dumitru robu

Sergiu Russu și Sergiu Brigai au fost numiți adjuncți ai procurorului general Ion Munteanu. Aceștia vor fi responsabili de domeniul de urmărire penală și, respectiv, cel judiciar. Candidaturile celor doi au fost aprobate, în ședință – pe 12 iunie, de Consiliul Superior al Procurorilor. La aceeași ședință au fost numiți

Activistul Veaceslav Valico își face partid. El a anunțat pe rețelele de socializare că acesta „nu va fi proiectul de afaceri al cuiva” și că va fi finanțat „exclusiv din contribuțiile membrilor de partid”. Valico a menționat că „acest partid nu va fi proiectul de afaceri al cuiva”. „Realizarea neutralității

Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) a respins, în cadrul ședinței din 1 noiembrie, candidatura fostului procuror general interimar Dumitru Robu pentru funcția de șef adjunct interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Demersul privind exprimarea acordului pentru numirea lui Dumitru Robu a fost înaintat de procurorul

Candidatura procurorului Dumitru Robu la funcția de adjunct al procurorului general interimar, Ion Munteanu, a fost respinsă. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul Suprem al Procurorilor (CSP), astăzi, 21 octombrie. De menționat că candidatura lui Robu pentru această funcție a fost înaintată de însuși Ion Munteanu,

Procuratura Anticorupție a decis să nu deschidă un dosar împotriva procurorului general interimar Dumitru Robu, în urma plângerii depusă de fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă. Se menționează că adresarea lui Chirtoacă nu conține circumstanțe referitor la săvârșirea unor infracțiuni. Prin ordonanța emisă de procurorul Nadejda Busuioc a fost dispus

260 de mii de dolari – atât ar fi achitat Partidul Politic „ȘOR” interpreților ruși Filip Kirkorov și rapperului Morgenshtern care urmau să cânte pentru moldoveni în cadrul concertului din 19 iunie din Piața Marii Adunări Naționale. Declarația a fost făcută de procurorul interimar general Dumitru Robu, care se află

Procuratura Generală, sub conducerea PCCOCS, va examina într-o procedură unică denunțurile false din 5 iulie privind atentatele cu bombă. Mai mult, procurorul general a constituit un grup de anchetă pentru investigarea cazului. Pe 14 iulie, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu mai multe precizări

Consiliul Suprem al Procurorilor (SCP) va examina, pe 15 iulie, trei contestații privind pretinse acțiuni ilegale săvârșite de procurorul general interimar Dumitru Robu, informează NM. Potrivit ordinii de zi a ședinței CSP din 15 iulie, primele trei întrebări care vor fi dezbătute în cadrul ședinței se referă la plângerile împotriva

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), programată pentru 5 iulie, a fost anulată din lipsa cvorumului. Astăzi trebuia să fie examinată plângerea fostului șef al MoldATSA Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general interimar Dumitru Robu. La ședința din 5 iulie au venit doar trei membri

Bunuri, în valoare de circa șapte miliarde de lei, au fost puse, până azi, sub sechestru în cazul dosarului denumit generic „Frauda bancară”. Declarația a fost făcută de procurorul general interimar Dumitru Robu, în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la JurnalTV. Bunurile puse sub sechestru, anunță Robu, se află atât

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x