Doina Descalui, prima sportivă din Moldova calificată la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing

Doina Descalui este prima sportivă din Moldova calificată la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Anunțul a fost făcut în data de 11 ianuarie de reprezentanții Comitetului Național Olimpic și Sportiv.

„Doina a devenit și prima reprezentantă feminină a Moldovei care va evolua în proba de sanie la Jocurile Olimpice”, comunică reprezentanții Comitetului.

Doina Descalui are 22 de ani și practică sania din 2017. Sportiva este antrenată de Bogdan Macovei, triplu participant la Olimpiadă.

De menționat că sportiva din Republica Moldova va debuta la Jocurile Olimpice pe 7 februarie.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Pexels

Alimentarea externă cu energie a Centralei de la Zaporojie, întreruptă pentru a zecea oară

Alimentarea externă cu energie a centralei nucleare ucrainene ocupată de trupele ruse în provincia Zaporojie, alimentare necesară pentru răcirea reactoarelor, a fost deconectată pentru a zecea oară de la începutul războiului cu Rusia, au transmis marți autoritățile ucrainene, potrivit EFE citate de Agerpres.

„La centrala nucleară de la Zaporojie a survenit a zecea pană de curent de la începutul ocupației ruse a centralei”, a scris Ministerul ucrainean al Energiei pe contul său de Telegram.

Potrivit acestuia, la ora 16:56 (13:56 GMT), ‘a fost deconectată singura linie electrică prin care centrala este alimentată de sistemul energetic ucrainean’, prin urmare centrala nucleară a trecut la aprovizionarea cu energie proprie furnizată de generatoare diesel.

„Incidentul de astăzi demonstrează încă o dată că ocupația rusă este principala amenințare la adresa funcționării în siguranță a centralei nucleare de la Zaporojie”, mai pune ministerul ucrainean, care a cerut din nou cu acest prilej comunității internaționale să ‘intensifice presiunea asupra Rusiei pentru demilitarizarea și evacuarea centralei cât mai curând posibil’.

Ocupată de trupele ruse în martie 2022, această centrală, cea mai mare din Europa, se află în zona orașului ucrainean Energodar, aproape de linia frontului din sud-estul Ucrainei.

Centrala funcționează cu personal ucrainean, iar Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) are permanent o echipă de experți la fața locului. Zona centralei a fost de mai multe ori lovită de obuze, atacuri pentru care trupele ruse și cele ucrainene s-au acuzat reciproc. Centrala a fost astfel deconectată în mod repetat de la sursele externe de alimentare cu energie electrică, surse care sunt foarte importante pentru răcirea reactoarelor, situații rezolvate punctual prin pornirea generatoarelor diesel.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: