Максим Андреев, NewsMaker

Doi foști șefi ai „Air Moldova” vor compărea pe banca acuzaților. Procuratura a finalizat ancheta

Urmărirea penală în privința a două persoane publice din cadrul organelor de conducere a fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova” a fost finalizată. O declarație, în acest sens, a fost făcută de reprezentanții Procuraturii Anticorupție, în data de 13 decembrie. Potrivit materialelor cauzei, persoanele sunt acuzate de abuz de putere în procesul gestionării bunurilor și resurselor financiare a întreprinderii.

Procuratura Anticorupție anunță că, cele două persoane au abuzat de atribuțiile acordate de a asigura efectuarea auditului rapoartelor financiare. Totodată, ele au tăinuit situația financiară a întreprinderii, periclitând activitatea societăților de audit care urmau a efectua auditul anual.

Astfel, persoanele acuzate nu au prezentat la timp și în volum deplin informația necesară. „Fapt care a dus la imposibilitatea exprimării opiniei asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova” încheiate la 31.12.2014, 31.12.2015, 31.12.2016 și inerent, la prezentarea Consiliului de administrație, a raportului auditorului, în vederea evitării evaluării indicatorilor de performanță a administratorului”, comunică reprezentanții Procuraturii.

În aceste circumstanțe, urmare a decontării nejustificate a sumelor de bani pentru efectuarea auditului, în lipsa opiniei auditorului asupra situațiilor financiare ale ÎS CA „Air Moldova”, Întreprinderii de stat i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 1 044 325, 15 lei inclusiv TVA.

De menționat că în gestiunea Procuraturii Anticorupție și a organului de urmărire penală a Centrului Național Anticorupție au rămas alte cauze penale care au ca obiect al investigațiilor acțiunile persoanelor atât publice cât și private legate de activitatea fostei Întreprinderi de Stat Compania Aeriană „Air Moldova”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va cumpăra gaz extras de România din Marea Neagră. Tofan anunță când vor începe livrările

Republica Moldova va începe să cumpere, din toamna anului 2027, gaz extras de România din Marea Neagră, prin proiectul Neptun Deep. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan pe 27 octombrie, la conferința de presă comună cu omologul său român, Luca Niculescu, care se află în vizită oficială la Chișinău. Potrivit lui Tofan, distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Deci, începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul Vasile Tofan.

Potrivit oficialului, o cantitate importantă de gaz din Neptun Deep a fost deja alocată pentru consumul Republicii Moldova. Tofan nu a precizat volumul, dar a spus că parteneriatul este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru consumatorii moldoveni.

„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla, iar România va deveni cel mai mare producător de gaz natural din Europa. Sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru intern de gaz care va fi adus din Neptun Deep pentru beneficiile consumatorilor noștri. Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici. Este un parteneriat avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și cetățenii din Moldova”, a mai declarat Tofan.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: