botosaneanul.ro/imagine simbol

Doi moldoveni din Basarabeasca au pornit după ciuperci, dar au ajuns în Ucraina

Doi moldoveni originari din raionul Basarabeasca au fost reținuți de către angajații din Direcția regională Sud după ce au traversat ilegal frontiera moldo-ucraineană. Aceștia le-au spus polițiștilor că au pornit după ciuperci. Incidentul a fost consemnat ieri, 27 octombrie.

Patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, aflându-se pe sectorul de responsabilitate, a fost alertată de prezența a două persoane, care se deplasau din Ucraina spre interiorul țării. Polițiștii de frontieră au monitorizat acțiunile acestora, iar ulterior au întreprins toate măsurile necesare de reținere.

Întrebați despre aflarea în zona de frontieră, aceștia au comunicat că au mers după ciuperci și nu au realizat că au traversat hotarul moldo-ucrainean. Din primele cercetări s-a constatat că era vorba despre doi locuitori ai orașului Basarabeasca, în vârstă de 25 și 30 de ani.

În urma audierilor s-a întocmit proces verbal de constatare a trecerii ilegale a frontierei de stat, iar cazul este cercetat în continuare de către polițiștii de frontieră SPF Basarabeasca.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ruta de troleibuz nr. 30, care ajunge la Aeroport, are un nou traseu: în ce stații va opri

Ruta municipală de troleibuz nr. 30, care circulă spre Aeroportul Internațional Chișinău, își schimbă traseul începând cu 5 octombrie. Troleibuzele vor opri în mai multe stații de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, inclusiv la „Universitatea de Medicină și Farmacie”.

Ruta va purta denumirea „Universitatea de Medicină și Farmacie – Aeroportul Internațional”. Spre Aeroport, troleibuzele vor circula pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, strada Ciuflea și bulevardul Dacia.

La întoarcere, acestea vor urma același traseu, în sens invers, cu efectuarea manevrei de întoarcere în Piața Dimitrie Cantemir.

Pe lângă stațiile existente, vor fi adăugate următoarele opriri pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt:

  • Spre Aeroport: „Universitatea de Medicină și Farmacie”, „str. Toma Ciorbă”, „str. Serghei Lazo” și „Piața Marii Adunări Naționale”.
  • Dinspre Aeroport: „Piața Marii Adunări Naționale”, „Teatrul Național de Operă și Balet «Maria Bieșu»”, „Universitatea Tehnică” și „Universitatea de Medicină și Farmacie”.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: