Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

Doi elevi din Moldova revin cu argint și bronz de la Olimpiada Internațională de Informatică

Republica Moldova a obținut o medalie de argint și o medalie de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică, desfășurată în orașul Tașkent, Uzbekistan. Despre acest lucru a comunicat Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pe 16 august.

Medalia de argint a fost obținută de elevul clasei a XII-a la Liceul Teoretic „Orizont” din Durlești, municipiul Chișinău, Alin Popescu, iar cea de bronz – de elevul clasei a X-a din aceeași instituție, Alexei Baca.

Potrivit Ministerului Educației, olimpiada a avut loc în perioada 9-16 august și au participat 375 de elevi din 92 de țări. Republica Moldova a fost reprezentată, în total, de patru elevi. Conducătorului lotului național a fost profesorul Universității de Stat din Moldova Sergiu Corlat, iar conducătorul adjunct a fost șeful de direcție la Agenția de Guvernare Electronică Igor Bercu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova 1

Podul de pe strada Ismail din Chișinău va fi reconstruit cu sprijinul BERD. Investiții de 10 milioane de euro

Primăria municipiului Chișinău și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au semnat un acord de prefinanțare pentru reabilitarea podului de pe strada Ismail. Potrivit municipalității, lucrările sunt necesare din cauza stării tehnice a construcției și urmăresc creșterea siguranței circulației, prelungirea duratei de exploatare a podului și fluidizarea traficului rutier.

Acordul a fost semnat de primarul capitalei, Ion Ceban, și șeful Oficiului BERD în Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi. Edilul a subliniat că podul, construit în 1968, are nevoie de o reconstrucție completă, care să respecte standardele europene.

„Este un obiectiv de infrastructură major pentru municipiul Chișinău. Este un obiectiv care trebuie reconstruit integral, conform standardelor europene, și acest lucru îl vom face împreună”, a declarat Ceban.

Giuseppe Grimaldi a explicat că, în prima etapă, vor fi efectuate studii tehnice și de fezabilitate, va fi asigurată dirigenția de șantier și va fi revizuit proiectul tehnic de execuție. În baza acestor activități, urmează să fie elaborată documentația necesară pentru inițierea procedurilor de achiziție a lucrărilor.

Costul total al proiectului este estimat la 10 milioane de euro. Totodată, BERD va oferi un grant de 700 de mii de euro pentru efectuarea studiilor tehnice și pregătirea etapei de execuție.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: