Dosarul „Evrazia” inițiat de SIS: reprezentanții organizației afiliate lui Șor vor fi audiați prin videoconferință

După mai multe amânări, pe 28 noiembrie, la Curtea de Apel Centru a avut loc ședința în dosarul în care se cere declararea organizației neguvernamentale „Evrazia”, care este afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, drept extremistă. Instanța a admis cererea reprezentaților privind desfășurarea audierilor prin videoconferință, transmite IPN.

Purtătoarea de cuvânt a Curții de Apel, Adelina Roșca, a declarat pentru sursa citată că data următoarei ședințe încă nu a fost stabilită, întrucât trebuie coordonate aspectele tehnice necesare pentru organizarea audierii prin videoconferință.

Amintim că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a cerut Curții de Apel Centru recunoașterea organizației „Evrazia” drept extremistă în iulie 2025.

Organizația este vizată într-un raport al SIS despre imixtiunea externă în procesele electorale din 2024. Documentul indică faptul că influența străină asupra Republicii Moldova s-a exercitat prin „platforme, agenți de influență și instrumente tipice unei imixtiuni hibride”, printre care entitatea „Evrazia”, Blocul „Victorie” și grupul criminal organizat „Șor”, susținut de persoane aflate sub sancțiuni internaționale și în căutare.

Organizația „Evrazia” a fost fondată în aprilie 2024, la Moscova, de fosta contabilă a lui Șor, Nelli Parutenco. Structura a fost sancționată în 2024 de Uniunea Europeană și de Statele Unite ale Americii pentru implicare în acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova și pentru promovarea intereselor Rusiei în regiune.

Dacă instanța de apel va admite cererea SIS, „Evrazia” va deveni prima organizație cu sediul în Federația Rusă declarată extremistă în Republica Moldova, ceea ce va implica interzicerea oricăror activități pe teritoriul țării și blocarea conturilor și resurselor sale.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vasile Tofan

Tofan răspunde criticilor privind achizițiile și noile tarife la gaz: „Toată lumea devine foarte expertă”. Ce spune despre conducerea Energocom

Deocamdată, nu există o decizie privind schimbarea conducerii Energocom, a declarat premierul Vasile Tofan pe 1 octombrie – zi în care au intrat în vigoare tarifele majorate la gaze și căldură. Șeful Guvernului a reiterat că autoritățile își propun să reducă dependența de prețurile la bursă prin contracte pe termen lung și să sprijine cetățenii prin compensații și în acest sezon rece.

„Nu există la moment o decizie ce ține de schimbări la Energocom. Avem provocări acolo în primul rând pe a schimba paradigma de achiziții de gaze, cel puțin pentru perioada următoare, ca să fim mai puțin dependenți de prețurile la bursă și mai bine securizați de contractele pe termen lung”, a declarat Tofan.

Deși spune că înțelege nemulțumirea oamenilor, premierul a ironizat comentariile din spațiul public legate de momentul achizițiilor de gaze.

„Acum toată lumea a devenit specialiști la cumpărat gaz și aud foarte mulți termeni financiari și toată lumea știe că trebuia să cumpărăm gazul în februarie, că era mai ieftin, deși până acum se spunea că trebuie să cumpărăm vara că e mai ieftin. Eu înțeleg că toată lumea devine foarte expertă. Înțeleg și frustrarea oamenilor, pentru că și eu sunt foarte frustrat de prețul pe care îl avem. Dar cred că trebuie să învățăm din tot ce s-a făcut și nu s-a făcut și, cel puțin acum, pentru iarna asta, dacă reușim să găsim gaz mai ieftin – șansele nu sunt mari, dar avem. Când o să avem înțelegeri pe gaz, o să le comunicăm de o manieră transparentă. Nu avem ce ascunde. Dar un lucru vă spun: nu vom face compromisuri nici cu legalitatea, nici cu integritatea, nici cu transparența”, a declarat premierul.

Întrebat cum va face față populația noilor tarife, șeful Guvernului a declarat că autoritățile trebuie să obțină prețuri mai mici prin contracte pe termen lung și să majoreze sprijinul oferit prin programul „Ajutor la contor”.

Precizăm, de astăzi, 1 octombrie, consumatorii casnici din Moldova achită 26,14 lei/m³ de gaze naturale, cu TVA inclus. Prețul a crescut cu aproape 12 lei, în doar două luni.

Pe lângă gaze, de astăzi au intrat în vigoare și tarifele mai mari la căldură. La Chișinău, o gigacalorie va costa din 1 octombrie 3.277 de lei, față de 2.020 până acum. Cât vor achita consumatorii din Bălți, Comrat, dar și alte regiuni, aflați – AICI.

În ședința din 30 septembrie, premierul Vasile Tofan a anunțat că Guvernul va căuta contracte de lungă durată pentru aprovizionarea cu gaze naturale a Republicii Moldova și în „țările mai complicate”, inclusiv în Qatar, Azerbaidjan și Turkmenistan. Premierul a spus că autoritățile vor examina toate opțiunile, cu excepția Rusiei. Detalii – AICI.

Reamintim, Moldova se află, din 26 septembrie, în stare de urgență atât în sectorul energetic, cât și în cel hidrologic. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: