playteh.ro

Dosarele privind jaful din sistemul bancar vor fi examinate de complete de judecători specializați

Dosarele privind „furtul miliardului” vor fi examinate de două complete de judecători specializați, constituite la nivelul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Anunțul a fost făcut de către Procuratura Generală, în dimineața de 30 noiembrie. Inițiativa aparține procurorului general, Alexandr Stoianoglo și a fost susținută de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Mai exact, completele specializate vor examina infracțiunile economice, de corupție și cele conexe actelor de corupție – infracțiuni comise în dauna sistemului bancar al Republicii Moldova, inclusiv cele săvârșite în legătură directă cu acestea.

Potrivit unei dispoziții, emise în acest sens de către președintele Judecătoriei Chișinău, din componența completelor vor face parte șase judecători, prevederile dispoziției fiind puse în executare începând cu 27 noiembrie 2020.

Documentul mai prevede că, dosarele a căror examinare a început într-un complet de judecată format anterior emiterii acestei dispoziții, vor continua în același complet.

Amintim că, exact acum două luni, Alexandr Stoianoglo a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Justiției care au dat curs acestei inițiative.

În mod special, potrivit procurorului general, implementarea respectivului proiect este dictat de necesitatea accelerării procedurii de examinare judecătorească a acestor categorii de dosare care trenează pe rolul instanțelor de mai bine de 5 ani.

„Societatea deja de mult timp așteaptă rezultate pe acest caz. S-a întârziat nepermis de mult în aflarea adevărului și trebuie să intervenim ca lucrurile să se miște, iar cei vinovați sa-și primească pedepsele” – a mai menționat Alexandr Stoianoglo.

În opinia procurorului general, o asemenea stare de lucruri este de actualitate mai ales acum, când Procuratura Anticoruție și PCCOCS au în gestiune, inclusiv în faze avansate de finalizare, mai multe cauze penale de corupție și conexe fenomenului, care sunt parte integrantă a dosarului penal, generic numit ”furtul miliardului”.

Odată transmise în judecată, este imperativ ca ele să fie examinate competent și într-un ritm accelerat de către complete de judecători specializați.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Ion Ceban

Ion Ceban a publicat o poză din spital, după o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore: „Totul este bine” (FOTO)

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat în seara zilei de 18 august că a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore. Edilul a publicat un mesaj de pe patul de spital și a precizat că, la această etapă, „totul este bine”.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine. Mulțumesc mult medicilor și tuturor vouă pentru gândurile bune”, a scris Ceban pe rețele.

Primarul capitalei le-a urat sănătate tuturor, „indiferent cine ce opinie are”.

Amintim că Ion Ceban a anunțat pe rețele, pe 15 august, că a fost nevoit să-și întrerupă vacanța și să revină de urgență în Republica Moldova după ce a suferit un „incident neplăcut”. Edilul nu a oferit detalii despre cele întâmplate, dar a precizat că urmează să fie operat la picioare.

În dimineața zilei de astăzi, 18 august, Ceban a revenit cu un mesaj pe conturile sale în care a anunțat că, inițial, a fost internat într-un spital municipal, însă ulterior a fost transferat într-o altă instituție medicală. Acesta nu a precizat nici de această dată ce fel de accident a suferit, însă a criticat „manipulările” la acest subiect. „Nu am participat la nicio petrecere și nu am avut niciun fel de stări care mi se invocă intenționat, iar asta am mai demonstrat atunci când, la fel, se manipula pe acest subiect. Se manipulează cu locul și țara unde a avut loc incidentul, nu mai vorbesc despre cauze, ceea ce este un fals”, a spus el.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: