captură video

Dosarul „kuliok” și Igor Dodon, din nou în vizorul procurorilor. Judecătorii au casat hotărârea privind neînceperea urmăririi penale

Fostul președinte al țării Igor Dodon, ar putea fi cercetat penal în baza imaginilor video, în care apare alături de fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Pahotniuc. Curtea de Apel Chișinău (CA) a casat integral Hotărârea Judecătoriei Chișinău (sector Ciocana) privind menținerea Ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva lui Igor Dodon, precum și anularea aceleiași Ordonanțe, semnată de fostul procuror-adjunct al Procuraturii Anticorupție, Vasile Levițki.

Anunțul a fost făcut de către fostul deputat Iurie Reniță, pe pagina sa de Facebook.

Prin această Hotărâre a CA Chișinău a fost deschisă calea legală pentru reînceperea urmăririi penale a fostului șef de stat, Igor Dodon în dosarul „kuliokului/sacoșei”. După 2 ani de luptă cu kuliokarul Dodon, Procuratura Generală are acum toate posibilitățile să facă o investigație imparțială, echidistantă și în strictă conformitate cu legislația în vigoare”, a menționat fostul parlamentar.

Contactată de echipa TV8.md, reprezentanta Procuraturii Mariana Cherpec a confirmat că, printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău emisă marți, 17 mai, a fost casată integral încheierea Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana), precum și anulată ordonanța de respingere a plângerii, emisă de un procuror-șef din cadrul Procuraturii Anticorupție.

„După analiza hotărârilor emise, Procuratura va lua o decizie, despre care fapt va informa opinia publica”, a precizat Mariana Cherpec.

***

Amintim că în luna mai, 2020, fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr, Iurie Reniță, a prezentat mai multe înregistrări video în care apar Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov. Fostul președinte al PDM avea în mâini o pungă neagră pe care i-a dat-o lui Igor Dodon, despre care Reniță susținea că ar conține bani.

Pe 24 iunie, Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat o investigație în baza acestui caz. Procurorii au decis să nu inițieze un dosar penal, deoarece este imposibil să se stabilească ce se afla în pachetul pe care Plahotniuc i l-a dat lui Dodon. În același timp, procuratura a dat asigurări că va relua ancheta, în cazul în care vor apărea dovezi concludente.

Tot în anul 2020, Alexandr Stoianoglo, pe atunci procuror general, a spus că imaginile nu sunt probe concludente pentru inițierea unui dosar penal. Șeful Procuraturii Generale afirma că Igor Dodon că ar trebui taxat prin instrumente politice.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are destulă electricitate pentru consumul de astăzi: peste 65% vine din importuri

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru 10 august este acoperit integral. Energocom anunță că a achiziționat peste 10,5 mii de MWh pentru consumul de astăzi, însă avertizează că energia de pe piețele externe este în continuare scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit companiei, 28,71% din energia procurată provine din surse regenerabile locale și eligibile, 65,45% – din contracte bilaterale de import, iar 4,54% – de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Alte 1,29% provin de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne dificilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie mai scumpă, în special în orele de vârf. Republica Moldova face parte din piața regională de energie și depinde de importuri, astfel încât atunci când există un deficit în regiune, acesta influențează și cantitățile de energie pe care le putem procura”, a menționat compania.

În acest context, Energocom îndeamnă populația să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00, și să evite utilizarea aparatelor cu un consum ridicat în intervalele de vârf, atunci când este posibil.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: