Două tancuri sovietice din Berlin au fost acoperite cu steagul Ucrainei. Ambasada Rusiei în Germania a emis o notă de protest

Două tancuri sovietice, amplasate la memorialul soldaților sovietici, din Berlin, au fost acoperite cu steagul Ucrainei, informează BBC. Peste câteva ore drapelele au fost înlăturate, însă Ambasada Federației Ruse din Germania a expediat Ministerului german de Externe o notă de protest.

Potrivit jurnaliștilor de la BBC, persoane necunoscute au acoperit cu steagul Ucrainei tancurile de la complexul memorial Tiergarten, din Berlin. Peste circa 3 ore, în jurul orei 9:30, drapelele au fost înlăturate.

Cu toate acestea, diplomații ruși de la Berlin nu au ratat ocazia să își manifeste dezacordul față de acest gest. Potrivit Ambasadei ruse, memorialul dedicat soldaților sovietici a fost „profanat”. Agenția rusă TASS scrie că diplomații au cerut autorităților germane să identifice făptașii și să-i tragă la răspundere.

Presa rusă a semnalat și alte incidente la Berlin. Marți dimineață, două stele de pe un monument sovietic amplasat în parcul Treptower   au fost vopsite în culorile steagului Ucrainei. Anterior, pe clădirea „Casa rusească de cultură și știință”, cunoscută și drept „Casa rusească” («Русский дом»), cineva a scris în germană cuvântul „ucigași”.

***

Rusia a început invazia Ucrainei pe 24 februarie. Autoritățile de la Moscova au interzis prin lege presei să califice acțiunile militare drept „război”, jurnaliștii fiind nevoiți să utilizeze termenul de „operațiune militară specială”. Președintele rus Vladimir Putin susține că în planurile Moscovei nu intră ocuparea teritoriului Ucrainei, scopul fiind „denazificarea” și demilitarizarea țării. Pentru încetarea atacului, Kievul trebuie să adopte legea privind neutralitatea Ucrainei, interzicerea deplină a amplasării pe teritoriul său a bazelor militare NATO și sistemelor de atac. Moscova mai cere „judecarea infractorilor naziști, care au săvârșit crime împotriva cetățenilor Ucrainei și ai Donbasului”, recunoașterea Crimeei drept teritoriu al Rusiei, iar teritoriilor separatiste DNR și LNR – drept state independente.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Fără telefoane și ceasuri: Parlamentul va examina cu ușile închise structura și efectivul Armatei Naționale. Apelul lui Grosu🔥🔥🔥

Parlamentul va examina pe 8 octombrie proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale, într-o ședință cu caracter închis. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, că documentul conține informații clasificate ca secret de stat.

„Proiectul de hotărâre va fi examinat într-o ședință cu caracter închis, deoarece documentul conține informații clasificate ca secret de stat și urmează regimul Legii cu privire la secretul de stat”, anunță Grosu.

Potrivit speakerului, la ședința închisă vor putea participa doar deputații și un număr foarte restrâns de angajați ai Secretariatului Parlamentului. Deputații vor avea acces în baza legitimației și nu vor putea avea asupra lor dispozitive electronice, inclusiv telefoane, laptopuri sau ceasuri.

„Facem apel la deputați să dea dovadă de responsabilitate și respect pentru Armata Națională și pentru eforturile depuse de aceasta pentru a proteja pacea și liniștea în Republica Moldova”, a mai scris Grosu în mesajul transmis.

Ședința plenară din 8 octombrie va începe la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: