau mai puțin.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.