Facebook/Doina Gherman

Doina Gherman, replică pentru Vasile Bolea: „Contăm pe suportul lui necondiționat de aprig apărător al drepturilor femeilor”

Deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Doina Gherman a venit cu o reacție pe pagina sa de Facebook la declarația colegului său din Parlament, socialistul Vasile Bolea, care s-a arătat nedumerit de numărul mic al femeilor propuse la funcția de ministru din noul Guvern. Gherman a menționat că, întrucât parlamentarul PSRM este preocupat de drepturile femeilor, se așteaptă ca acesta să voteze pe viitor legile în susținerea acestui sex.

În cadrul ședinței extraordinare a Parlamentului, în cadrul căreia Natalia Gavrilița a prezentat programul de guvernare al noului Executiv, deputatul socialist Vasile Bolea s-a arătat indignat că numărul bărbaților propuși la funcția de ministru este mai mare decât cel al femeilor și nu a fost respectată cota gender.

„Eu citez prevederile Legii cu privire la Guvern – art. 10, al. 3. La elaborarea listei candidaților la funcția de membru al Guvernului, candidatul la funcția de prim-ministru trebuie să țină cont de legislația în domeniul asigurării de șanse între bărbați și femei, corelate cu criteriile de profesionalism și de merit. Pentru Doina Gherman – privet! (salut, N.Red). Din 17 membri ai Guvernului doar patru membri sunt femei, inclusiv Dvs, cota gender nefiind respectată”, a declarat Bolea și a dat de înțeles că ar putea depune o sesizare în acest sens la Curtea Constituțională.

Deputata Doina Gherman a venit cu o reacție, seara, pe pagina sa de Facebook.

„Vom promova legi bune pentru femei și îi vom cere atunci votul. Înțelegem că contăm pe suportul lui necondiționat de aprig apărător al drepturilor femeilor”, a menționat deputata PAS.

 

Facebook/Doina Gherman

Menționăm că, în noul guvern, sunt 5 femei: Natalia Gavrilița (premier), Ana Revenco (ministru de Interne), Ala Nemerenco (ministru al Sănătății), Iuliana Cantaragiu (ministru al Mediului). De asemenea, din cabinetul de miniștri face parte și bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, care este membru din oficiu.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Noi proteste în peste 100 de orașe din Franța. Poliția a reținut 135 de persoane

În peste 100 de orașe și localități din Franța au loc noi manifestații de amploare sâmbătă, 24 octombrie, în contextul protestelor care se desfășoară în țară de la sfârșitul lunii septembrie. Ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, a anunțat că, până la ora locală 13:00, poliția a reținut 135 de persoane.

Potrivit ministrului, cele mai multe rețineri au avut loc în urma unor controale preventive, în timpul cărora au fost găsite „obiecte care ar fi putut fi folosite drept arme”.

Până sâmbătă dimineață, poliția înregistrase 136 de manifestații, față de 264 în sâmbăta precedentă. Autoritățile estimează că la proteste participă aproximativ 35 000 de persoane. Organizatorii nu au prezentat, deocamdată, propriile estimări.

În mai multe orașe, autoritățile au interzis manifestațiile de teama unor noi violențe și acte de vandalism. La Lyon, poliția a folosit sâmbătă dimineață gaze lacrimogene pentru a dispersa un grup de aproximativ 150 de protestatari. Lyon se numără printre orașele în care manifestațiile au fost interzise.

La Paris, în schimb, are loc un protest autorizat de autorități. Printre participanți se află membri ai partidului de stânga „Franța Nesupusă” (La France insoumise), inclusiv Jean-Luc Mélenchon, candidat la alegerile prezidențiale, notează Meduza.

Amintim că protestele au început la sfârșitul lunii septembrie, când elevii au ieșit în stradă pentru a denunța starea precară a școlilor și lipsa profesorilor. Ulterior, manifestațiile au atras și alte categorii ale populației, printre care studenți, sindicate, activiști de mediu și fermieri.

Între timp, revendicările protestatarilor s-au extins. Aceștia denunță acum creșterea costului vieții și finanțarea insuficientă a serviciilor publice.

Manifestațiile din 17 și 18 octombrie au degenerat, pe alocuri, în violențe. Unii protestatari, în special tineri, au vandalizat și jefuit magazinele și localurile întâlnite în cale. Printre afacerile afectate se numără atât mari lanțuri comerciale, cât și întreprinderi mici.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: