Basarabeasca

Un grup format din patru bărbați și sora unuia dintre ei, care avea rol de lider, a facilitat intrarea ilegală în Republica Moldova a doi ucraineni apți de luptă, în schimbul sumei de 5.000 de dolari. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), oficiul „Sud”, aceștia sunt

La Basarabeasca a fost finalizată reparația podului de pe drumul R3. Circulația rutieră pe podul de șosea a fost redeschisă pe 5 iulie, informează Administrația de Stat a Drumurilor. Podul reparat are o lungime de 89,1 m și o lățime totală de 11,30 m, incluzând parapetele de siguranță a traficului

Ar fi achitat între 3 000 și 10 500 de dolari fiecare pentru a ajunge ilegal în Republica Moldova. Ajunși la frontiera moldo-ucraineană au fost deconspirați. Este cazul a opt bărbați din Ucraina, care au solicitat de azil pe teritoriul Moldovei. Angajații Poliției de Frontieră au anunțat despre înregistrarea unui

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare, pentru dublă tentativă de omor. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Cimișlia, sediul Centru, pe 2 februarie, anunță Procuratura Generală pe 8 februarie. Potrivit sursei, bărbatul își va executa pedeapsa în penitenciar de

Angajații de la Calea Ferată din Basarabeasca au amenințat că vor intra în grevă, dacă nu-și vor primi salariile până pe 20 februarie. Pe 6 februarie, mai multe persoane au protestat la Basarabeasca. Pe lângă salarii, manifestanții au cerut inclusiv compensații în valoare de 1000 de lei. Cererile, au spus

Patru echipe de pompieri și salvatori au intervenit la stația de calea ferată Basarabeasca, în seara zilei de duminică, 17 decembrie, pentru a asigura paza antiincendiară. S-a întâmplat după ce a fost depistată o scurgere de gaz lichefiat din vagonul-cisternă a unui tren din Ucraina, care tranzita teritoriul Republicii Moldova.

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului anunță că s-a sesizat în legătură cu cazul unei copile de 16 ani din localitatea Sadaclia, raionul Basarabeasca, care a rămas însărcinată la doar 15 ani de la un localnic. Instituția anunță într-o notă informativă că „există suspiciunea” că a fost comisă o infracțiune prevăzută

Aproximativ 50 de angajați ai întreprinderii Calea Ferată din Moldova (CFM) lucrează pentru a înlătura consecințele accidentului feroviar din 5 august. Cele șase vagoane încărcate cu cereale, care au deraiat de pe cale, au fost scoase și redirecționate la stația Basarabeasca. Totodată, cerealele sunt descărcate într-un loc special. Până la

Diplomații Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, precum și angajați ai reprezentanței Rossotrudnichestvo au fost prezenți la hramul orașului Basarabeasca de pe 22 mai. Mai mult, oficialii de la Moscova au adus oseminte sfinte pentru biserica sfântului Nicolae din localitate. În comunicatul emis de ambasadă, se menționează că însuși Guvernul

Basarabeasca – oraș de la sud, la graniță cu Ucraina, care a fost construit în jurul și pentru calea ferată. Trenurile de călători nu prea circulă acum acolo, legăturile obișnuite cu țara vecină au fost practic întrerupte. Dar apropierea de Ucraina îi sperie pe mulți localnici. De data aceasta, Dașa

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x